O fată nouă în oraș

31)

    Abia aștept! Părinții mei vin azi. Scap de mătușa Agata! De dimineață, de la 6, mi-a venit ideea să le fac o surpriză. I-am trezit pe ceilalți și le-am spus ce planuri aveam.

Eu: Le vom face o prăjitură și facem curat prin casă.

Andreea: Mă bag!

Max: Ok.

    Ne-am grăbit să ne pregătim, fiindcă părinții mei vin la ora 14:30. Avem destul timp. Am făcut rapid blatul de prăjitură și crema. Am asamblat-o și am ornat-o, după am pus-o la frigider. Muncisem două ore. Mai aveam destul timp și pentru curățenie. Am dat cu aspiratorul, apoi cu mopul. Iuna sărea spre mop de fiecare dată când venea spre ea. Era așa haioasă. Andreea ștergea praful, iar Max spăla vasele.

    Era ora 13:00. Mai aveam o oră jumătate. Terminasem tot ce ne plănuisem. Stăteam toți pe canapea și ne relaxam. O țineam pe Iuna în brațe și mă jucam cu ea. Mătușa nu era de găsit. Dacă stau să mă gândesc, nu am mai văzut-o de trei zile. Bănuiam că venea când nu eram noi acasă, dar am realizat că totul era la locul lui mereu. Pe scurt, mătușa nu mai venise pe acasă. M-am decis să o sun. Aștept... Aștept... Aștept... Nimic. Deja îmi făceam griji. Se pare că Max și Andreea au văzut asta.

Andreea: Ce s-a întâmplat?

Eu: Când ai văzut-o ultima oară pe mătușa Agata?

Andreea: Acum câteva zile. De ce?

Eu: Nu am mai fost pe aici de trei zile. Nici nu răspunde la telefon.

Andreea: E un adult în toată firea, se descurcă!

Max: Ba nu e deloc! Crezi că a pățit ceva?

Eu: Probabil. Adică, și când era beată venea acasă.

Andreea: Ce ar trebui să facem? Sunăm la poliție?

Eu: Și ce să le zicem? Că acum am observat că mătușa mea iresponsabilă nu a mai dat pe acasă de trei zile?

Max: Sincer, cred că așa ar trebui să procedăm. Logic, nu cu aceste cuvinte.

Eu: Bine. Sun eu. Așteptați aici.

    Am mers în bucătărie și am apelat.

   *Convorbire*

Eu: Alo? Bună ziua!

Centrala: Bună ziua! Ce problemă aveți?

Eu: Mătușa mea a dispărut.

Centrala: Vă fac legătura cu poliția.

...........

Poliția: Alo? Bună ziua!

Eu: Bună ziua! Mătușa mea a dispărut.

Poliția: Când a fost ultima oară când ai văzut-o?

Eu: Cam acum trei zile. A plecat într-o seară și nu a mai venit.

Poliția: Știți cumva unde a plecat?

Eu: Probabil într-un club. Frecventează des cluburile.

Poliția: Aveți idee ce club?

Eu: Cred că da. Este unul în partea centrală a orașului. Merge destul de des acolo.

Poliția: Înțeles. Mi-o poți descrie? Vreau să știu și numele ei. Și, dacă o vom găsi, am nevoie de o adresă.

Eu: Desigur.

........

*Gata convorbirea*

    M-am întors în sufragerie. Max ai Andreea erau atenți la mine.

Andreea: Deci?

Eu: O să o caute. Sper că nu s-a rănit singură.

Max: Sau că nu a rănit pe altcineva.

    Am mai stat vreo oră gandindu-ne pe unde ar putea fi. Degeaba. Nu ne zicea niciodată unde pleca. Știam că, probabil, mergea la clubul în care ne-a dus și pe noi. Între timp a sunat cineva la ușă. Toți trei am tresărit. M-am ridicat în picioare, uitând că Iuna era în poala mea, și am mers să deschid. Era un polițist.

Eu: Bună ziua!

Polițistul: Bună! Am găsit-o pe mătușa dumneavoastră. Dormea pe marginea drumului. Probabil s-a îmbătat și a ajuns până acolo.

    M-am uitat în spatele lui și, într-adevăr, mătușa era acolo.

Eu: A pățit ceva?

Polițistul: În afara faptului că are nevoie de un duș, este în regulă.

Eu: Vă mulțumesc!

Polițistul: Asta e meseria mea. La revedere!

Eu: La revedere!

    Am luat-o pe mătușa și am adus-o în casă. Aparent, nu mai era beată. Părea stăpână pe ea.

Eu: Mătușă, ești bine?

Mătușa: Nu mai beau... Mă dor toate...

Eu: Mergi și fă-ți un duș.

Mătușa: Bine, bine...

    Nu părea chiar atât de bine, dar nu avea nici o rană. Femeia asta e imprevizibilă.

Max: Ce ușurare!

Andreea: Nu știu ce ne făceam dacă nu o găseau.

Eu: Bine că au găsit-o. Asta contează.

    Am luat-o iar pe Iuna în brațe și m-am trântit pe canapea. Aparent, nu fusese prea fericită că o lăsasem să cadă. Acum se răzbuna pe degetul meu.

Eu: Au! Iuna! Bine, e vina mea, scuze.

    A mieunat a "te iert", sau așa părea, fiindcă nu m-am mai mușcat.

    Nu a durat mult și a sunat iar soneria.

Eu: Acum cine mai e?

    Am pus-o pe Iuna încet jos, de data asta, și am mers să deschid. Erau părinții mei. Cu toată agitația asta cu dispariția mătușii am uitat că urmau să vină. I-am luat în brațe și le-am luat bagajele. Max și Andreea au venit să mă ajute.

Mama: Copii, casa arată genial! Se pare că v-ați străduit!

Eu: Și mai am câteva surprize pentru voi.

Tata: O prăjitură, cumva?

Eu: De unde ai ghicit?

Tata: Aveți toți bucăți de blat și cremă în păr.

Eu: Ups! Și ultima surpriză e... (am mers să o iau pe Iuna)

Mama: Vai! Ce adorabilă e!

Tata: Oooo... Bună, micuțule!

Eu: E fată. Și o cheamă Iuna.

Mama: I se potrivește.

Eu: Deci, o păstrăm?

Mama: Chiar voiam să ne luăm un animal. Ea e perfectă!

Eu: Asta am zis și eu.

Mama: Copii, văd că v-ați descurcat. Apropo, unde e Agata?

Eu: E o poveste lungă.

Mama: Atunci mi-o puteți spune la cină. Asta dacă Andreea și Max vor să ni se alăture.

Andreea: Încântată!

Max: Desigur!