O viață dublă

8.Damian

*CAPITOL EDITAT

Merg cu pași repezi spre locul nostru. Sentimentul cum că ceva rău are să se întâmple nu îmi dă pace. Știu că sunt urmărit și oamenii încep să bănuiască că ceva nu este în regulă, iar asta nu poate fi decât de rău.

Mi-e frică să nu o pierd din nou. Asta este cea mai mare temere a mea. Prea multă lume încearcă să mă țină departe de ea. Prea multă lume îi vrea răul iar eu sunt unul singur și nu știu dacă o să reușesc să o salvez. Dacă pot să devin ceea ce ea mereu a crezut că sunt. Un erou.

Amanda, profesoara blondă îmi taie calea și sunt nevoit să mă opresc. Ea este una dintre spioni. Știu că îmi urmărește fiecare pas și îi dă raportul lui Chardon. Nu am plăcut-o de la început.

— Damian, ce surpriză. Nu știam că te-ai întors, îmi spune ea zâmbindu-mi languros.

Îi arunc un zâmbet ironic și încerc să o ocolesc, dar se dă un pas în dreapta blocându-mi din nou calea.

— Unde te grăbești așa frumușelule?

— Vezi-ți de treaba ta Amanda. Știm amândoi care e adevărul, așa că nu te mai preface atât.

Ea râde și mai face un pas spre mine.

— Bine atunci. Haide să dăm cărțile pe față.

— Eu nu am nimic să-ți spun.

Și cu asta o ocolesc și merg mai departe. Iar ea nu mă mai oprește. Ajung la locul nostru însă Brigitte nu e acolo. Presimțirea mea se adeverește pe măsură ce minutele trec și ea nu apare. Acum sunt sigur că ceva s-a întâmplat cu ea. Și sunt la fel de sigur și de faptul că Amanda e implicată în asta. Și ea și Chardon.

Nu mai stau pe gânduri și mă îndrept direct spre camera ei. Timpul e cel mai prețios acum. Cu cât pierd mai mult cu atât ea poate păți ceva rău. Și asta mă înspăimântă al naibii de mult.

Bat în ușă de trei ori înainte ca Amanda să apară.

— Cu ce te pot ajuta scumpule?

— Unde e? O întreb intrând în cameră peste ea și închizând ușa în urma noastră.

O prind de gât și o trântesc de perete.

— Îți jur că dacă pățește ceva vă omor pe toți! Pe toți! M-ai înțeles?

Amanda mă îmbrâncește dar nu destul de tare încât să mă îndepărteze de ea. Îi dau doar puțin drumul lăsând-o să vorbească.

— Damian, dă-mi drumul. Habar n-am despre ce vorbești!

— Nu mai fă pe proasta! Știi foarte bine despre ce vorbesc. Unde e Brigitte?!

— Departe, foarte departe.

— Unde?!

— Nu am de gând să îți spun nici dacă mă omori.

Îi dau drumul și dau cu pumnul în perete iar ea tresare.

— Ascultă-mă bine, dacă ea pățește ceva, o să vă doriți cu toții să nu mă fi întâlnit vreodată.

— Câte vorbe mari. Ai grijă Damian, joci un joc periculos. S-ar putea să te arzi.

— Voi sunteți cei care o să regretați la final. Vă promit.

Ies din cameră trântind cu putere ușa în urma mea. Nu are rost, așa nu o să aflu nimic. Trebuie să pornesc de undeva, întrebarea e, de unde?