Magie de Iarnă

12. ❆

❆

După-amiaza următoare l-a găsit pe Aleyne invadând din nou camera lui Rosenwyn pentru a o privi pe Avalone cum o ajuta pe tânăra să înveţe. Au fost întrerupţi de bunicul lui Rosenwyn, care a dat năvală în toată splendoarea sa, adoptând o postură impunătoare.

— Am nevoie de Rose, chiar acum, a anunţat brusc.

După ce şi-a revenit din uluirea sa, Avalone a încuviinţat.

— Desigur, Domnia Voastră. Rose, vom termina asta mâine. Să încerci să nu uiţi ceea ce ai citit în această lecţie, bine.

— Da. Ce este bunicule? a întrebat, în vreme ce acesta a grăbit-o pe uşă.

— O vom acompania pe Maiestatea sa, regina, în ieşirea sa.

Uşa s-a închis aproape la fel de repede pe cât s-a deschis. O linişte ciudată i-a acaparat pentru câteva momente, înainte ca Avalone să ofteze şi a început să pună toate lucrurile la locurile lor. Aleyne a privit-o cum făcea curăţenie şi a strigat-o când aceasta s-a îndreptat spre uşă.

— Unde te duci?

— La bucătărie. Din moment ce nu am nimic altceva de făcut, m-am gândit să îi ajut pentru ceva timp.

— Tu chiar nu trebuie să o faci, ştii.

— Ştiu. Dar eu tot cred că ar trebui. Pare o pierdere de timp ca eu doar să stau degeaba.

— Vorbeşte cu mine?

— Înălţimea voastră?

— Noi nu am apucat să terminăm discuţia noastră ieri.

— Eu... cum avea ea să explice cât de rău dorea să scape. Cum îi spunea că acea cameră, atât de mică atunci când el a intrat, s-a micşorat şi mai mult când Rosenwyn şi Domnia sa au plecat? Cum îi explica faptul că fiecare moment în care era aproape de el, teroarea de a fi descoperită îi acapara mintea? Că exista o altă teamă pe care nu o putea explica şi pe care nu o înţelegea. Ştiu că am fost întrerupţi, dar nu am crezut că era altceva...

— Nimic teribil de important. Eu doar eram curios să ştiu ce părere ai despre bal. Tu ai participat, nu-i aşa?

— Oh, da, a răspuns Avalone după ce s-a gândit câteva secunde, aşezându-se în scaunul ei de lângă birou. Eu cred... cred că a fost un eveniment drăguţ. Cu siguranţă, a fost o şansă de a întâlni o mulţime de oameni. A fost foarte măreţ, a continuat, vocea-i devenind un pic melancolică.

— Mulţumeşte-i Ducelui. El s-a ocupat de majoritatea pregătirilor, în afară de oaspeţi, din moment ce Percival a fost strivit sub milioanele de invitaţii şi răspunsuri pe care a trebuit să le sorteze. Iar Domnia sa nu poate face nimic mic. Ceea ce probabil a fost un lucru bun, în acest caz.

— A fost magnific. Muzica, oamenii şi totul. Cred că a fost cel mai drăguţ eveniment pentru toţi oamenii de rând. O experienţă unică în viaţa lor şi făcută în o manieră foarte organizată, în ciuda haosului. Avalone a zâmbit către el. Nu cred că tatăl tău va putea să o întreacă.

Un sentiment ciudat şi călduros a apărut în pieptul lui Aleyne în acea secundă. Acesta se îndoia că el a avut vreodată sentimente cordiale către vreo persoană, aşa cum simţea în acea secundă pentru fata din faţa sa.

— Deci, am făcut ceva bine?

— Ceva incredibil.

Cu siguranţă cel mai bun sentiment pe care l-a avut vreodată.