Magie de Iarnă

6. ❆

❆

Trecuseră trei luni de când ajunsese acasă, iar Aleyne se aşezase pe iarba moale a unui pârâu din apropiere. Palatul era localizat la marginea unei păduri imense, separată de aceasta de un râu. Aproximativ la doi kilometri sud de palat, râul se îngusta, transformându-se într-un pârâu. Zona din apropierea acestuia era împânzită cu copaci fructiferi, dar era constituită din dealuri şi astfel, era ferită de multă vegetaţie. Din cauza râului şi a pădurii, spatele palatului era un loc destul de sigur fără mulţi paznici supraveghind zona şi mulţi copiii regali şi-au petrecut copilăria jucându-se printre dealuri.

Aici se afla Aleyne, ferindu-se de oameni şi muncă.

—Nu ai deloc grijă de tine, îl bântuiau cuvintele pe care Percival le rostise mai devreme. Te laşi cuprins de griji din nou. Ar trebui să te relaxezi puţin.

—Sunt bine, Percival.

Consilierul s-a oprit pentru a-i arunca o privire şi Aleyne ştia că el avea să îi sugereze ceva cu care nu era de acord.

—Tu ar trebui... să faci ceva... să te relaxezi. Sau ceva.

Aleyne a clipit, complet şocat.

—Credeam că tu îmi urăşti, ăă... obiceiurile mele proaste.

—Nu am zis nimic despre profitatul femeilor frivole, a izbucnit Percival. Am zis să faci ceva în legătură cu sănătatea ta mintală.

Aleyne a zâmbit, cerându-şi scuze de la prietenul său care se înroşise.

Stând afară, prinţul se simţea un pic vinovat pentru că se ferea de problemele sale şi îşi îngrijora familia şi prietenii. Dar cum nu se putea motiva să se mişte de unde se aşezase, a continuat să se uite la cerul senin, căzând încet într-un somn uşor. Vremea era frumoasă. O briză încărcată de parfum începând să bată.

Căzând mai mult în acel somn, imagini vagi, preludii ale unor posibile vise, au început să îi danseze prin faţa ochilor. Ceţe verzi care ar fi putut fi zilele petrecute în acel loc, jucându-se cu tatăl său. Apoi culorile s-au schimbat, devenind mai opace şi dense, imagini ce trebuiau să fie petreceri şi baluri. Aceste i-au amintit de balul său şi din senin totul a devenit mult mai clar. Era înconjurat de oameni, luminile erau puternice şi el putea să simtă o durere de cap groaznică. Dar înainte să poată face ceva, el s-a trezit din senin stând în faţa conacului decăzut, acoperit de iederă şi dominând zona ca o ameninţare cu moartea. Aleyne şi-a deschis ochii, toate urmele somnului alungate de acea amintire. Nu îşi mai putea aminti cum arăta fata dinăuntrul – a văzut-o el cu adevărat? – dar casa era un semn de rău augur. A inhalat adânc, încercând să se calmeze.

Aroma mâncărurilor care erau gătite a ajuns la Aleyne, iar aceasta i-a amintit că era aproape timpul pentru prânz. S-a rostogolit şi s-a ridicat, gândindu-se că era momentul să se întoarcă la palat. Nu îi era foame, dar părinţii lui aveau să îl vâneze dacă nu îşi făcea măcar apariţia.

În timp ce se ridica, privirea i-a căzut pe o tânără femeie cărând un coş de nuiele, îndreptându-se spre meri. Nu o mai văzuse prin palat înainte şi el îşi făcuse obiceiul de a cunoaşte, cel puţin după imagine, pe toate tinerele femei care lucrau acolo. Aceasta era destul de neinteresantă, cu părul până la umeri de o culoare oribilă, un portocaliu cu şuviţe de un roşu-sângeriu şi un trup slăbuţ.

A fost lovit de impresia că o cunoştea de undeva, dar a alungat-o rapid. Probabil o mai văzuse la bal, dar cu marea de femei de acolo, el nu ar fi ales-o în mod special. Era simplu prea neinteresantă.