Magie de Iarnă

2.❆

❆

Majestăţile lor regale, regele Isidore şi regina Zetian Ruxthall nu erau fericiţi. Aceştia au încercat, chiar au încercat din toate puterile, să crească un fiu bun. Fiind binecuvântaţi doar cu un singur copil, ei l-au răsfăţat, l-au mustrat un pic, dar au încercat să înscrie în inima lui datoria ce o avea faţă de regat, toate acestea în această ordine.

Cum logica lui a devenit atât de sucită, aceştia nu aveau să afle niciodată.

Majestăţile lor l-au încurajat, în mod special, să se căsătorească atunci când inima lui era pregătită, nu doar pentru a-şi îndeplini datoria faţă de regat. Dar, de asemenea, i-au spus să îşi ia în serios această datorie. Iar ei l-au răsfăţat toată viaţa lui, admiteau acest fapt. Aşa că atunci când el a venit cu acea idee frivolă pentru celebrarea zilei sale de naştere, aceştia nu s-au putut opri din a-i face pe plac.

Nu a ajutat nici faptul că Regele era un părinte atât de permisiv.

Prinţul Moştenitor Aleyne Ruxthall a sugerat că nu era vina sa pentru că nu a dezvoltat nici măcar o mică afecţiune pentru o femeie când părinţii lui de abia l-au scăpat din ochi, i-au restricţionat mişcările atât de mult în timpul călătoriilor – rare – şi l-au ţinut doar în compania nobililor gentili. Era constant înconjurat de persoane care doreau să fie observate şi răsplătite de către Coroană, nu a putut să călătorească şi să cunoască lumea aşa cum trebuia, iar dacă părinţii lui doreau ca el să se căsătorească din dragoste, atunci trebuiau să recunoască faptul că dragostea lui s-ar putea să nu se afle printre nobilii ţinutului.

Ei au fost de acord cu el, în final.

Percival Seyter, consilierul familiei regale, recomandat de către prietenul lor apropiat Ducele Morgan Marshmond, aproape a făcut apoplexie când a auzit vestea. Acesta a fost delegat să se ocupe de creatul listei de oaspeţi, ceea ce a epuizat fiecare strop al iscusinţei sale, şi de organizarea pregătirilor pentru atâţia oameni. De asemenea, i-a fost atacată demnitatea când a trebuit să scrie invitaţii pentru fetele din clasele mai joase. Era de prost gust, iar el a sperat ca nobilimea să nu fie atât de ofensată de nepăsarea lui Aleyne pentru regulile decenţei. Începuse să se uite urât la Prinţul Moştenitor de câte ori se întâlneau, dar tânărul doar îi zâmbea şi îi mulţumea pentru efortul ce-l făcea.

În acest timp, Percival îşi dorea ca Aleyne să aibă un accident minor pe scări.

O seară liniştită la palat a găsit familia regală, cu Ducele şi consilierul lor sortând diversele răspunsuri la invitaţii. Regele şi regina lucrau tăcuţi într-un colţ, în timp ce Percival mormăia în barbă în altul. Aleyne a ales acea oportunitate să vorbească cu Morgan.

Ducele Morgan Marshmond era un bărbat de o natură impresionantă. El era perpetual îmbrăcat în haine de bal, furând strălucirea celor din jurul său. Nu era doar faptul că era plin de nestemate, lanţuri, pandantive sau inele. El avea decoraţii care se potriveau cu toate ţinutele sale, dar nu întrecea limita. Arăta excepţional tot timpul. Iar la un bal adevărat, acesta fura lumina de pe oaspeţii săi cu culori şi mai strălucitoare, materiale mult mai bune calitativ şi detalii mult mai fine decât putea să îşi închipuie cineva. Şi câteodată, apărea şi cu câte un animal exotic.

Nimeni nu a încercat să îi copieze stilul. Era cu adevărat unicat.

— Pari foarte entuziasmat de acest bal, a mormăit Aleyne, foindu-se în scaun.