Magie de Iarnă

14. ❆

❆

Avalone s-a trezit în dimineaţa următoare, lăsând să scape un oftat depresiv, în vreme ce îşi amintea de evenimentele serii trecute. Nu numai că şi-a permis să plângă într-o manieră deloc potrivită pentru o domnişoară, a făcut-o în prezenţa Reginei. La asta se mai adăuga şi conversaţia deloc adecvată cu onoratul monarh, incluzând ignorând-o pe regină în vreme ce ea era pierdută în propria ei lume, iar Avalone era sigură că niciodată nu făcuse o mai proastă primă impresie ca aseară.

A uitat – foarte convenient de altfel – să adauge generozitatea şi bunătatea reginei Zetian la acea ecuaţie.

Avalone şi-a adunat cioburile sufletului şi a încercat să le pună împreună, înainte să o trezească pe Rosenwyn şi chiar a reuşit să aibă o zi bună împreună cu copila. Rosenwyn a fost foarte fericită să îi dezvăluie câteva detalii despre scrisoarea tatălui ei când au luat micul dejun şi prânzul, ceea ce au încălzit-o pe Avalone, dar au şi îngrijorat-o. Se părea că întoarcerea lui Rosenwyn la ea acasă în primăvară avea să fie un eveniment fericit, dar era de asemenea evident că ea se aştepta ca Avalone să o însoţească. Aceasta nu a fost invitată de Duce să continue să fie tutorul lui Rosenwyn, aşadar încă se considera o servitoare a palatului. Era îngrijorată că Rosenwyn se ataşase prea mult de ea şi avea să sfârşească prin a o dezamăgi.

Dar pentru moment, ea îşi dădea silinţa, zâmbind şi încurajând-o pe Rosenwyn cu lecţiile sale.

— Tata a zis că vrea să audă totul despre noile mele rochii, a explicat tânăra pe parcursul prânzului. Nu i-am zis despre pantaloni data trecută, dar eu i-am spus de ei de data asta. Şi i-am spus despre scrimă. Mă întreb dacă bunicul i-a spus despre asta?

— Nu ar fi foarte frumos din partea lui dacă nu ar fi făcut-o, a afirmat Avalone.

Rosenwyn a încuviinţat.

— Da, dar bunicul face chestii de genul ăsta tot timpul. Aşadar m-am asigurat să îi spun tatei că primesc lecţii speciale cu maestrul Boyle şi că tu mă însoţeşti ca să te asiguri că sunt bine.

— Credeam că sunt acolo ca să mă asigur că te înţelegi cu profesorul tău de scrimă.

— Dar eu întotdeauna m-am înţeles de minune cu maestrul Boyle. Bunicul mi-a spus că mă însoţeşti ca să te asiguri că nu mă entuziasmez prea tare şi că nu mă rănesc singură.

— Încep să bănuiesc că bunicul tău are probleme de comunicare, a mormăit Avalone, făcând-o pe Rosenwyn să râdă. Apoi s-a înroşit. Nu ar fi trebuit să spun asta, Rose. Îmi cer scuze.

— Dar este adevărat, a puntat Rose. Şi foarte amuzant.

— Eu tot nu ar fi trebuit să o spun.

— Ei bine, nu voi spune nimănui. Şi voi ţine minte să nu o spun nici eu, aşa tu nu vei intra în probleme pentru că nu mă înveţi cum trebuie.

— Mulţumesc Rose.

Când cele două fete au coborât pentru ora de echitaţie din acea seară, Aleyne le aştepta, ţinând un alt cal pe care Avalone nu îl mai văzuse până atunci, de data aceasta unul de un auriu superb.

— Înălţimea voastră. Regina a ieşit la plimbare cu Lithe azi? a întrebat, uitându-se la calul nou cu suspiciune.

— Nu. Acesta este din partea Domniei Sale. Şi înainte să începi să mormăi despre cum nu poţi să accepţi aşa ceva, mi s-a oferit mesajul de a-ţi spune că ţi se ordonă să îl foloseşti. El nu va accepta un refuz.