Magie de Iarnă

13.❆

❆

Avalone nu era deloc fericită în legătură cu acea situaţie, dar îşi cunoştea datoria şi a ieşit din bucătărie, îndreptându-se spre apartamentul lui Aleyne. A intrat în încăperea principală fără să bată, un pic îngrijorată să găsească uşa deschisă. Dormitorul era închis, dar din moment ce nu a primit nici un răspuns a intrat, uitându-se în tăcere prin jur până l-a găsit pe Prinţ prăbuşit în patul său, într-o asemenea poziţie care sugerea faptul că a dorit să se aşeze, dar a reuşit doar să cadă.

Ceea ce era exact ce se întâmplase. Aleyne a acceptat medicamentul lui Penberthy şi a reuşit să se întoarcă la dormitorul său doar prin pură voinţă. De abia se schimbase în ceva mai confortabil pentru a dormi când s-a aşezat pe pat şi a leşinat, toată puterea dispărându-i.

Avalone s-a apropiat de pat în linişte şi cu atenţie, verificând mai întâi într-o panică oarbă dacă încă mai respira. O dată ce a fost satisfăcută, instinctul matern a acaparat-o. Poate că era doar o simplă servitoare din palat, însă el a fost plasat în grijă să. El, cu siguranţă, avea să se împotrivească la un moment dat, dar putea să fie strictă, chiar şi cu cel mai egoist şi neastâmpărat invalid. Putea să se confrunte uşor cu orice avea Prinţul să arunce în direcţia sa.

Sau aşa a crezut.

— Înălţimea Voastră, i-a mişcat umărul. Înălţimea voastră, trebuie să vă treziţi pentru un moment. Trebuie să te mişti ca să nu îţi răneşti spatele. Înălţime.

Într-un sfârşit a răspuns cu un mormăit, pleoapele ridicându-se puţin. Ochii i s-au deschis instant când a realizat cine era în faţa sa.

— Domnişoară Avalone, a bombănit, înainte să se crispeze, gâtul deranjându-l.

— Înălţimea Voastră, ar trebui să vă schimbaţi poziţia, ca să fiţi mai confortabil, l-a îndemnat, trăgându-l de braţ să încerce să îl ajute să se ridice.

I-a urmat îndemnul, ridicându-se în capul oaselor.

— Ce... de ce eşti aici?

— Maestrul Penberthy a vrut să fie cineva cu tine, să aibă grijă de tine. O să îţi gătesc şi cina, o dată ce te-ai odihnit. Dar acum, trebuie să te pui bine în pat.

Asta s-a dovedit a fi imposibil. Cearceaful enorm nu putea să fie dat la o parte îndeajuns din cauză că Aleyne stătea prea sus pe pat, aşadar trebuia să se ridice şi să o lase pe Avalone să îl dea la o parte. A fost dificil, pentru că trebuia să se sprijine pe umărul ei pentru suport, dar a reuşit. Când s-a întors ca să îl ajute să se aşeze, nu a mai fost ajutată de pat ca să îi menţină greutatea, aşadar au căzut amândoi pe podea. Avalone a fost prea uluită la început să se mişte, iar când a realizat poziţia în care se afla, a descoperit că nu avea puterea necesară pentru a-l da pe Prinţul Moştenitor jos de pe sine. Trupul era ca o greutate moartă deasupra ei, dar ceea ce era mai deconcentrant decât poziţia incredibil de intimă în care se aflau era faptul că îi era foarte greu să respire cu trupul său deasupra ei.

— Înălţimea Voastră, a şoptit. Înălţimea Voastră, vă rog. Când nu a răspuns, ea a inhalat pe cât de adânc a putut şi şi-a adoptat tonul mustrător. Înălţimea Voastră, acesta este un comportament complet neadecvat! El s-a mişcat, ochii deschizându-i-se o idee. Prinţe Aleyne, aşa se tratează o domnişoară?!

Confuz, Aleyne s-a ridicat, iar Avalone a răsuflat uşurată. A continuat să îl îndemne înapoi spre pat cu imbolduri similare, unde a adormit instant. Avalone a tras cearceaful peste el, şi-a scuturat rochia, verificând pentru cute. A mai oftat o dată uşurată, ducându-se în încăperea principală. Gândindu-se că avea să doarmă pentru ceva timp, a ales să citească o carte, lăsând uşa deschisă pentru a-l supraveghea.