Jocurile lui Fleer

Nouă

Mă trezesc mult mai devreme decât ar fi fost normal. Mă mir că încă trăiesc. Soarele abia răsare. Lishe doarme, şi tare aş vrea să îi înfig cuţitul în gât, iar Ejner e în partea cealaltă a Cornului Abundenţei. Aşa că nu îmi e greu să mă strecor pe lângă ei şi să fac ceva ce voiam să fac de când am văzut prima ediţie a Jocurilor de care îmi amintesc. Mă caţăr pe Cornul Abundenţei, sursa de supravieţuire numărul unu. Tresar când văd că nu sunt singura care îţi dorea asta. Quill este şi el sus, dormind iepureşte.

-Ăăăă?

-CE?! sare el şi eu încep să chicotesc.

-Nimic, dar nu ştiam că mai există oameni în Panem care vor să se caţere pe Cornul Abundenţei, chiţăi eu.

-Da, e un loc destul de drăguţ. Ştiai că într-un an un tribut s-a căţărat aici în timpul Băii de Sânge de la începutul Jocurilor şi a stat ascuns până au adormit toate tributurile din districtele noastre şi apoi le-a omorât?

-E o idee bunicică. În ce ediţie?

-Douăzeci şi nouă parcă... Am văzut filmul la şcoală. A fost o ediţie destul de sângeroasă, se strâmbă el.

-Fără profesionişti?! Mă îndoiesc...

-Ser-

Se aude un tun. Mă întreb cine mai e şi de data asta. Sper din suflet că Narcissa, deşi posibilităţile sunt atât de mici încât nici măcar eu nu cred.

-Oare cine a murit? întreabă Quill uitându-se prin jur.

Dau din umeri. În acelaşi moment îmi chiorăie maţele. Se pare că mi-e foame.

-Mă duc să iau mâncare.

-Vin şi eu, se oferă el.

Aşa că coborâm împreună de pe Corn şi îi anunţăm pe Lishe, care s-a trezit, şi pe Ejner că mergem să luăm alte fructe. Îmi iau un cuţit provizoriu, pe care îl bag în curea şi pornim spre pădure, întotând şi râzând de sforăitul Xtellei. Când ajungem din  nou la mal văd un corp dormind pe jos, la baza copacului cu perele albastre. Doar că nu dormea. Şi valul imaginar mă loveşte din nou când văd cine stătea întins pe jos. Era Flow. Cu părul lui cărămiziu ciufulit, şi ochii larg deschişi. Ochii ăia verzi mă privesc acum rece, şi ştiu că nu o să se mai mişte niciodată. Stau deasupra lui o secundă înainte să mă ridic şi să îmi scot cuţitul din curea şi să ţip cât de tare pot:

-DISTRICTULE UNSPREZECE!!! NARCISSAAAAAAAA!!! VINO SĂ MĂ OMORI ŞI PE MINE, OM DE NIMIC! NENOROCITO! VINO, HAI SĂ NE LUPTĂM! BAGĂ-MI ŢEAVA ÎN GÂT ŞI MIE! CUM SĂ ATACI UN COPIL FĂRĂ APĂRARE CARE VOIA DOAR UN FRUCT?!

Dar la gândul că şi eu am făcut acelaşi lucru ieri, mă opresc să mă uit la trupul lui Flow. Este intact, nu are nicio rană. Are în gură bucăţi albastre, pentru că mânca. Mâna o are încleştată pe o pară albastră. Îl mai privesc o dată în ochi şi încep să bocesc, cum bocea mama mea în ziua extragerii. Flow a murit. Micuţul şi visătorul Flow, care se pricepea la construit lucruri, care se juca cu securea impresionant, care a fost ales prea repede ca tribut, care o iubea pe fata aceea de acasă, care voia ca eu să câştig, care iubea să mănânce, care a luat o notă mulţumitoare ca punctaj, care îmi bătea în uşă prea devreme şi mă trezea, care nu s-a supărat atunci când am spus în interviuri că mi-e indiferent, care nu voia o moarte dureroasă... De fapt, cred că a murit repede. Dar de ce? Clar nu e mâna Narcissei din districtul Unsprezece, pentru că nu are răni. Nu am avut destulă grijă de el. Vivonix se baza pe mine că voi fi mereu acolo să am grijă de el cât pt şi acum se va supăra. Vivonix...

Şi atunci primesc ceva în cap. Cred pentru o secundă că cineva mă atacă, dar apoi realizez că e o paraşută. O paraşută! Aproape că zâmbesc! Am primit ceva de la sponsori. E pâine. E probabil modul lui Vivonix de a-mi spune că mă susţine şi că vrea să câştig. Strâng puternic pâinea şi urlu cât de tare pot:

-SERIOS, VIVONIX?!

 Atunci mă ridic şi îmi aduc aminte de Quill.

-Ău...

-Nu-i nimic, şi mie îmi era simpatic micuţul, spune el trist.

-A murit, spun eu aproape isterică. A murit şi eu am luat o pâine! Dar de ce a murit?

-Hmm... Poate că mentorii ţi-au trimis pâinea cu un motiv!

-Da, eu cred că Flow a fost omorât de o pâine uriaşă care  nu i-a lăsat niciun semn!

-Exact! Poate e de la pară, spune Quill ridicând mâna neînsufleţită care ţinea para albastră. Para se rostogoli pe jos şi observ că nu e singura. Mai erau vreo cincisprezece fructe pe jos. Privesc apoi în sus şi observ securea lui Flow. A aruncat securea să dea jos fructele.

-Dar noi ieri am mâncat fructele şi nu aveau nimic! Nu are sens! gesticulez disperată cu mâinile.

-Trebuie să vorbim cu cei care le-au cules.

Dau din cap. Mă ia de mână şi mă târăşte efectiv înapoi. Eu tot privesc în spate spre corpul lui Flow. Spre copilul a cărui moarte mi-am dorit-o foarte tare. Mă desprind din strânsoarea lui Quill şi alerg către el. Apoi îl sărut pe obraz.

-Pa, micuţule. Ne vedem curând...

Moartea lui Flow nu a adus reacţii prea mari. Poate pentru că se aşteptau să moară într-un mod sau altul. Poate că şi eu mă aşteptam în subconştientul meu, pentru că era cel mai mic. Acum, dintre noi, eu sunt cea mai mică, adică următoarea care trebuie să moară.

-Povestiţi în detaliu cum aţi procedat când aţi cules perele.Nelton, Ejner şi Xtellah, descrieţi orice mic detaliu.

-Păi, Ejner s-a suit sus şi le-a aruncat, spuse Xtellah.

-Noi le-am luat şi le-am adus aici, continuă Nelton. Apoi Xtellah le-a spălat, iar noi le-am mâncat.

-Dar eu înainte am mâncat una, pentru că arătau tare bine, adăugă Ejner.

Quill stă pe gânduri câteva minute şi concluzionă:

-Pământul este otrăvit. Apa spală otrava.

Aşa e. Cred că are dreptate. De fapt, totul are sens. Fructele pe care le-a mâncat Ejner nu au atins pământul pentru că erau abia culese şi era încă în pom când le-a mâncat.  Fructele pe care le-am mâncat noi au fost spălate. Dar para pe care a mâncat-o Flow a atins pământul şi nu a fost nici spălată.

-Are dreptate.

-Nu aveţi de unde să ştiţi, şuieră Lishe.

-Încearcă tu una, sugeră Xtellah. E cea mai bună explicaţie posibilă. De acum, eu personal o să mănânc doar fructe spălate, pentru că nu mă pricep la căţărat.

-Da, aprob eu. Dacă tu vrei să mănânci perele aşa nu ai decât. De fapt, eşti invitata mea.

Timpul trecu şi veni pentru a doua oară seara. De data asta fără Flow. Pe parcursul zilei, am auzit tunul de doar două ori, incluzând şi tunul lui Flow. Numărătoarea mea e corectă. Când se întunecă de tot apar din nou chipurile tributurilor moarte pe ecran. De data asta, îl arată pe Flow şi pe fata din Cinci. Zece tributuri rămase. Ştiu ce înseamnă asta. Mâine, noi, profesioniştii, mergem la vânătoare. Şi trebuie să lăsăm pază şi la provizii aşa că doi dintre noi vor sta deoparte. Nu vreau să fiu eu pentru că mi-e frică să rămân ţintă pentru toată lumea.

De data aceasta rămânem de pază eu cu Perry. Ea mă învaţă un cântec specific din Opt. Este cam copilăros şi îmi explică de ce. La ei cântecele sunt interzise şi ea l-a compus într-o zi pe ascuns. Probabil familia ei va plăti pentru asta dacă cei din Capitoliu se vor supăra.

Păsările cântă cu mare veselie

Armonie-n ţară, dulce armonie

Lumea toată vrea pace ca să fie

Dar nu se poate, nu e armonie.

Parcă trece o veşnicie până mă anunţă Nelton că e rândul lui şi al lui Quill să păzească. Eu merg la somn, visând această armonie de care vorbea Perry în cântec. Ştiu că nu există, dar ce mă opreşte să visez?