Jocurile lui Fleer

Unsprezece

Mergem de câteva minute bune. Nelton gâfâie, dar noi, restul, încă nu dăm semne de oboseală. Evident. Doar suntem mai bine pregătiţi.

Arunc o privire tristă spre el, intuind că dacă unul dintre noi va muri în următoarele ore, el va fi acela, deşi eu sunt, aparent, cea mai mică dintre ei. Totuşi sunt de părere că sunt pregătită mai bine ca jumătate dintre concurenţii rămaşi, ale căror singure atuuri sunt fizicul şi puterea. Eu am cap şi ştiu cum să reacţionez. Eu am crescut pentru acest concurs.

Gândul mă îmbărbătează şi chiar îmi aduce în minte, pentru prima oară, ipoteza că am o şansă dacă sunt destul de norocoasă. Şi atentă. Şi agilă. Şi inteligentă.

Revin la clasicul meu pesimism instantaneu. Desigur că nu o să câştig. Nici măcar nu am împlinit cincisprezece ani. Sunt un copil în comparaţie cu maşinile de ucis din jurul meu. Maşini de ucis. Ceea ce sunt şi eu. Am omorât două persoane şi nici măcar nu am reflectat cu adevărat asupra acestui fapt de neiertat. Nu mi-a păsat până acum câteva secunde. Şi eu sunt o maşină de ucis, dar nu funcţionez la aceeaşi putere cu ei. Xtellah şi Quill chiar par entuziasmaţi să ucidă nişte tributuri, şi totodată să se întoarcă unul împotriva altuia. Pentru că uciderea tributurilor rămase duce doar la începerea bătăliei între noi. Sau între ei, dacă eu cad.

Mintea mea e un dezastru. Nu sunt conştientă de faptul că am mai mers prin pădure o groază, şi probabil că dacă cineva m-ar ataca m-ar lua pe nepregătite. Gândurile mă ţin distrasă, dar nu le pot opri. Nici măcar nu realizez cu adevărat ce se întâmplă. Mai sunt zece suflete în arenă, iar surprizele de la Creatorii de Jocuri au fost, până acum, slabe. Doar nişte pere otrăvite pentru noi. În alte ediţii, erau mutanţi aproape invincibili, sub forme variate. Chiar şi iepurii pot deveni letali dacă sunt băgaţi în laboratoarele oamenilor acelora nebuni. Doar pentru că nu am avut parte de astfel de creaturi până acum, nu înseamnă că vom duce lipsă. Ci din contră. Păstrează ce au mai bun pentru sfârşit. Sfârşit pe care aş putea foarte bine să nu îl mai prind.

Problemele sunt multe. Pericolele naturale, pericolele artificiale, tributurile care nu fac parte din alianţă (Narcissa fiind probabil cea mai îngrijorătoare), tributurile care fac parte din alianţă (în special Lishe, căreia i-ar surâde să vadă o Fleer fără suflare) şi probabil alte sute de lucruri care nu mi-ar trece prin minte niciodată. Rămân în urmă, îngrozită de ce se va întâmpla în curând.

Chiar şi prin puternica mea meditaţie asupra viitorului apropiat - şi singurul viitor pe care îl voi mai avea-, remarc prima  micuţa paraşută care cade de nicăieri aproape de noi. Mă duc să o iau şi găsesc o sferă gri, ciudată. Încerc să o desfac sau să realizez la ce foloseşte. Când Xtellah observă că am rămas în urmă, strigă după mine.

-Veniţi aici! le spun eu, totuşi. Am primit un nou cadou.

Văd în ochii lui Quill o agitaţie subită. Deschide gura să spună ceva, să ne zică ce este bila din mâinile mele, dar ezitând câteva secunde, devine prea târziu. Pentru că necunoscuta sferă care îmi încăpea perfect în palmă explodează. Nu mai văd nimic. Totul se face negru şi presupun că am murit. Totuşi, atunci când cineva aruncă apă pe mine, realizez că nu este o primire demnă de rai şi că am rămas în viaţă, în ciuda sferei de mai devreme.

Aleg să nu deschid ochii, neştiind ce voi găsi. Poate că Narcissa ne întinsese această capcană deşi nu pot înţelege cum ar fi făcut rost de o bombă. Probabil că îi suntem captivi şi chiar acum se gândeşte pe care să ne gătească şi pe care să ne trateze cu o ţeavă în căpăţână. 

În schimb, nu vocea Narcissei -pe care nici nu o cunosc- se aude îndemnându-mă să îmi deschid ochii, ci una familiară.

-Haide, Fleer. Trebuie să te trezeşti. 

Vocea nu îşi are locul în pădure. Vocea nu îi aparţine lui Xtellah, Quill sau Nelton, care ar fi trebuit să se afle cu mine. Vocea este a lui Ejner. Suntem înapoi de unde am plecat. Şi toate din cauză că am fost atât de proastă încât să iau o bombă în mână.

Deschid ochii, primul lucru pe care-l văd fiind mâna mea, care - din fericire - chiar a rămas la locul ei. Mă aşteptam să se fi distrus. Tocmai ţinuse o bombă. Dar de unde era acea bombă?!

-Ce e nou? spun eu cu un zâmbet ironic. Mă aştept la nişte insulte, căci i-am făcut să se întoarcă. Mă aşteptam la reproşuri şi la un "La naiba, ştiam noi că mai mult ne încurci", dar, în loc de asta, păreau chiar îngrijoraţi.

Fireşte. Doar aveau nevoie de orice ajutor în plus să le omoare pe celelalte.

-De cât timp ne-am întors?

Ejner îmi arată cinci degete şi bănuiesc că am fost inconştientă doar cinci ore. Poate nu ar fi stricat să rămânem în pădure. La urma urmelor, nu eram deloc rănită grav.

-Care a fost faza cu bomba? schimb întrebarea, chiar curioasă.

-Aparent, cineva a vrut să mori chiar mai mult decât mine, ciripi Lishe. Nu credeam că e posibil, totuşi, dar se pare că nu sunt singura care îţi apreciază personalitatea jalnică la adevărata ei valoare.

-Taci. A fost vorba de o bombă, dar cred că ţi-ai dat şi tu seama. Arăta ca o chestie trimisă de sponsori, dar e posibil ca cineva să ţi-o fi pus acolo special.

Quill vorbeşte. Pare extrem de serios şi mă gândesc din nou la cât de drăguţ îl consider. Totuşi, nu m-ar lua în serios prea curând aşa că mă limitez doar la holbatul la perfecţiunea lui. Nu că m-aş fi plâns. Era mulţumitor şi ţinând cont că aş putea muri foarte curând.

-... şi o bombă ca aia provine din districtul trei, pentru că părea electronică. Aşa că noi credem că tipa din Trei nu este aşa inofensivă cum o consideram. S-ar putea să fie un geniu cu nişte capcane destul de bune.

-Dar eu am văzut-o. Am văzut paraşuta cum cădea. De nicăieri. Era imposibil să fi reuşit să imite atât de bine o paraşută de la sponsori. Era cu siguranţă de la sponsori.

La aşa ceva nu se aştepta. Niciunul dintre ei, de fapt. Puseseră totul pe seama ingeniozităţii fetei timide cu care nu am avut niciun fel de interacţiune. O astfel de relatare le dărâma toate teoriile. Acum trebuiau să îşi pună mintea la contribuţie şi să găsească altele.

Într-un final, numai Xtellah îndrăzni să vorbească:

-De la sponsori. Dar ai cui?

-Vrei să spui că cineva din Capitoliu a aruncat-o în aer pe Fleer? încercă Ejner să înţeleagă. 

*

"Triunghi nu postează"

"Triunghi postează din an în Paşte"

"Triunghi nu are timp să ne scrie capitole noi"

HAHA uitaţi de ce nu postez! Pentru că sunt groaznică zilele astea.

Ăăă lunile astea.