Jocurile lui Fleer

Zece

Nu e dimineaţă. Nu încă. Cerul este la fel de întunecat cum mi-l aminteam acum nişte ore bune. Soarele pur şi simplu nu vrea să răsară. Aproape că nici eu nu vreau să răsară. Vreau să rămân aici, învăluită în noapte cât mai mult. Pentru că dacă acel soare va răsări, eu voi ştii că mai am puţin şi calc pragul spre moarte. Voi muri. 

Peste moartea lui Flow nu am trecut încă, dar nu am de ales. Nu trebuie să îmi arăt slăbiciunile. Asta ar fi lipsit de tact şi toţi m-ar lua drept o ţintă mai uşoară decât sunt deja. De aceea, plânsul în linişte, văicăreala, lacrimile şi feţele bosumflate nu sunt un răspuns. Trebuie să fiu puternică. Trebuie să stau în viaţă cât mai mult, pentru cei de acasă, şi să caut un mod uşor de a declanşa tunul dedicat mie. Trebuie să trăiesc dar trebuie să mor.

Aseară am mâncat pâinea pe care am primit-o eu şi nişte afurisite de pere. Se pare că altceva decât pere, nu avem de mâncat, pentru că nimeni altcineva nu a mai primit hrană de la sponsori, sau dacă au primit sunt deştepţi şi o ţin pentru ei. Fireşte.

În orice caz, tributurile în viaţă nu au grija mâncării pentru că nu au trecut pe la unica sursă cunoscută de aşa ceva. Ba se află alţi pomi în pădure, ba au câte un sponsor. Cred în a doua variantă pentru că Creatorii de Jocuri sunt zgârciţi când e vorba de resurse.

Astăzi, a treia zi în arenă, urmează să ne căutăm victimele. Deoarece copacul nu are un infinit de pere, iar Jocurile nu pot dura la nesfârşit, suntem nevoiţi să mergem în căutare de tributuri pe care să le omorâm. Mai suntem zece, dintre care, în echipa noastră şapte. Xtellah, Quill, Ejner, Lishe, Nelton, Perry şi cu mine. Sper să mor înainte să spargem alianţele pentru că sunt sigură că nu or să fie miloşi doar pentru că am fost în aceeaşi echipă câteva zile. Trebuie să mor, prin urmare, mai repede decât credeam.

Cerul se sparge în milioane de bucăţi portocalii cu tente violete, şi mingea de foc apare cât ai clipi. Nu mi-am dat seama până acum, dar Lishe, Xtellah, Ejner şi Nelton sunt treji. Perry este încă obosită după jumătate de noapte de stat trează cu mine, iar Quill... Quill nu mai dormise de ceva vreme pe ceva moale.

-Illie, Newtie, Narcissa, repetă încontinuu Xtellah, vizibil stresată. Cele trei inamice sunt bune. O să ne fie greu să le doborâm, dar avantajele sunt toate de partea noastră. În afara cazului în care s-au aliat toate, nu au nicio şansă de a trăi. Sunt, asemeni mie, condamnate. Cu toate că nu o văd pe Narcissa fără viaţă, nu pot crede că ne poate omorî pe toţi, nici măcar dacă ar avea o bombă.

 Soarele răsare de-a binelea. Ejner începe să ţipe, trezindu-i pe cei doi somnoroşi. "Era o zi mare" spune el. Mă face să chicotesc. Era o zi mare. Importantă. Probabil ultima mea zi de viaţă.

-Ne trebuie strategie, spune încă adormit Quill. Un plan bun care nu are cum să nu funcţioneze.

-...Şi cum tu eşti un geniu şi un lider înnăscut, îl vei face personal, nu? îşi dădu ochii peste cap Xtellah.

Care e problema ei? Mie îmi plac planurile lui Quill. El este evident cel mai creativ şi mai deştept, aşa că este clar că este în stare să facă un plan bun pentru a-i omorî pe ceilalţi. Şi apoi ce?

 -În regulă, putem să îl facem împreună, îmbrăţişează Quill ideea de compromis.

Eu nu aş fi cedat aşa de repede. Eu m-aş fi contrazis cu Xtellah şi i-aş fi arătat că aşa este mai bine pentru toţi dar probabil că vrea pace cu toţi momentan, dacă a lăsat de la el.

Sunt absentă. Toţi vorbesc, îşi fac planuri, se contrazic, ţipă unul la celălalt, iar eu stau acolo, într-un colţ, gândindu-mă la nimic şi privind în gol. Îi las pe ei să decidă totul. De ce m-aş băga? Oricum o să mor.