Hoața de diamante

Capitolul 23

Eram bulversată.

Un om a murit din cauza mea. A doua oară. Şi va urma şi o a treia dacă nu fac ceva ca să îl salvez pe Tigru.

Dar ce ar trebui să mai fac acum? Cum ar trebui să reacţionez? Să mă dau cu capul de pereţi ar părea o idee bună în acest moment.

- Eşti... bine?

Mi-am îndreptat privirea goală spre bărbatul blond din faţa mea. Oliver m-a adus în cameră după ce pistruiatului i s-au întins creierii la baza scărilor.

- Un om... glasul meu suna răguşit, încercam cu greu să nu încep să plâng în faţa lui, un om tocmai a fost omorât în faţa mea, din vina mea, cum aş putea fi bine? Am întrebat cu vocea stinsă.

Privirea lui s-a mutat într-un colţ al camerei.

- Parcă tu erai cea mai bună hoaţă din L.A., mi-a trântit-o el dându-şi ochii peste cap.

- Cea mai bună hoaţă nu echivalează cu asasină în serie domnule King.

Şi-a întors privirea verde spre mine, analizându-mă cu răceală.

- Ce vrei să spui? A întrebat el mijindu-şi ochii.

- Spun ceea ce ai auzit. Eu nu omor oameni. Niciodată, nici unul măcar. Eu nu sunt ca voi.

S-a ridicat rapid de pe pat şi s-a dat câţiva paşi în spate. Privirea lui a rămas fixă pe mine, atârnând greu pe faţa mea.

- Nici tu nu ne cunoşti aşa bine pe cât crezi! Nu e cazul să ne îndeşi pe toţi în aceeaşi oală.

- Văd ceea ce sunteţi Oliver, nu trebuie să mi se dea mai multe detalii.

- Ţi-am spus să încetezi cu comportamentul ăla degenerat! Dar nu m-ai ascultat, domnişoara trebuie să facă doar cum ştie ea! Nu am apăsat eu pe trăgaci şi nici tu, dar am fost vinovaţi amândoi, pentru că amândoi am fi putut opri farsa asta, striga gesticulând.

- Ţi se pare o farsă?! Strig nervoasă sărind din pat şi apropiindu-mă cu degetul arătător spre el.

S-a întors cu spatele la mine, prinzând clanţa uşii, dar s-a oprit la auzul cuvintelor mele.

- Mi-aţi răpit tatăl ca să vă ajut să vă câştigaţi nişte căcaţi de bani pe care îi puteaţi face oricum cu minimul de efort!

- Nu facem... la dracu'! a spus el lovind uşa cu pumnul.

- Sunteţi nişte bestii, fără inimă şi lipsite de curaj! S-a întors iarăşi cu faţa spre mine şi m-a fixat cu ochii lui verzi şi dureros de atrăgători.

- Încetează! A spus grav.

- Sau ce? Mă omori şi mă arunci într-un lac? Mă legi într-o pivniţă şi mă toturezi până îmi dau duhul? Sau îmi faci moartea uşoară şi termini repede cu un glonţ în cap?

Am fost luată pe sus şi izbită de peretele opus cu o viteză supra omenească.

- Măsoară-ţi cuvintele! Mi-a strigat el.

Mâinile îmi atârnau dureros deasupra capului, dar refuzam să scot gemete de durere sau să rup contactul vizual cu el.

Ca răspuns doar mi-am arcuit o sprânceană. Sau ce?

- Sau mă văd nevoit să aplic tratamente mai... dure. Vocea lui era acum calmă însă privirea electrizantă nu contenea să mă fixeze.

Feţele noastre erau mult prea aproape, iar cuvintele lui pur şi simplu mi-au topit picioarele. Dacă nu eram aşa de bine ţintuită în perete aş fi căzut cu siguranţă. I-am privit maxilarul încordat, barba lui era nerasă de ceva timp, dar arăta bine. Nasul ascuţit se încadra bine între pomeţi. Sprâncenele groase erau împletite într-o încruntatură, iar când m-am uitat în ochii lui faţa i s-a relaxat, iar cutele de pe frunte s-au risipit. Am realizat cu stupoare că mă analiza.

- Cum ar fi? M-a luat gura pe dinainte.

- Îmi place ideea cu legatul... degetul lui se plimba pe faţa mea... în pivniţă, a continuat.

Am făcut ochii mari de uimire şi am încetat să mai respir. Câte sentimente m-au străbătut în momentul ăsta? A fost ca un tsunami mare şi lat care mi-a tras una, dar care m-a lăsat relativ întreagă ca să îmi pot vedea propria moarte.

- Ce vrei să spui? Întreb sufocată de gânduri neortodoxe.

- Eşti foarte... hm... ispititoare, domnişoară Rich.

Da domnule King sunt sigură că salopeta mea "Earl edition" e ultimul răcnet în materie de modă. Ca să nu mai vorbim de sprâncene.

Obrajii mi-au luat foc. Şi dacă n-am murit până acum cu siguranţă am s-o fac în următoarele secunde.

Ca răspuns un zâmbet mi-a invadat faţa şi am început să râd zgomotos. Doamne ce idei absurde aveam! Parcă eram o şcolăriţă din aia cu codiţe la vreo 14-15 ani care tocmai a fost curtată de primul băiat din viaţa ei.

- Nu. Am spus ferm.

- Nu ce? M-a întrebat el curios.

- N-ai face asta.

El şi-a arcuit sprâncenele şi s-a apropiat de faţa mea.

- Nu cât timp miros şi arăt ca Earl, i-am trântit-o eu.

- Ai dreptate, te vreau fiind Amanda Rich.

Mâna lui dreaptă a urcat pâna la tâmpla mea în timp ce cu cealaltă mă ţinea încă de mâinile mele. A prins de acolo de ceva şi până să mă prind ce vrea să facă barba mea falsă a zburat pe jos. Am ţipat ascuţit de durere.

- Dar nu acum. Nu încă.

- Era prinsă bine cu lipici idiotule! Strig zbătându-mă ca un peşte pe uscat încercând să îmi desprind mâinile din strânsoarea lui ca să îmi frec locul dureros.

- Nu prea îmi plac femeile cu barba mai mare ca a mea, a spus el zâmbind.

Mi-a dat în sfârşit drumul la mâini şi am putut să îmi ating faţa care mă ardea de durere.

- Pregăteşte-te bine pentru mâine. Mi-a urat el dându-se înapoi câţiva paşi. Va fi o zi lungă.

M-am lăsat să alunec pe perete după ce el a plecat din cameră fără să mai spună un cuvânt. Îmi venea sa plâng, dar nu ştiu de ce.

În timp ce îmi pregăteam cada am început să mă gândesc iar la mica fiinţă ce creşte în mine. Nu vreau să fie un om rău ca Oliver King. Nu vreau să fie fals şi mincinos ca el. De fapt nici nu are de ce să îi semene, pentru că nu e al lui.

M-am afundat în cadă expirând mulţumită şi inspirând mirosul de curat. Mi-am frecat bine toate părţile corpului care erau de-a dreptul jegoase. Am avut grijă să ascund cele 17 diamante mici pe care le-am găsit în buzunarul genţii sport cu care am venit. Am ieşit din baie şi mi-am inspectat rănile uşoare de pe corp. Aveam o vânătaie mică la picior, iar capul îmi vâjâia puţin din cauza loviturii la cap pe care am cules-o când am fost trântită jos.

Dar nu astea mă îngrijorau acum, ci durerea de burtă care a pus stăpânire pe mine după ce m-am pus în pat. Aveam o crampă atât de puternică încât nu m-am putut mişca din pat câteva minute bune. Probabil mâncasem ceva foarte stricat şi nenorociţii ăştia aveau să plătească mai târziu pentru asta.

Cred că am adormit foarte adânc din cauza durerii pentru că dimineaţa a fost nevoie de multă muncă din partea unui paznic de-al lui Alexander ca să fiu trezită.

Pasul doi?