Hoața de diamante

Capitolul 21

Drumul cu avionul a fost odios la început. Când avionul s-a ridicat de pe pistă golul din stomac mă apăsa ca un cui. Nu era bine ce fac. Nu trebuia să mă aflu aici, dar naiba să mă ia, n-aveam de gând să las pe cineva să sufere din cauza mea. Dacă puteam să îl ajut, o făceam. Nu erau multe persoane la care să ţin, dar fiind puţine, sentimentele mele pentru ei erau nelimitate.

Aş fi făcut acelaşi lucru pentru Nina, pentru Jake, sau pentru orice alt cunoscut de-al meu. Trebuia să îl scot pe Tigru din asta.

Aş fi vrut să dorm pe drum, dar nu puteam. Îmi ţineam mâinile încleştate pe scaunul alb de piele, de la clasa întâi. Dacă avea să fie ultimul meu zbor, măcar să fie cu stil, mi-am spus încercând să mă animez.

Avionul a ajuns în Vegas câteva zeci de minute mai târziu, lăsându-mă cu inima strânsă ca de o plasă cu ghimpi. Am coborât din avion şi mi-am luat bagajul, punându-mi geanta pe umăr şi ochelarii de soare la ochi.

Şi acum încotro?

Un bărbat îmbrăcat sport, o şapcă pe cap şi ochelari mari de soare a venit şi m-a împuns pe la spate.

- Mergi înainte, până la ieşirea din aeroport, mi-a spus cu voce scăzută.

- Şi apoi?

- Tu doar fă ce ţi se spune.

Am mers cu paşi apăsaţi şi mari spre ieşirea pe care mi-o indica acesta, privind în jos.

- Bun, eşti o fetiţă foarte ascultătoare. Acum mergi la stânga până la al treilea şir de maşini.

Am făcut întocmai cum mi s-a zis.

- A şasea maşină. Mergi spre ea şi urcă în dreapta şoferului.

Nu am fost surprinsă să văd că pe locurile din spate ale maşinii stăteau doi oameni masivi cu pistoalele la vedere. Erau îmbrăcaţi la patru ace şi purtau ochelari de soare. Singura diferenţă între ei, era că unul era alb şi avea pielea pătată de pistrui, iar celălalt era mulatru. Am fost mai mult decât recunoscătoare pentru faptul că SUV-ul vişiniu închis în care tocmai am intrat avea aerul condiţionat pornit.

Bărbatul care a fost în spatele meu, se afla acum la volan renunţând la şapcă, însă nu şi la ochelari.

- Dă-mi mie asta, mi-a spus pistruiatul din spate, făcând referire la geanta mea sport.

- Nu e nevoie, am spus apărându-mi bunurile.

- Dăi-o, mi-a spus cu voce fermă bărbatul din stânga mea. Cu tragere de inimă i-am înmânat geanta cu preţioasele mele haine, matahalei fioroase din spate.

- Bun domnişoară Rich, mă bucur să văd că eşti ascultătoare. Ai vre-un telefon sau orice alt dispozitiv care ar putea fi folosit pentru urmărire? M-a întrebat blondul fără să se uite la mine.

Am dat negativ din cap, privind încă în faţă. La fel ca blondul de la volan, nici eu n-am renunţat la ochelarii de soare.

- Atunci cred că putem merge. Am auzit fermoarul genţii desfăcându-se, iar matahalele se holbau printre lucrurile mele. Desigur că n-aveau încredere în ce le spuneam eu; desi nu înţeleg de ce fac asta. Am venit aici de bună voie.

Mi-am prins părul într-o coadă, bucurându-mă de aerul condiţionat care îmi usca pelicula subţire de transpiraţie de pe gât. Blondul a pornit radioul iar melodia celor de la Bastille a răsunat pe fundal din difuzoare. Îmi tot repetam în minte versurile lor - but if you close your eyes... Câteva secunde mai târziu Justin Timberlake a intrat în difuzoare cântând Cry me a river şi în momentul acela nu am putut să nu mă gândesc la toată situaţia asta aiurea în care eram băgată şi la cum rezistam să nu dau frâu liber lacrimilor. Cred că în ultimele două luni am plâns mai mult decât am plâns în toată nenorocita mea de viaţă.