Hoața de diamante

Capitolul 25

Oh doamne, pe ce naiba să pun mâna? Ce să iau de acolo? Dacă îmi explodează în faţă? Fetiţa stătea pe scaun legată cu un căluş la gură, cu lacrimi şiroiundu-i pe faţă, dar totuşi fără să se mişte. Am uitat să precizez că ţinea o nenorocită de bombă în braţe?!

-          Amanda! Îmi striga Alexander în cască, ce naiba vobeşti acolo?Amanda!

-          Nitroglicerină, spun sec.

-          Ce? Amanda, doar ia-o şi plecaţi. Nu am chef de vreun joc stupid de a tău e periculos şi...

-          Taci naibii Al, îmi distrugi concentrarea, am spus nervoasă smulgându-mi casca din ureche. M-am pus în genunchi în faţa Victoriei, încercând să îmi dau seama ce se întâmplă aici.

-          Victoria, am spus pe cel mai calm ton posibil, mă numesc Amanda, şi sunt aici ca să te salvez, în regulă?

Fetiţa m-a aprobat dând firav din cap. Pe naiba, nimic nu era în regulă, n-aveam idee cum să desamorsez o bombă.

-          Vreau să mă asculţi cu atenţie. Prima dată îţi voi scoate căluşul ăsta, cred că e super incomod. Să nu te mişti da?

Am fost aprobată din nou.

-          Aşa, fetiţa a scos un scâncet, dar s-a oprit din plâns. Acum, vreau să stai aici şi să nu te mişti niciun centimetru.

Am analizat cu atenţie cutia. Toată tărăşenia asta era sub forma unui labirint, cu o minge mică de metal, care dacă se mişca şi apăsa pe un fel de buton, cel mai probabil făcea toată casa bum. Prin sticla mată nu îţi dădeai seama foarte bine unde se află bila, fiindcă erau multe desene pe dedesubt. Am înghiţit în sec şi m-am gândit la o variantă cât mai rapidă de a sparge sticla fără să provoc vreun dezastru. Iar atunci mi s-a aprins beculeţul. Mi-am băgat mâna în bustieră şi mi-am umplut pumnul de diamante. Erau toate atât de mici, iar eu eram atât de stresată încât nici nu realizam ce fac. Mi-am rupt unghiile şi degetele încercând să scrijelesc sticla cu diamantul astfel încât s-o tai, dar nu mergea. Timpul trecea şi ajunsesem deja la 6 minute când mi-am dat seama că nu am şanse prea mari să reuşesc fără să depun mai mult efort. Am reuşit să apăs în cele din urmă mai tare şi am expirat uşurată când sunetul de sticlă tăiată mi-a încântat auzul. Am rupt-o uşor pe bucăţele şi am scos bila. Am luat labirintul din braţele fetei şi l-am pus jos cu grijă. Un minut şi douăzeci şi trei de secunde. Atât îmi mai rămăsese.

-          Of doamne, eşti bine? Am întrebat speriată când fetiţa a sărit de pe scaun la mine în braţe.

-          Amanda... a spus ea speriată, chestia asta încă ticăie!

Am privit ceasul care îmi spunea că mai am 43 de secunde să mă car de acolo sau să sar în aer. Pentru Dumnezeu ce jigodii de oameni! Bomba ar fi explodat oricum. N-am mai stat pe gânduri şi am luat-o pe Victoria pe sus.

-          Rahat! Am spus când mi-am dat seama la ieşirea din casă, că am lăsat un pumn de diamante să zacă pe jos pe podeaua casei. Victoria, fugi!

-          Dar...

-          Pleacă!

M-am întors în fugă şi m-am trântit pe jos adunând cele câteva pietre strălucitoare. Cele douăzeci de secunde de pe ceas îmi strigau că e cazul s-o şterg de acolo. Mi-a luat avânt şi am sărit din casă prin peretele de sticlă direct în piscină, timp în care casa pur şi simplu a făcut un mare poc, iar eu cred că am murit sau ceva de genul.