Hoața de diamante

Capitolul 10

-          Și totuși cine-i Izabela asta? Zic în timp ce mă îndopam cu un terci nasol de ... ceva nasol.

-          Isadora. O cheamă Isadora Malcovez. E mexicană ,nu a făcut ea prea multe în aici, dar a făcut destule afară. Mi-a zis Minerva.

-          Ce înțelegi tu prin... prea multe?

-           A incendi...

-          Şşş! Vorbește mai încet o mustră Minerva.

-          A incendiat închisoarea în care a fost închisă în Mexic pentru că a furat de mâncare, a continuat Athena, în șoaptă aplecându-se peste masă, ca să aud mai bine. A încercat să evadeze, dar aproape că a fost arsă şi ea. A vrut să scape dar gaborii au prins-o și-au băgat-o la pârnaie.

-          Câți au murit?

-          132 de prizoniere și 5 gardieni, spune Isadora așezându-se lângă mine la masă, lăsându-și brațul bine făcut pe umărul meu. Dar stai liniștită, erau toate niște pramatii, nimeni nu le va duce lipsa.

-          Sincer ceea ce faci tu, nu e treaba mea. Eram doar curioasă. A început să râdă isteric și cele două tipe cu care era la fel.

-          Îmi place de tine Barbie. Ești amuzantă. Dar ar trebui să fii și mai atentă la ceea ce vorbești, cu cine și despre cine. Mi-a atins vârful nasului cu un deget.

-          Mă numesc Amanda, răspund luându-i brațul din jurul gâtului meu. Și nu-mi pasă ce spui tu. M-am ridicat de la masă și am plecat în celulă. Tot ce îmi doream era să fiu lăsată în pace.

Vreo 2 ore mai târziu m-am trezit cu Isadora şi păpuşile Chucky în celula mea. Am dat să ies dar mi-a pus mâna pe umăr şi m-a obligat să râmân acolo colegele ei blocând ieşirea. Mi-am dat ochii peste cap şi am privit-o cu superioriate.

-          Stai, stai, păpuşă. Nu am terminat de vorbit. A început Isadora.

-          Se pare că sunt obligată s-o fac aşa că... am ridicat din umeri nepăsătoare.

-          De nu vrei tu să respecţi regulile ca toată lumea?

-          Există aşa ceva?

-          Regulile mele. M-a luat de păr şi mi-a zis la ureche. Nu ştiu cine eşti tu acolo afară, dar aici, eşti în labirintul meu, şi dacă eu comand ceva, aşa se face. Să ai o zi frumoasă. Mi-a dat drumul la păr iar cea cu părul albastru tunsă ca un papagal, adică rasă pe margini, a venit şi mi-a trântit un pumn în stomac de toată jena.

-          Nu te vor lăsa în pace, a spus o tipă brunetă intrând în celulă. După ce cele trei s-au retras.

-           Alea? Sunt doar nişte guri sparte.

A ridicat din sprâncenele arcuite unde atârnau 3 cercei cu ţinte, unul în stânga ceilalţi în dreapta. A început să râdă.

-          Nu te mai holba la sprâncenele mele.

-          Nu mă holbam.

-          Vrei şi tu?

-          Nu. Nu mă pasionează. A râs din nou cu poftă dându-şi capul pe spate. Tipa asta era o ciudăţenie.

-          Eu le-am făcut găuri celor trei care te-au vizitat. Eu le fac găuri tuturor aici. Sunt Ella mi-a zis întinzându-mi mâna, fata cu pierce-urile.

-          Amanda, spun râspunzându-i. Rich.

-          Am auzit de tine. Toată lumea a auzit.

-          Sunt o vedetă, am zis zâmbind.  

-          Nu în sensul bun. Şi-a scos din haina maro pe care o purta două doze de bere. A desfăcut una şi a scos un sunet de satisfacţie după ce a băut 3-4 guri sănătoase. Mă uitam la ea absentă.

-          Ador hainele astea de la închisoare, haine noi în fiecare săptămână. Mă rog spălate, dar arată ca noi. Ţinuta nu era extrordinară. Nişte pantaloni crem simpli, maiou negru şi un fel de jachetă din acelaşi material ca şi pantalonii. Observasem că Ella avea buzunare cusute în interiorul jachetei.

-          Vrei? Mi-a zis arcuindu-şi iar sprâncenele într-un mod absolut sinistru.

-          De ce nu? Mi-a aruncat cealaltă doză. Era destul de caldă, dar gustul era bun. Chestia asta curge, zic dându-mi seama că avea o crăpătură mică în fund.

-          Probabil s-a spart, transportul n-a fost tocmai cel mai perfect.

-          În fine, mersi zic ridicând din umeri. Am mai luat o gură şi am pus-o jos. Ella a plecat din celulă. În restul zilei am stat în celulă amintindu-mi fiecare clipă în care am fost fericită. Şi fiecare clipă petrecută alături de el...

Eram singură și era soare afară, era atâta lumină încât nu vedeam nimic. Era mai rău decât dacă ar fi fost noapte, pentru că mă usturau ochii. El era undeva în apropiere, striga ceva către mine dar nu îl auzeam. Un nor alb, la fel ca vata pe băţ, se înfășura în jurul meu și mă sufoca. Trevor încerca să vină cât mai aproape de mine dar norul îl împiedica. Fugeam, fugeam ca o nebună spre el, însă era ca şi cum alergam pe o bandă fără să pot să ajung vreodată unde trebuie. Ochii îmi lăcrimau din cauza luminii, picioarele îmi obosiseră şi răsuflam greu, dar continuam să alerg. Cu fiecare pas simţeam că mă afund. Eram prinsă ca în nişte nisipuri mişcătoare  şi mă scufundam, tot mai rapid şi tot mai adânc.Totuși el nu se oprea din strigat. Dintr-o dată s-a făcut liniște și întuneric. Dar nu puteam să respir pentru că groapa mă înghiţise. Nu aveam aer, plângeam, ţipam şi încercam să mă mişc, dar nu puteam şi tot ce auzeam erau şoapte.Eram într-un fel conştientă că e un vis, dar nu puteam deschide ochii,parcă auzeam din afară ţipete dar ochii mei nu se dezlipeau. Am scos un ţipăt asurzitor în urechi şi am simţit ca şi cum cineva îmi jupoia carnea de la piciorul stâng, era o arsură.

M-am ridicat dintr-o dată înfierbântată din pat, şi când spun înfierbâtată vorbesc serios. Am încercat să iau o gură mare de aer, dar nu puteam, plămânii mei s-au umplut de dioxid de carbon şi m-am înecat atât de tare încât am crezut că aveam să mă prăpădesc acolo sufocată. După câteva secunde de buimăceală mi-am dat seama că patul meu ardea. M-am aruncat din pat fără să mai gândesc dar am relizat că singura mea ieşire era în flăcări de sus până jos. Am prins cu toată puterea de partea de la genunghi în jos, a pantalonilor şi am rupt, ţipând de durere din cauza materialului care s-a dus odată cu un strat din pielea mea. Ironic colega mea de „apartament" lipsea.  Încercam să mă gândesc ce să fac. Cum să reușesc să ies, pentru că fumul gros mă împiedica să văd ceva şi să gândesc limpede. M-am aruncat la pământ și am rămas acolo. Am simțit doar mâneca dreaptă cum se încinge iar materialul dispare ușor ușor. Am încercat să mă rostogolesc și chiar dacă am stins focul de la mânecă, am realizat că altceva mirosea a ars mult mai tare. O șuviță de păr îmi luase foc. Am pus palma pe ea dar am reușit doar să mă ard și am mai lovit-o de 2-3 ori până să se stingă complet. Rana din palmă nu se compara cu durerea pe care mi-o provoca cea de la picior. Cât dumnezeu am adormit? Şi cât de profund?

Ţipete de groază se auzeau din toate părţile, dar câteva dintre deţinute s-au oprit în faţa celulei mele şi mă priveau. Vedeam flăcările reflectate în ochii lor, zâmbeau. Ştiam cine sunt, trebuia să îmi imaginez că ele au făcut asta.

-          Isadora, am spus cu ură, apoi am mai tras o gură din aerul infect şi am închis ochii trântindu-mă pe podeaua încinsă, sufocată.