Hoața de diamante

Capitolul 11

Infirmeria nu e tocmai un loc plăcut. E cea mai infectă parte a închisorii. E plin de tipe bătute, care sunt pline de sânge şi miros a transpiraţie de îţi cade nasu'. Rar unele bolnave din cauze... naturale. Am auzit gălăgie pe holuri; de dimineaţă lumea era agitată, incidentul de aseară a iscat scandal, aşteptam cuminte să apară Athena şi Minerva să îmi spună ce se întâmplă.

Până să apară ele mi-am mai inspectat corpul, aveam câteva vânătăi la genunchiul drept de la căzătura din pat, eram bandajată la piciorul stâng unde pielea mea era probabil jupoită, la mâna dreaptă undeva spre umăr, iar palma dreaptă era înfăşurată cu pansamente şi probabil unsă cu alifii de tot felul care să îmi grăbească vindecarea şi să îmi calmeze usturimea. Am încercat să îmi prind părul într-o coadă ca să nu îmi mai intre în ochi dar nu aveam nimic la îndemână, norocul meu era că aveam părul lung aşa că l-am prins şi l-am înfăşurat în jurul capului rotindu-l într-un fel de coc, a ars din el doar o şuviţă, dar era mai mult decât suficient. Sprâncenele mele erau şi ele arse. Buzele îmi crăpaseră, uram când se întâmpla asta şi mă rugam să apară cineva ca prin minune cu o cremă miraculoasă sau măcar un strugurel cu gust de lămâie.

Iubeam lămâile, în fiecare vară mama, când trăia, făcea cea mai bună limonadă din lume, prăjiturile, deserturile, ceaiul în care punea lămâie, orice făcea trebuia să conţină acest fruct zemos şi acru. Când aveam vreo 8 ani am început să mă rog atât de mult de ea să îmi cumpere un lămâi. I-am promis că îl voi uda, îl voi îngriji, voi aştepta răbdătoare până când va creşte şi îmi va da citricele delicioase, dar mereu venea acelaşi răspuns: "Scumpo ştii că nu avem bani suficienţi". Eu plângeam şi îmi plângeam de milă, m-am supărat, m-am ofticat, dar orice spuneam şi oricum reacţionam ştiam că nu am ce să fac, banii îmi controlau mica lume. La 10 ani Tigrul mi-a cumpărat un pomişor, mama i-a spus că nu are de gând să îl păstreze, mi l-a aruncat pe fereastră după ce a plecat Tigrul, iar acesta s-a rupt. Am plans şi aia a fost prima dată când am dat în mama. M-am dus la ea şi i-am tras o palmă peste abdomen cu toată puterea, mi-am tras speriată mâna când am realizat ce făcusem, ea a rămas mută de uimire, apoi a început să plângă. Am regretat ziua aia tot restul vieţii, pentru că am rănit-o pe mama. Aş da orice să dau timpul înapoi.

*

 Athena şi Minerva au dat buzna în încăpere. Minerva a inspectat cu ochii-i reci camera, până când privirea i s-a aţintit spre patul din colţul camerei în care se afla făptura rănită, cu ochii gri ce luceau din pricina... nervilor.

-          Ce-i cu moaca asta? M-a întrebat Minerva trântindu-se pe spate în patul unde eram „cazată".

-          Nimic, ce să fie?

-          Las-o în pace, a zis Athena.  A venit şi s-a uitat puţin la mine. Nu ai daune majore, a glumit ea.

I-am oferit un zâmbet adormit, probabil eram plină de sedative. Nu îmi puteam ţine ochii deschişi.

-          Ştii cine a fost de vină? M-a întrebat Athena încercând să mă ţină trează.

-          Cre...

-          Normal că ştie, şi e şi evident, mi-a tăiat-o bruneta. A fost Morcoveaţă, cu gaşca ei de proaste anonime. Cred că dacă o iau la fugă cu un magnet după mine prin curtea închisorii le agăţ pe toate.

-          Ce vrei să spui? Zice Athena privind nedumerită.

-          Minerva!

-          Ce?!

-          Eşti un geniu! Am sărit ca arsă, făcând câteva deţinute să tresară, atrăgându-le atenţia. Mi-am plesnit una peste cap. Aia e!

-           E ce?

-          Magnetul, adică... Ella, tu... eşti un  geniu!

M-am trezit cu una peste cap. M-am uitat puţin nedumerită şi vocea Minervei a umplut camera:

-          Lasă clişeele tale de om educat şi spune-ne ce dracu' vrei să spui!

M-am  încruntat puţin, dar am revenit repede cu picioarele pe pământ.

-          Păi, mă gândeam că ai zis chestia cu magnetul. Ele toate au pierceing-uri, Ella colega mea de cameră le-a făcut, vorbesc sunt prietene.

-          Şi?

-          Astăzi când a venit în celulă, Ella avea două sticle de bere, mi-a dat şi mie una. După ce am luat o gură am văzut că era spartă, curgea din fundul ei.

-          Tot nu înţeleg nimic zice Athena.  

-          Gaura era suficientă cât să intre o seringă, a injectat cu ceva doza, trebuia să fie un ac destul de mare pentru a putea penetra materialul din care e făcută doza şi de asta a curs, dacă era mai subţire probabil nu curgea. Ella le face pierceing-uri fetelor, asta înseamnă că vorbesc, pentru că în fiecare zi pare că au tot mai multe. Isadora a pus-o pe Ella să îmi pună ceva în băutură ca să adorm, apoi ea plecat din celulă ştiind că urma să fie incendiată, de asta am fost singură în celulă şi în plus uşa a fost şi blocată.

-          Deci, Isadora a făcut asta?

-          Da, blondino! Hai, avem treabă, zice Minerva luând-o de mână.

-          Unde mergeţi? Zic sărind din pat.

-          Avem treabă ţi-am mai spus şi nu, nu vi!

-          Dar, eu...

-          Tu stai acolo şi te refaci, nu eşti în stare nici să ajungi până la uşa, că îmi adormi acolo.

-          Are dreptate, mai bine stai aici zice Athena, îmi oferă o îmbrăţişare şi mă priveşte cu ochii umezi. Nu ai  crede că la câte a făcut poate fi încă aşa sensibilă, s-a bătut în închisoare de nenumărate ori, a stat la carceră, a lovit şi gardienele, iar ea plânge crezând că sunt o fiinţă neajutorată.

*

Uşa salonului, dacă se poate numi aşa, s-a deschis cu un foşnet uşor când o deţinută a intrat şi s-a aşezat pe unul din paturile goale. M-am trezit şi am privit-o cu coada ochiului, a dat din cap în semn de salut. Dacă de dimineaţă fusese gălăgie pe holuri acum probabil că începea un război căci zarvă era puţin spus.

-          Ce s-a întâmplat? a întrebat-o o altă persoană. Eu doar ciulieam urechile, nu m-am întors să privesc sau să mă bag în seamă.

-          O ştii pe tipa aia care face pierceing-uri?

-          Ella parcă sau aşa ceva, umbla cu Isadora.

-          Aha.

-          Ce-I cu ea?

-          E moartă.