Hoața de diamante

Capitolul 1

[ Disclaimer ]

Am scris povestea în anul 2013 şi este prima pe care am dus-o vreodată de la capăt la coadă. La fel ca mulţi alţii am început şi eu de undeva, de aceea veţi afla de pe acum că are micile ei defecte. Lăsaţi aşteptările mari deoparte şi poate o să vă placă ceea ce am scris.

*

Niște bătăi în ușă mi-au deranjat somnul. M-am ridicat în capul oaselor și am privit prin zăbrelele geamului meu uriaș așezat lângă pat. Lumina mă lovea direct în față. Eram plictisită de vizitelor fraierilor ăia care își spun polițiști. Bătăile în ușă persistau așa că m-am ridicat din pat și legănandu-mă am mers să deschid ușa.

- Amanda Rich?

- Lasă pălăvrăgeala Mike știi că eu sunt. Îl știam pe Mike, era un polițist bun, mă aresta tot timpul.

- Îmi pare rău dar trebuie urmată procedura, spune el afişând un zâmbet afectat.

- Procedura voastră e învechită și învățată pe de rost de mine așa că zi repede, ce am mai făcut? Stau în uşă sprijinidu-mă nonşalant cu o mână de toc.

- Ești arestată pentru furtul diamantului Contelui Brighette.

- Brichete? Ce nume are și ăsta... spun luându-mi o țigare din geanta de pe cuier. Îi dau foc și trăgând un fum. Suflu direct pe faţa lui Mike şi acesta se strâmbă nepăsător.

- E Brighette, B-R-I-G...

- Da, da neinteresant ce vrei?

- Trebuie să mergem la secție, spune el ştiind că nu va avea sorţi de izbândă cu mine. Şi poate vrei să te îmbraci, a zis privindu-mă din cap până în picioare.

Mi-am analizat ţinuta şi am pufăit exasperată. Lipsa hainelor nu era ceva nou la mine. Nu degeaba eram dansatoare într-un club de noapte. Lenjerie întimă și cam atât. Măcar erau de calitate, mi-am spus ridicând din umeri şi trăgând un alt fum din ţigare. Am aruncat-o pe jos şi am zdrobit-o cu papucul de casă, dându-mi ochii peste cap.

- Aşteaptă aici. Îi spun lui Mike sperând să nu vină după mine deşi văzuse deja totul.

*  

Cu 5 zile în urmă:

-Ați înțeles fiecare are locul lui? Dacă greșim s-a dus totul dracului.

-Îhî...

-Bă! Eu cu cine vorbesc ați înțeles?

-Calmează-te, Tigrule toată lumea știe ce are de făcut. Spun punând o mână pe umărul lui.

-Sper Amanda, fiindcă ăsta o să fie furtul secolului și dacă greșim fie și un pas se duce totul de râpă.

-Stai liniștit totul e ok nu-i așa băieți?

-Da, da desigur se auzeau vocile răsunând în încăperea mică și strâmtă adunate în jurul unei mese minuscule pe care se afla harta veche a unei clădiri.

Cu 3 zile în urmă:

-Fiți atenți că asta e ultima oară când vă repet: nu vreau greșeli, vă omor!

-Da, da sigur! Spun făcând un semn ironic cu mâna.

-Amanda nu glumesc!

-Aha, hai să îți facem o cafea ești prea stresat. Îl bat cu mâna pe spate, ca un moş ramolit ce e. E tare amuzant să îl văd aşa.