Hoața de diamante

Capitolul 16

Nu speram la altceva decat sa vina procesul si sa fiu eliberata. Stiam ca asa va fi. Nu imi ucisesem tatal. Am fost crescuta de mafioți, si daca chiar voiam sa fac asta l-as fi omorât fara sa las urme. Pentru numele lui Dumnezeu am furat cele mai delicioase diamante din L.A. nu eram atat de tampita. Asta fusese o înscenare foarte bine pusa la punct si trebuia sa scap cumva. Deşi deja ma gandisem foarte clar... daca voi fi condamnata voi face orice imi sta in putinţă să evadez naibii de aici. Iar daca voi fi eliberata, tot voi iesi naibii de aici.

*****

Tatăl meu, nu a fost cel mai sfânt om din lume. Și-a înșelat soția și a făcut și un copil din flori cu femeia respectiva. Şi fructul acelei aventuri, am fost eu. De cum a aflat că mama o să îi aducă un al patrulea copil pe lume şi-a luat tălpăşiţa. Nu îl condamn pentru asta. De fapt, la naiba cu el, l-am urât din prima clipă în care am deschis ochii! L-am urât pentru fiecare moment important din viaţa mea la care el nu a participat. Dar l-am urât cel mai mult, pentru că după 24 de ani a îndrăznit să apară în viaţa mea, să îmi ceară iertare.

Flashback:

-          Asta nu-mi place!

-          Dar culoarea e foarte simpatică, domnişoară. Şi sunteţi tânără, chiar dacă negru e o culoare foarte elegantă.

-          Vreau ceva alb atunci.

-          Ce spuneţi de rozul acesta pal?

-          Vreau alb! Vânzătoarea asta idioată pur şi simplu nu pricepea că nu mă interesează rochia ei cu floricele .Aveam 24 de ani, nu 14, şi nici măcar atunci nu mă îmbrăcam de parcă un papagal a vărsat pe hainele mele.

-          Mă tem că nu avem culoarea pe care o cereţi, dar rozul acesta...

-          Las-o baltă femeie! Am spus nervoasă.mi-am luat geanta şi am ieşit cât ai zice peşte din magazin.

Oare chiar nu se prindeau că îi văd? M-am învârtit aiurea prin magazine sperând să îi fac să îmi piardă urma, în zadar. Am ocolit de câteva ori magazinul meu preferat de pantofi sperând că mă voi descotorosi de ei, şi în acelaşi timp nu intram pentru că magazinul era poziţionat aiurea şi nu avea, ca şi majoriatea celorlalte magazine, două intrări/ieşiri, şi nu voiam să dau nas în nas cu ei. Mi-am scos telefonul din buzunar pregătită să apelez primul număr din listă. Pe cel al Tigrului. Dar m-am gândit că nu mai pot evita mult această situaţie atât de neplăcută, aşa că am făcut cale întoarsă, mi-am băgat telefonul înapoi în geantă şi l-am luat pe surprindere pe unul dintre ei, când l-am bătut pe umăr. Vorbea cu ceilalţi printr-o cască şi purta un costum negru, mult prea elegant pentru o persoană care a venit să facă cumpărături.

-          Ai vrea să îi spui te rog şefului tău să mă lase naibii în pace? Aş prefera să pot merge ca orice om normal la cumpărături fără să fiu urmărită în permanenţă de 20 de oameni îmbrăcaţi în mătase.

-          Aş vrea să mă urmaţi. La început m-am opus cu vehemenţă, dar apoi mi-am regândit strategia şi l-am urmat.

-          Poftiţi. Un alt tip mi-a înmânat un telefon de ultimă generaţie.

-          Alo?

-          Amanda...

-          Ce vrei?

-          Fata mea...

-          Lasă-mă cu d-astea nene. Zi ce vrei?