Hoața de diamante

Capitolul 18

Ideea care îmi răsărise în minte mi se părea de-a dreptul genială.

- Nina?

- Spune draga mea, mi-a răspuns ea cu o voce caldă.

- Fă-ţi bagajele. De azi tu şi micul Jake veniţi să locuiţi cu mine.

- Poftim? Amanda, nu pot face asta...

- Ba sigur că poţi. Nu mă obliga să vin după tine. Tu esti singură cu copilul şi eu la fel. Ne ţinem companie şi dacă te face să te simţi mai bine, vom împărţi cheltuielile casei.

- Amanda...

- Nu mai discutăm chestii din astea la telefon, ia-ţi lucruri fără de care crezi că nu rezişti doua zile, maxim, şi vino spre mine.

Am închis telefonul fără să mai aştept vreun răspuns din partea ei. Clark a plecat mai repede decât mă aşteptam motivând ca trebuie să se întâlnească cu logodnica lui şi să mai rezolve câteva chestii la restaurant.

Şi eu aveam treburi de rezolvat. Julieta avea nişte explicaţii de dat înainte s-o scot afară din casă, iar daca se opune o voi obliga cu cea mai mare plăcere.

Am parcat maşina în faţa porţii, asfel încât nimeni să nu poată să intre şi nimeni să iasă. Două maşini mari şi negre parcaseră pe partea cealaltă a străzii, şi din ea s-a revărsat o gloată de paparazzi gălăgioşi. Cel mai probabil veneau spre mine.

- Bună ziua domniţă, m-a salutat portarul cu o înclinare uşoară a capului.

- Bună ziua. O caut pe Julieta Richmoore? Am întrebat rapid rugându-mă ca omul să mă lase să intru cât mai repede.

- Doamna nu este acasă, mi-a raspuns omul privindu-mă cu ochii lui mici şi studioşi.

Minciună.

- Atunci Sonya?

Omul mi-a răspuns dând negativ din cap.

- Thomas?

- Domnişorul e acasă, dar zicea că se simte rău şi că nu vrea să vadă pe nimeni.

- Oh, crede-mă pe mine ar vrea să mă vadă.

- Îmi pare rău dar nu vă pot lăsa să intraţi.

- Uite vezi adunătura aia de oameni care vin încoace? Vin dupa mine. Aşa că dacă nu vrei să fii înghesuit de paparazzi ai face bine să mă laşi să intru.

- Dar...

- Deschide-mi nenorocita de poartă!

Auzeam deja bliţurile făcând zgomot în urma mea. M-am agăţat cu disperare de zăbrele rugându-l din priviri pe necruţator. Şi-a dat ochii peste cap iar mica poartă s-a deschis cu un sunet înfundat. I-am mulţumit cu un zâmbet triumfător şi m-am strecurat după ea.

***

Am păsit cu stângăcie pe holul mare, cu mobilă de culori întunecate pe care mi-l aminteam vag de la prima şi ultima mea venire aici. Tocurile mele făceau zgomot şi încercam să fiu mai silenţioasă. În întâmpinarea mea a ieşit o menajeră bătrână care m-a întrebat zâmbind pe cine caut.

Înainte să apuc sa îi răspund un Thomas obosit, somnoros şi ciufulit m-a întâmpinat ştergându-se la ochi.

- Amanda? A întrebat cu vocea răguşită. Ce cauţi aici?

- Pe tine, am răspuns scurt.

M-a privit uimit arcuindu-şi sprâncenele groase.

- Ăă...