Pasiuni periculoase

Capitolul 34

"O frantura de timp
Este, poate,
O frantura de viata
Sau un pas către moarte,
Într-o clipa adunându-se toate,
Hotărând între viata și moarte."

Katy

Alunec in fata si imi ia cateva secunde sa imi dau seama ce se petrece. Probabil ca am atipit cu capul lipit de usa.

Nu am putut sa dorm toata noaptea. Nu am idee cat este ceasul, dar jumatate din mine abia așteaptă sa iasa din locul asta. Cealalta jumatate, se teme de ce o sa se intample. Dupa ce mi-am secat lacrimile, am inceput sa tremur de parca ar fi fost 10 grade aici. Habar nu am daca a fost frig sau tremuram de frica, dar nu mai vreau sa stau niciodata intr-un loc atat de intunecat.

Am gura atat de uscata incat nici nu stiu daca pot vorbi, iar capul imi zvacneste de durere. Probabil am ochii umflati si arat oribil. Exact la fel cum ma simt. De parca toate ranile mele vechi s-au deschis si sangereaza, iar alaturi de ele au mai aparut altele noi care abia asteapta sa ma omoare.

Lumina puternica care a venit odata cu deschiderea usii ma orbeste. Pentru cateva secunde, cat mi se obisnuiesc ochii, nu vad nimic. Sincer, imi este frica sa ii deschid. Ma ingrozeste modul in care m-ar putea privi Kayden daca ar fi el. Sau daca nu este singur. Daca nu este singur, ci a venit cu politia asa cum a zis. A treia varianta e ca a trimis direct politia ca sa nu ma mai vada vreodata. Nu stiu care dintre variante m-ar durea mai tare. Oricare dintre ele, cu siguranta mi-ar tortura inima.

Imi fac curaj si imi ridic privirea. Ii vad intai adidasii, apoi cu cat avansez spre fata lui constat ca este imbracat ca si cum ar pleca la sala. Cand ajung la fata, observ ca are cearcane si pare ravasit. Ma priveste rece, cu indiferenta. Nu pot distinge niciun sentiment pe fata lui.

- Ai de gand sa te ridici odata? ma intreaba dur.

Mi se pune un nod in gat. Ma ridic cu greutate, simtindu-mi tot corpul de gelatina. Genunchii imi tremura atat de tare, incat par sa imi cedeze in orice moment si sa ma tavalesc inapoi pe jos.

- Kayden...

Vorbesc incet, tematoare. Incerc sa imi umezesc guzele uscate, dar este in zadar. Cred ca am gura si mai uscata.

- Mergem la mine. O sa iti mai ascult odata minciunile, apoi o sa terminam cu toata povestea asta.

As mai plange, dar nu mai pot. Cand ii voi spune adevarul nu ma va mai crede. E normal. Ce motive ar avea.

- Haide. Nu stau toata ziua dupa tine.

Se rasuceste pe calcaie si iese, mergand totusi nu prea rapid ca sa il urmez. Asta si fac. Merg in spatele lui ca un copil speriat. Bine ca nu e distanta prea mare pana unde a parcat masina. Nu cred ca as fi rezistat la un drum prea lung. Se urca in masina si tranteste portiera. Ma urc si eu fara sa stau prea mult pe ganduri. Nu vreau sa il enervez mai mult decat este.

Drumul il parcurgem intr-o tacere mormantala, care se mentine si din parcarea subterana pana la lift si respectiv pana la apartament. Faptul ca nu imi mai arunca vreo replica acida imi da o stare de usurate, dar si neliniste pe cealalta parte. Ma scald intr-o mare de sentimente contradictorii , incat simt ca nu mai am mult si o sa innebunesc. Cand pasim inauntru scanez cu privirea imprejurimile. Inchid ochii pentru trei secunde si trag adanc aer in piept. Vreau sa memorez acest loc, sa ramana in amintirile mele. De fiecare data cand ma gandesc la noi sa vad cu ochii mintii si acest apartament in care am simtit ca traiesc dupa ce am trecut printr-o perioada intunecata din viata mea. Il analizez si pe barbatul de langa mine. Este de neinlocuit. Vei ramane mereu in inima mea, Kayden. Habar nu ai cat de rau imi pare ca te-am dezamagit. O sa te caut in toti barbatii pe care o sa ii intalnesc. Asta daca o sa mai ies vreodata din inchisoare. Daca cineva ma va mai iubi dupa.