Pasiuni periculoase

Capitolul 50

Kayden 

      Ambulanta, sirete, zgomote si tipete este tot ce reusesc sa mai aud vag din lumea pustie in care ma aflu. 

      Acum patruzeci si opt de ore traiam cea mai fericita zi din viata mea de pana acum. Iubita mea a acceptat sa imi fie sotie. In acele momente am simtit ca zbor. Toata lumea se afla la picioarele noastre. Erau eu si ea intr-un univers al nostru, parca inchisi intr-o bula indestructibila. Simteam ca din acel moment suntem indestructibili. Mai puternici decat oricand si gata sa ne confruntam cu indarjire cu toate necazurile ce aveau sa urmeze in lungul nostru viitor impreuna. Da, ma gandeam ca ne vom trai toata viata impreuna, pentru ca nu imi mai vad viata cu altcineva. Nu ma vad nici pe mine in vreo viata fara ea.

      E surprinzator cum o persoana poate deveni centrul universului tau. Faceti un fel de schimb, cum se face mereu intr-o negociere corecta, dar voi nu folositi nimic material, bunuri sau obiecte, ci va incredintati unul altuia inimile voastre. Fiecare ii da sufletul lui celalalt. Ea devine a ta, iar tu devi al ei. 

      Nu am crezut vreodata in destin. Mereu am considerat ca sufletele pereche sunt doar o aberatie a celor mult prea indragostiti. Credeam ca nu poti iubi pe cineva mai mult decat pe tine insusi. Ca poti iubi pe cineva mai mult decat orice, la o intensitate care nu poate fi masurata, ceva infinit. Si atunci am intalnit-o pe ea. Si mi-a demonstrat ca tot ce credeam a fi fals este purul adevar. 

      Iata-ma aici, iubind-o mai mult decat orice, nemasurabil. Cat despre suflete pereche... Pot sa spun ca ea nu este al meu cand simt ca mi-am pierdut o parte din mine odata cu ea?

      Abia acum imi dau seama ca oricat de puternic esti pe parcursul vietii, oricat de invincibil ai fi, vine un moment in care se va intampla ceva ce te  va tranti puternic la pamant. 

      Pentru mine ea a devenit balsamul ce imi mangaie inima, raza mea de lumina atunci cand demonii mei interiori ma acapareaza. Pur si simplu fiinta care dadea sens vietii mele.

      Durerea pur si simplu ma ingenunchiaza si ma lasa neputincios. 

      Tot ce imi doream cu ardoare, sperantele mele la viitor au fost spulberate intr-o secunda. 

      Daca inima mea ar fi de cristal cred ca mi-as fi auzit-o spargandu-se in milioane de bucati in momentul in care am vazut-o.  Intreaga esenta a vietii mele s-a scurs din mine in doar cateva secunde si ma intreb daca o sa o mai recuperez.

      Si tot chinul asta s-ar putea termina cu o singura imbratisare de la ea. Totul ar putea lui sfarsit aici, numai sa ii simt respiratia fierbinte si sa simt cum incep  din nou sa respir, caci acum parca nu o mai fac nici eu. 

      In capul meu se deruleaza numai vorbele lui Josh.
  
         Nu mai are puls. Nu i-l gasesc. 

      Cuvintele astea ma obsedeaza impreuna cu imaginea ei intinsa pe podeaua patata de sangele ei ce se scurge din abdomen. De celelalte rani nici nu am mai tinut socoteala, caci imi pareau minore pe langa cea din care i se scurgea viata. Parul blond prin care imi place sa-mi trec degetele si de care o strang usor cand o sarut, pe care insist sa i-l pieptan eu seara dupa ce il spala, era si el rasfirat pe podeaua rece. Iar ochii ei refuzau sa se deschida. Ochii ei verzi desprinsi parca dintr-o pajiste din mijlocul unei paduri in  lunile de primavara. Gandul ca nu o sa ma mai priveasca niciodata ma mistuieste pe interior. 

      Ultima noastra interactiune este ceva ce nu-mi voi ierta vreodata. Privirea ei ranita, dezamagirea si socul in momentul in care i-am aruncat niste vorbe la nervi. Vorbe pe care imi doresc sa nu le fi zis vreodata. M-a rugat sa nu plec, iar eu am plecat. Am lasat-o singura, devenind astfel o victima.