Pasiuni periculoase

Capitolul 35

Kayden

Stau pe canapea si o ascult. Are privirea pierduta. E in transa, in lumea ei, iar doar buzele i se mai misca. Vorbeste, incet, soptit, iar glasul i se poticneste din cand in cand.

Cu fiecare cuvant plin de durere pe care il rosteste simt cum mi se strange inima in piept. M-am lasat si eu purtat de trecut odata cu ea. Nici nu stiu cand au inceput sa imi alunece lacrimi pe obraji.

Ma socheaza cu fiecare cuvant, fiecare propozitie. Cum a putut indura de unul singur un om atata suferinta? Nu stiu ce mi-as pierde familia asa cum si-a pierdut-o ea pe a ei. Nu cred ca as mai avea puterea sa merg mai departe ca viata sa imi dea alte palme si eu tot sa continuu si sa continuu. In fata mea tocmai sta cea mai puternica persoana pe care am vazut-o vreodata.

- Te rog...Te rog iarta-ma, spune printre susprine.Nu vreau sa merg la inchisoare. Eu...nu mai pot sa traiesc asa.

A inceput sa planga in hohote si tremura din toate incheieturile.

Ma ridic de pe canapea si ma duc sa o iau in brate. Sa dea naiba in furia mea nebuna si in mintea mea proasta cand am crezut ca femeia asta este rea.

Ea este un suflet chinuit care are nevoie de alinare. Are nevoie de cineva cu care sa-si imparta suferinta si care sa o ajute sa scape din rahatul in care a fost bagata.

Se fereste putin cand vede ca ma apropii de ea. Gestul ei imi inteapa inima. Probabil se asteapta sa nu o cred.

O strang in brate si o legan ca pe un copil, in timp ce lacrimile continua sa ii curga pe obraji.

- Katy....

- Eu...N-am vrut...N-am vrut sa patesti nimic, spune printre suspine. Steve o sa te raneasca....

- Shhht, spun eu incet sa o linistesc.

Ii mangai parul cu o mana si cu cealalta spatele.

- Iarta-ma... Nu am putut sa iti spun, Iarta-ma.

In vocea ei se citeste durerea si amarul.Nu mai vreau sa sufere...Ajunge cu atatea șacrimi varsate intr-o singura viata. Cum de am fost atat de orb si nu am putut sa vad toate astea? Toata suferinta ei. Am fost un egoist si m-am gandit numai la mine.

- Gata iubito, linisteste-te.

- Imi pare rau..

- Shht. Shht. Nu e vina ta.

O strang in brate cu toata puterea mea. Daca as putea sa ii iau durerea, i-as lua-o eu. Sa nu mai verse lacrimi din ochisorii ei. Sa nu o mai doara.

In acest moment in mine se duce o lupta de sentimente contradictorii, incat nu mai pot formula niciun gand coerent.

- N-am vrut sa te ranesc. Nu vreau sa patesti nimic din cauza mea. Din cauza lui Steve.

-Nu, iubito. Tu esti un inger. Nu o sa patesc nimic.

-Ei au murit. Nu vreau sa mai moara nimeni. Nu pot sa suport sa mai moara cineva.

Strang tare din ochi cand incepe sa planga si mai tare.

- Iubito, gata, te rog din suflet iubirea mea...Nu mai plange.

- Mie... Imi e frica..

- Nu, iubita mea. Nu trebuie sa iti fie frica. Acum nu mai esti singura.

Doamne, cum sa treaca un om prin atata suferinta?

- Dar...

- Shht. Gata, puiule. Linisteste-te.

Nu mai spune nimic. A reusit oarecum sa se linisteasca. Nu stiu de unde are atata putere sa mearga mai departe. Daca inainte credeam ca poate a avut o copilarie grea de care nu a vrut sa vorbeasca, acum am aflat lucruri cu mult mai grave.