Starstruck [ Justin Bieber F.F. ]

In my time of dying part two

KATHERINE

Pasesc in camera. Ii vad cum se reped spre fata pentru care Kevin a venit sa ceara ajutor si simt cum sangele imi ingheata in vene. Eu eram aceia.

- Nu, nu, nu! tip cat de tare pot si ma prabusesc in genunchi, insa din nou nu sunt vazuta.

- Nu va opriti! tipa doctorul la asistenti. 

Nu inteleg ce imi fac, nici macar nu incerc. Cred ca ma resusciteaza. Il vad pe Justin intr-un colt al camerei si merg spre el. Plangea. Am simtit cum inima mea, de fantoma presupun, se rupe in mii de bucatele. Am incercat sa il iau in brate, insa mana mea nu l-a atins, ci doar a trecut pe langa. 

"Grozav" am gandit.

***

Ma plimb prin spital, in speranta ca voi gasi ceva, orice, care sa ma scoata din starea asta. Am vazut in filme...experienta extrasenzoriala? Dar e imposibil...adica sigur nu e asta, poate ca dorm si visez, doar atat. Sper.

Am intrat in aripa spitalului care se ocupa de operatii. In primul salon era haos - din ce mi-am dat seama operatia decursese prost. O femeie era intinsa pe masa de operatie si tocmai era deconectata de la aparate. Am plecat in graba, insa tot am auzit o parte din ce a zis doctorul:

- Declar decesul la ora de...

Mi-am pus mainile la urechi, incercand sa impiedic sunetele. Tot ce este in acest spital...tot ce vad in acest spital ma sperie, insa ma face sa vreau sa ajut. Si nu stiu cum as putea sa ajut, avand in vedere...situatia mea.

"Trebuie sa ma trezesc. Trebuie".

Treceam ganditoare pe langa saloane, cand l-am vazut pe cel pentru nou-nascuti,si brusc, mi-am amintit.

"Copilul! Cum am putut sa uit?"

Mi-am dus instinctiv mainile la stomac si am alergat spre salonul meu. Doctorul era inauntru, alaturi de Justin si Faith.

- Domnule Bieber? a intrebat el.

Justin privea in gol fara sa spuna nimic.

- Domnule Bieber, putem vorbi putin?

- Aa..da, sigur. Ma scuzati, a raspuns, vizibil foarte trist.

- Eu ma duc pana afara, s-a scuzat Faith.

- Domnule Bieber, a inceput doctorul. Cred ca intelegi cat de grava e situatia. Si sper ca esti cat se poate de realist asupra sanselor, nu cred ca ar trebui sa iti faci sperante, doar ca apoi sa suferi.

Cum putea vorbi atat de detasat? Fara sa ii apara in glas vreo urma de compasiune? Sau macar tristete pentru starea mea?

Am vazut cum expresia fetei lui Justin a trecut de la confuzie la frica.

- Ce vreti sa spuneti?

- Vreau sa spun ca e posibil sa nu se trezeasca...pana la urma a suferit un accident foarte grav. 

Justin a scuturat din cap, parca respingand ideea.

- Nu, nu se poate. Copilul, cum e copilul?

- Nu stim. E o situatie foarte delicata. Insa si ea, si copilul sunt foarte puternici. Daca se trezeste relativ repede...

- Am inteles, i-a taiat-o Justin.

- Totul depinde numai de ea, a continuat medicul. Daca reuseste sa gaseasca iesirea din labirint...

- Ce iesire, ce labirint? a intrebat pe un ton batjocoritor.

- Tinere, unii spun ca a fi in coma e ca si cum ai fi intr-un labirint. Trebuie sa nu renunti sa cauti iesirea, si mai ales trebuie sa vrei sa iesi.

*** 

 Priveam cum zilele trec si teama puse stapanire pe mine. Ma aflam in coma de o saptamana si patru zile si nimic nu parea sa se schimbe la starea mea.

"Daca nu o sa ma mai trezesc?"

Am observat absenta cum Justin s-a dus pana la usa salonului si a vorbit cu cineva. S-a intors insotit de doi oameni. Lacrimile au pus stapanire pe mine cand i-am vazut: mama si tata, in acelasi loc, impreuna. Stateau in pragul usii, privindu-ma, iar mama plangea.

Dupa zece minute insa, s-a intamplat ceva groaznic. S-a declansat o alarma de la aparatele la care eram conectata, iar doctorii au sosit imediat. Speriata si prinsa intre doua lumi, priveam cum incercau sa ma stabilizeze, insa...

- Puls in scadere! Nu va opriti! tipa doctorul catre asistenti. 

Incercau, dar degeaba. Suntetul provenit de la aparate a incetat, iar doctorul a spus incet:

- Deconectati-o...