Urmează-ți Visul!

Capitolul 5

     Trecutul. Trecutul pentru mine este o parte a prezentului care se reflectă în viitor. Trecutul este cel care ne definește, ne face sa fim ceea ce suntem azi. Trecutul e mereu prezent ca să te avertizeze de viitor. E cel ce oferă amintiri sau coşmaruri, e cel care îţi arată greșelile şi îţi numără clipele frumoase. E cel care te face să suferi şi te învaţă să te fereşti de suferinţă, care macină vise dar care dă şi speranţe. Oricât ai încerca, nu poți fugi de trecut. E ca o fantomă, te bântuie toată viața.

     Stau pe canapea aşteptând să vină doamna Beth cu ceaiul. Are o casă mică, dar frumoasă, decorată cu stil. În fața mea se află o bibliotecă plină cu cărți, în mijlocul camerei se află o măsuță şi încă două fotolii. Mă ridic de pe canapea şi mă îndrept spre bibliotecă. Iau o carte la nimereală şi o deschid, citind rareori un rând la întâmplare.

      — Eşti bine? Aud vocea doamnei Beth de lângă mine.

     — De ce n-aş fi? I-am răspuns nonșalant.

     Închid cartea şi o așez la locul ei. Mă întorc spre femeia care îmi zâmbeşte şi mă priveşte blând. Lasă ceştile cu ceai pe măsuță şi îmi face semn să mă aşez pe canapea.

     — Serios, Edith? Nu cred că ai venit aici ca să mă întrebi ce fac.

     — Nu contează. Erick mi-a spus că vrei să ne întâlnim.

     Doamna Beth devine imediat serioasă. Se apleacă ca să-şi ia cana cu ceai și bea o gură. Se uită în ochii mei şi spune:

     — E vorba despre Catlin!

     Atunci îngheț, nu pot să mă mişc sau să vorbesc. Simt nişte fiori pe şina spinării atunci când îi aud numele. Doamna Beth se aşează lângă mine şi mă mâgâie liniştitor pe spate.

     — După ce ai plecat tu mi-am dat demisia. Nu mai puteam lucra acolo din motive personale, dar am fost mereu să o vizitez. Am vrut să o adopt eu, dar a fost prea târziu. O familie a adoptat-o înaintea mea. Nicio asistentă nu a vrut să-mi dea adresa sau un număr de telefon.
  
     — Mă bucur pentru ea. Acum are şi ea o familie şi prieteni noi.

     — Nu înțelegi, Edith! Catlin s-a schimbat foarte mult după ce ai plecat. Nu știm în ce condiții trăiește, sau dacă e bine.

     — Am pierdut-o ca prietenă, cred că nici nu vrea să mă mai vadă, nu m-am ținut de promisiune, nu am căutat-o.

     — Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a întâmplat, mi-a zambit ea.

     Nici nu mi-am dat seama că plâng. Mi-ai şters lacrimile repede şi am luat-o în brațe. Îmi răspunde la îmbrățisare şi asta mă face să o strâng mai tare. După un timp mă îndepărtează de ea, mă sărută pe frunte şi îmi spune:

      — Dacă nu-ți place trecutul, uită-l. Nu mai trăi în el, Edith.

     — O să încerc. Mulțumesc pentru tot!

     — Nu ai de ce, draga mea! Nu lăsa trecutul să te doboare, fii puternică!

     — Cred că e timpul să plec. O să mai trec pe aici să mai vorbim, vreau să știu dacă aflii ceva, i-am spus serioasă.

     — Sigur, draga mea! m-a liniștit ea.

     Mă ridic de pe canapea şi merg să-mi iau lucrurile. Doamna Beth mă conduce până la uşă şi înainte să plec îmi zice:

     — Erick nu e un băiat rău, Edith! Doar oferă-i timp.

     — Doamnă Beth, nu cred că...

     — Poți să-mi spui Beth. Sunteți drăguți împreună, m-a întrerupt ea.

     — Nu e nimic între noi, de-abia ne-am cunoscut, m-am grăbit să mă scuz.

      — Niciodată să nu spui niciodată, Edith!

     După ce mi-am luat rămas bun m-am gândit la ce mi-a spus Beth. Dintr-un impuls de moment, mi-am scos telefonul și l-am apelat pe Erick. Trebuie să fac ceva.

     — Erick, am nevoie de ajutorul tău.

     — Edith, eu nu știu să dansez, nu te pot învăța, a spus el amuzat.

     — Vorbesc serios, Erick, am spus și mi-am dat ochii peste cap.

     — Unde ne întâlnim?

    Oare trecutul se poate uita? Nu cred că există o persoană care să nu fie victima trecutului şi prada viitorului. Nu poate fi şters, dar poate fi uitat, doar dacă încerci.