Urmează-ți Visul!

Capitolul 1

Prezent

     Sunt gata să intru pe scenă imediat ce prezentatorul își termină discursul care pare interminabil. Serios acum! Cine crede că stă și îl ascultă? Mulți au venit să-și vadă copii, nu să-l vadă pe el cum citește un pomelnic.

     Profesoara mea de dans se plimbă dintr-o parte în alta agitată, alergând după ceilalți din trupă și fixându-le disperată părul și hainele. Nici nu o înțeleg, de ce vrea să arătăm perfect? Oricum ni se șifonează costumele în timpul spectacolului sau o să ne iasă firele din coadă de la cât de mult o să me mișcăm. Dar măcar arată hilar așa agitată, de parcă e băgată în priză. Mi-o imaginez pe un stadion, încurajând echipa de baschet San Antonio Spurs să înscrie, țipând până nu mai are voce și aruncând chestii când se enervează.

     Arunc o privire dincolo de cortină, simțindu-mi corpul cuprins de furnicături o dată ce văd mulțimea de oameni din public și privirea fioroasă a juraților. Ăia nu știu să zâmbească? Partea bună este că Imala Smith este aici, în juriu. Închid ochii și număr până la zece ca să mă liniștesc și să-mi potolesc emoțiile, dar tot ce fac este să mi le amplific.

     Mai arunc încă o dată privirea dincolo de cortină, mai agitată ca niciodată. Oare agitația profesoarei de dans e contagioasă? O analizez atent pe Imala Smith și observ că a venit alături de fata ei. Pot deduce dintr-o singură privire că este o femeie severă și impunătoare.

     Plec de lângă cortină atunci când profesoara de dans mă strigă. Nu vreau să facă un atac de panică dacă nu mă găsește. Mă așez pe locul meu. Inspir, expir, trag aer în piept și după îl dau înapoi afară. Încerc să mă calmez, dar parcă am din ce în ce mai puțin oxigen. Este atât de cald aici! Îmi simt respirația greoaie, făcându-mi disperată vânt cu mâinile. Închid ochii, încercând să mă relaxez. Palmele îmi transpiră, capul îmi vâjâie. Calmează-te, Edith!

     Mă uit la ceilalți, sunt calmi. Cum e posibil? Să mă învețe și pe mine. Ne așezăm în poziții. Cortina se deschide chinuitor de încet, lăsând la iveală mulțimea de oameni și privirea rece a juraților. Muzica începe, reflectoarele îmi intră în ochi și cred că am uitat coregrafia. Încerc să-mi aduc aminte pașii. Unu, doi, stânga, după un pas în față, ba nu, era un pas în spate și unul în dreapta. Mă lovesc de o fată, dar încerc să-mi recapăt echilibrul. Urmează o piruetă, când încerc să o execut, mă împiedic în propriile picioare și cad. Cad de față cu toți.

     Muzica se oprește, iar toată lumea împietrește cu ochii pe mine. Nici nu mă mir. Nu mai aud nimic, urechile îmi vâjâie. Însă văd. Le văd expresiile dezgustate, toți râd. Camera se învârte cu mine, privirea mi se încețoșează. Ce se întâmplă cu mine? Vocea unei fetițe mi se tot repetă în cap, clar și răspicat. "Ai văzut mami, e atât de proastă încât a căzut". În fața mea e Imala Smith care râde de remarca fiicei ei, cu gura până la urechi. Apoi cad. Cad în abis, întuneric, mă pierd de toți și de toate.

BIP. BIP. BIP.

Gata, Edith! Calmează-te!

BIP. BIP. BIP.

Nu-i băga în seamă!

BIP. BIP. BIP.

Trezește-te la realitate, Ed! Știu că poți!

BIP. BIP. BIP.

     Mă ridic ridic brusc în fund, gâfâind și transpirată toată. Mi-am pus mâna in dreptul inimii, răsuflând ușurată. A fost doar un coșmar. Îmi iau telefonul să opresc alarma enervantă, dar văd că mai sunt douăzeci de minute până la începerea orelor. Mă ridic din pat cu greu! Cine a inventat trezitul de dimineață? După ce termin să-mi arunc cu apă pe față, mă îndrept spre dulap şi îmi aleg o cămaşa albă şi nişte blugi negri cu talie înaltă, mă dau cu puțin rimel şi sunt gata.