Urmează-ți Visul!

Capitolul 2

 

P.O.V. Erick

     — Eu nu înțeleg de ce te agiți atât de mult, Erick.

     Îmi dau ochii peste cap și oftez ușor. Normal că nu înțelege! Mark este Mark și primește ce vrea în toate situațiile posibile. Opresc la semafor și las pietonii să treacă.

     — Pentru că vreau ca anul ăsta să fie diferit, iar fata asta strică tot. Nu mă interesea că lucrează, eu vroiam să văd liceul.

     — Doamne, Erick, ești imposibil! Și dacă îl vedeai, ce se întâmpla? Toată lumea vrea să plece cât mai repede de la liceu.

     — Nu e...

     — Vroiai să descoperi noi locuri de joacă? Toate fetele de la liceu sunt niște timide, naive, pline de coșuri și plate, începe să râdă, iar eu pornesc mașina când se face verde.

     — Vorbesc serios, frate!

     — Și eu vorbesc foarte serios, dar hai să o lăsăm baltă. Cum e acolo?

     — Nu-i la fel, nu am de ales și..., încerc să-mi duc ideea până la capăt, dar mă întrerupe.

      — Ba ai și...

      — Scuze că mă întrerupi! Încerc să mă acomodez. Important este că am scăpat de ei și că nu mai am nicio grijă pe cap.

     — Mda, și eu? mă întreabă cu o voce de câine milog.

     — Ce și tu?

     — Cu mine cum rămâne?

     — Între noi nimic nu o să se schimbe, o să rămânem prieteni și o să păstrăm legătura, îi spun concentrat la condus, luând un viraj pe partea dreaptă și intrând pe strada mea.

     —  Frate, ai vorbit ca o muiere acum! Clar nu ești în apele tale azi. Eu trebuie să plec la facultate acum, după ce mă întorc poate îți revii.

     — La ora asta pleci? îl întreb uitându-mă în bord ca să văd cât e ceasul.

     — Cine a zis că merg să învăț?

     — Ești un caz pierdut, Mark! îi spun pe un ton glumeț.

     — Bine că ești tu un caz salvat, îmi zice ironic și îmi închide telefonul în nas.

     Liniște! Gata cu învățatul pentru lucruri neimportante, gata certurile, gata cu toată presiunea aia care devenea din ce în ce mai apăsătoare. Am scăpat! Am sacrificat petrecerile, fetele și prietenii pentru un lucru atât de mic, dar atât de necesar.

     Parchez mașina în garaj și intru în casă pe ușa din spate. Când intru, un miros de plăcintă cu mere și cu scorțișoară îmi omoară căile nazale, pe fundal se aude melodia "Daddy cool" de Boney M. Îmi las ghiozdanul pe fotoliu și intru în bucătărie.

     În fața mea se află mătușa mea care stă cu spatele la mine și încercând să taie perfect plăcinta. Merg tiptil spre locul unde se află, ea continuând să danseze, iar când sunt suficient de aproape o prind de umeri. Aceasta tresare, se întoarce repede cu făcălețul în mână și oprește muzica.

     — Ce naiba, Erick? Ești sănătos la cap? De ce nu anunți când ajungi acasă? Și sper că nu ți-ai lăsat din nou ghiozdanul pe unde apuci?

     — Anunțam dacă nu era prea mult zgomot în casă. Făceam risipă de voce. L-am lăsat pe fotoliu, îi spun nepăsător, așezându-mă pe unul din scaune.