Urmează-ți Visul!

Capitolul 6

     — La "Toby's Estate Coffee", ştii unde este?

     — Da! În cât timp ajungi?

     — În jumătate de oră sunt acolo! spun uitându-mă la ceas.

     — Ok, ne vedem acolo!

     Când termin conversația cu Erick închid apelul şi chem un taxi.

     — Bună ziua! Unde vă duc, domnişoară? mă întrebă el politicos.

     — La "Toby's Estate Coffee", îi răspund în aceaşi manieră.

     După ce porneşte maşina, îmi scot căştile, hotărâtă să ascult muzică. Îmi întorc capul spre geam şi observ că a început să plouă torențial. Oamenii agitaţi se grăbesc să se adăpostească. Mie îmi place ploaia. De ce? Pentru că pentru mine înseamnă libertate, mă energizează, îmi picură în suflet liniște. Ploaia înseamnă speranță la viață. Îmi place să simt picăturile de ploaie cum mi se izbesc de față, îmi place să îmi afund tălpile goale in iarbă udă, să ma uit spre cer și să ma simt liberă. Să simt ploaia cum mi se strecoară printre buze și să simt însfarșit că trăiesc.

     — Dominişoară, am ajuns! îmi spune taximetristul și tresar surprinsă. Îmi scot căștile din urechi și decuplez centura.

     — Mulțumesc!

     Îi plătesc şi ies din maşină. Mă grăbesc să intru în cafenea, deși aș vrea să stau acolo, în ploaie. Îl caut cu privirea pe Erick şi îl văd aşezat la o masă uitându-se plictisit pe telefon. Mă îndrept spre el şi când sunt suficient de aprope, îmi arunc ghiozdanul pe scaunul de lângă perete. Mă aşez pe celălalt scaun şi îi spun încercând să trag puțin de timp:

      — Bună! Ce faci?

      — Bine, te aşteptam! De ce m-ai chemat? A răspuns neluându-și privirea din telefon.

     M-am încruntat la el, cu siguranță vorbește cu Ivy!

     — Am nevoie de ajutorul tău! I-am spus serioasă, încercând să îl fac atent la mine.

     — Cu ce vrei să te ajut, micuță dansatoare? Și-a ridicat privirea, și a rânjit.

     — În primul rând, dacă vrei să ne înțelegem, nu-mi mai spune așa și în al doilea rând, vreau să mă ajuți să îmi gasesc prietena! îi spun puțin agitată, jucându-mă cu degetele.

     — Stai puțin. Cum adică să o găseşti? Nu știi unde este? A răspuns el încurcat.

     — Nu! De aia vreau să mă ajuți să o găsesc.

     — Și de ce vrei să te ajut eu? Parcă mă urai.

     — Nu te urăsc, doar că mă enervează faptul că stai numai cu Ivy şi cu maimuțele ei! spun în timp ce îmi dau ochii peste cap.

     — Adică te deranjează ca nu îmi petrec timpul cu tine, ci îmi petrec timpul cu ele, îmi spune zâmbind.

     S-a uitat lung la mine, privindu-ma in ochi și deși are cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut, mi-am ferit privirea. Nu știu de ce, dar m-am rușinat. Și-a apropiat fața de a mea și am înghițit în sec.

     — Spune, Edith, te deranjează că nu îmi petrec timpul cu tine? A șoptit seducător.

     Am deschis gura să îi răspund, dar cuvintele mi-au rămas în gât. Acesta a rânjit văzându-mi reacția și atunci mi-am revenit.

   — Nu am spus asta! În plus nu de asta ne aflăm noi aici, am răspuns puțin deranjată de momentul meu de slăbiciune.

     Acesta mi-a zâmbit și a revenit la subiect:

     — Tu vrei să-ți găsim prietena şi nu avem nici măcar un indiciu. Nici măcar nu ştim dacă mai trăieşte!

     — Trăieşte, nu are cum să fie moartă! Pe vremea când eram la orfelinat îmi era prietenă. Am fost adoptată înaintea ei şi de atunci nu ne-am mai vorbit! Ok?

      — Ea încă este în acel orfelinat?

      — Nu, între timp a fost adoptată şi ea! Asistententele de acolo nu i-au dat nicio adresă sau un nume mătuşii tale, dar asta s-a întâmplat acum mult timp.

     — Acel orfelinat mai există?

     — Nu ştiu, trebuie să aflăm.

     — Cum o cheamă pe prietena ta?

     — Înainte să fie adoptată o chema Catlin Anderson, numele din prezent nu îl știu.

     — Pe tine cum te chema înainte?

     — Asta nu contează, i-am răspuns acid. Mă enervează întrebările lui stupide.

     — O să-mi spui tu într-o zi, a zis el calm.

     Cum poate fi mereu așa calm? Eu sunt explozivă, mă enervez repede. El rămâne calm mereu, îl invidiez pentru asta.

     — Deci ce facem? L-am intrebat, ignorându-i remarca anterioară.

     — Mai întâi căutăm acel orfelinat ca să vedem dacă s-a desființat sau nu, după încercăm să vorbim cu nişte asistente de acolo.

     — Tu nu înțelegi? Nu o să ne spună nimic acele asistente.

     — Ştii cum se spune: "Încercarea moarte n-are", cum era acel proverb. Sau cum spune mama mereu: "Cine zâmbeşte atunci când lucrurile merg prost, s-a gândit pe cine să dea vina", a spus și am chicotit.

     — Pare de treabă mama ta, îi spun dupa câteva momente de tăcere.

     — Mda, dacă asta e ceea ce vrei să crezi. A spus cu o voce seacă, privind în gol și pentru un moment, m-a băgat complet în ceață. Dispoziția lui bună s-a evaporat, acum este din nou serios. Am spus ceva greșit? Știi, dacă stau să mă gândesc, cred că i-ar plăcea de tine, a spus și mi-a făcut cu ochiul.

     Am zâmbit stânjenită și m-am rușinat din nou. Îmi simțeam obrajii roșii, de ce am astfel de reacții? Doar a spus că mamei lui i-ar plăcea de mine, nu s-a referit la altceva. Mi-am ridicat privirea spre el și am realizat ceva:

     — Wow, nu ne-am mai certat de ceva timp, îi spun încercând să ignor ce a spus mai devreme.

     — Ai dreptate, micuță dansatoare!

     M-am uitat urât la el și m-am prefăcut că nu mi-a spus din nou "micuță dansatoare". Deși mă enervează, într-un fel îmi place.

     — Dacă nu ne spun nimic asistentele ce facem?

     — Trecem la planul B. Întrăm atunci când programul lor se termină şi ne strecurăm în camera unde țin dosarele copiilor.

     — Erick, tu îți dai seama că încă sunt asistente în orfelinat? Ele stau acolo zi și noapte. În plus este ilegal să te strecori în orfelinat, numai personalul, directorul, paznicii și evident copii, au voie acolo. Mă rog, să nu mai zic de oamenii gata să adopte.

     — Vrei să o găseşti, nu?

     — Da, normal că vreau! Mi-am dat ochii peste cap la el.

     — Păi și cum vrei să o găsim dacă nu facem asta? Riscăm, ştiu, vino tu cu o idee mai bună atunci.

     — Nu am una! Eşti sigur că o să funcționeze acest plan?

     — Nu, dar măcar încercăm. Dacă te ajut, o să vreau să mă ajuți şi tu cu ceva!

     — Mi se pare corect. Cu ce vrei să te ajut?

     — Vreau să învăț să dansez.

     — Ok, s-a făcut, dar nu poți spune nimănui că de la mine ai învățat să dansezi în caz că le arăți cuiva, ok?

     — Bine, așa facem, a spus și mi-a zambit.

     — Ok atunci, o să ne ne vedem în fiecare zi de marți pentru a te învăța să dansezi.

     — Bine, cât despre Catlin şi găsirea ei, o să ne întâlnim la mine după ore.