Urmează-ți Visul!

Prolog

Cu 10 ani în urmă!

Oricine și-ar dori o viață fără probleme și fără griji, o familie care să te sprijine mereu, o căsnicie fericită, un job stabil și un loc în care să îmbătrânești alături de nepoți. Toate astea rezultă viața perfectă, dar mereu o să existe ceva și o să se strice toată această perfecțiune sau nu.

Majoritatea oamenilor așa văd viața perfectă, dar eu nu o văd așa. Nu vreau o casă în care să mă pierd din cauza zecilor de etaje sau să am nu știu câte mașini, tot ce vreau este un copil. Un copil care să fie doar al meu și al lui Theo, soțul meu.

- Iubita mea, ești gata? Mă întreabă Theo, trezindu-mă la realitate.

Stăteam în fața oglinzii și îl priveam cum se apropie de mine cu un zâmbet larg, uitându-se în ochi mei cu iubire și asta mă face și pe mine să zâmbesc fericită. Când este suficient de aproape de mine își pune mâinile în jurul taliei mele și mă întoarce ușor cu fața spre el ca să-mi ofere un sărut pe frunte.

- Ești sigură că vrei asta? Adică ești pregătită?

- Theo, sunt sigură că vreau să adoptăm un copil. Știu că o să ne schimbe puțin modul de viață și că este o responsabilitate mare, dar sunt pregătită. Și îmi pare foarte rău pentru că nu pot să-ți ofer un copil care să fie doar al tău. îi spun și îmi aplec capul cu părere de rău.

- Kim, să nu mai spui asta în viața ta! Iubito, uită-te la mine! dau negativ din cap și asta îl face să-mi apuce blând bărbia și să-mi aducă capul mai aproape de el. Nu ai să te simți vinovată cu ceva, nu ai făcut nimic rău. Adoptăm un copil și îl creștem împreună, ai înțeles?

- Da, dar...

- Niciun "dar", vorbesc foarte serios în legătură cu asta. Chiar nu ai de ce să te simți așa, acum hai să mergem! O să întârziem și nu vrem să facem o impresie proastă.

Își apropie mai mult capul de al meu până când buzele ni se ating într-un mod blând și formăm un sărut care este mai mult o promisiune. Nici nu știu cât durează pentru că nici nu mă interesează dacă este de o secundă sau două, cert este că în brațele lui mă simt perfectă.

Ne despărțim din sărut și înainte să ieșim din casă mai verificăm încă o dată dacă am luat tot ce ne trebuie. Închidem ușa casei și intrăm în mașină.

- Ai luat toate actele necesare, nu? Îl întreb în timp ce el conduce cu o viteză destul de mare ca să ajungem la timp.

- Cred că da, ultima dată dosarul era în servietă. Îmi răspunde atent la drum.

- Cum adică crezi? Theo, ăsta este un lucru important! Trebuia tu să te ocupi de treaba asta. Chiar trebuie să fac eu totul? Vorbim despre actele cu care trebuie să ne luăm copilul!

- Știu că ești stresată, dar chiar nu trebuie să-ți verși nervii pe mine. Uită-te în servită și vezi dacă sunt acolo, te rog!

- Bine, dar dacă nu sunt, o să dormi pe canapea!

- Mhm, cum spui tu, Kim!

Mă întorc cu grijă spre locurile din spate și încerc să mă aplec cât pot eu de mult ca să pot lua servietă neagră de pe jos. Încerc să pipăi locul în care se presupune că se află servieta, dar nimic. Îmi scot repede centura ca să mă mișc mai bine și mă întind mai mult, astfel ajungând cu o mână sprijinită pe bancheta din spate și cu cealaltă căutând servieta.