Urmează-ți Visul!

Capitolul 8

P.O.V. Erick

Am stat toată noaptea să caut mai multe informații despre acest orfelinat, dar nu am găsit nimic, doar chestii neimportante. Sunt foarte obosit și mă și enervează nenorocita aia de alarma care sună încontinuu de câteva minute. Sunt prea extenuat să mă întind să o opresc. Mârâi iritat și mă hotărăsc să mă ridic dacă nu vreau să întârzii la liceu. Merg agale spre baie unde îmi fac un duș rece, ca să mă trezesc, și mă spăl pe dinți. După douăzeci de minute merg în dreptul dulapului, îmi iau primele haine care îmi vin la mână, îmi dau cu peria prin păr, după îmi încalț bocancii negri și îmi iau rucsacul. Îmi culeg cheile de la mașină de pe masă și conduc rapid spre liceu.

Având în vedere că stau aproape de liceu, am ajuns foarte repede. Intru în curtea liceului și ochii mei scanează rapid mulțimea. Pufăi disprețuitor când o vad pe Ivy alături de cățelele ei ascultătoare. Am încercat să mă prefac interesat la telefon sperând să mă ignore. Am intrat în liceu și m-am îndreptat spre dulapul meu. Mi-am auzit numele strigat și m-am întors sperând să fie Edith, dar ea nu are vocea asta de pițipoancă. Mi-am dat ochii peste cap la vederea lui Ivy și mi-am continuat drumul.

- Erick! A țipat nervoasă în spatele meu! De ce mă ignori?

Am ajuns în dreptul dulapului și am continuat să o ignor sperând că va pleca, dar ea nu renunță:

- De ce te porți așa cu mine dintr-o dată? E din cauza orfancei ăleia? A spus cu o privire superioară și cu mâinile în sân.

Sincer, nici mie nu știu ce mi-a venit. Înaintea stăteam cu ea, dar de când Edith mi-a cerut ajutorul, nu mai am niciun interes pentru Ivy.

Mi-am încleștat pumnii și am scrâșnit din dinți. E pentru ultima oară când îi mai permit sa mai vorbească așa de Edith. Am mârâit nervos la ea și i-am spus cât de clar am putut:

- Asculta aici, parașută fără pic de creier! O să încerc să îți spun cât de clar pot, ca micuțul tău creier să înțeleagă, pentru că nu vreau să îți repet de fiecare dată: Las-o pe Edith în pace!

A scos un sunet de șocare și a spus:

- Acum ești de partea ei? Nu îmi vine să cred, Erick! Credeam că între noi este ceva frumos. Dar nu am nevoie de tine, atâta timp cât ești atât de prost încât să stau alături de orfanca aia proastă.

Am pufnit neimpresionat de falsitatea ei și am prins-o brutal de ceafă șoptindu-i nervos la ureche:

- Ai grija ce spui, Ivy. Nu te juca cu mine, că o să ajungi să te târăști la picioarele mele. Am mârâit la ea și am trântit-o de unul din dulapuri. I-am aruncat o ultimă privire prin care am încercat să îi transmit toată ura mea și am plecat.

Doamne, ce ființă idioata, mi-a stricat de tot ziua. Am plecat spre clasă încercând să mă relaxez. Am intrat în clasă, toți colegii fiind deja aici... în afară de Edith. Am rămas ușor dezamăgit, chiar aveam nevoie de o distragere de la toată nebunia din ultimul timp. Câțiva băieți m-au salutat și am plecat spre ultima bancă, unde stau de obicei. Locul lui Edith, din a 2-a banca, era gol.

Profesorul a intrat în clasă și a început imediat să și predea. Am pufnit iritat...profesori frustrați fără viață personală. În timp ce încercam să copiez tot ce scrie pe tablă, cineva a bătut în ușă. Profesorul și-a îndreptat atenția spre ușă și a spus un "intră" grăbit. Edith și-a facut apariția in pragul ușii cu o față imbujorată și cu părul ciufulit. Am chicotit și atenția ei a fost îndreptată asupra mea.

Tot frumoasă e.

M-a privit urât la vederea zâmbetului meu prostesc și am chicotit. Profesorul a privit-o deranjat și i-a cerut explicații: