Urmează-ți Visul!

Capitolul 16

Weekend-ul a fost unul extrem de plictisitor. După întâlnirea de vineri, nu am mai ieșit din casă. Așa că am profitat de această ocazie, și m-am ocupat mai mult de studiu. Notele mele au scăzut puțin, și trebuie să fac ceva în privința asta. Luni de dimineață, am tras pe mine o pereche de blugi, o bluză neagră decupată la spate și la umeri și mi-am făcut o împletitură spic, la care m-am chinuit destul de mult. La ultimele retușuri, am adăugat un strat subțire de fond de ten, deși nu obișnuiesc să fac asta și mi-am aplicat rimel, urmând apoi să mă dau cu parfum. Am coborât la bucătărie, și m-am alăturat părinților mei la masă.

- Pot merge astăzi la Erick? Beth m-a invitat la cină, am spus, sperând la un răspuns afirmativ.

- Cred că am menționat că nu ai voie să ieși așa la plimbări, cât timp ești pedepsită, mi-a reamintit tata.

Am oftat, mâncând supărată din omleta pregătită de mama.

- Las-o să se ducă, este la Beth până la urmă, ar fi urât din partea ei să nu meargă, mi-a luat mama apărarea.

Tata a privit-o nesigur, cu o sprânceană ridicată.

- Bine, te duci, dar vii acasă devreme sau măresc pedeapsa, a spus tata hotărât.

Am aprobat din cap. Mâncând în liniște, mama a decis să spargă gheața.

- Cum te mai descurci cu școala, Edith?

- Bine, cred, am mormăit, mestecând o bucată de omletă.

- Te vom ajuta în situația cu Catlin, dar vreau să te axezi pe studii, bine?

Am aprobat mestecând și m-am ridicat de la masă.

- Plec la liceu, i-am anunțat încălțându-mi botinele negre.

- Te ducem noi, ai puțină răbdare, s-a băgat și tata în discuție.

- Pot merge cu autobuzul, am răspuns detașată.

- Poți la fel de bine să mergi cu noi.

La auzul răspunsului tatei, mi-am abținut un oftat. Comportamentul lui este ușor distant de câteva zile, din câte am auzit din discuțiile lor, sunt ceva probleme la serviciu. Oricum, ceva ce nu mă privește.

În câteva minute, eram deja în mașină, în drum spre liceu. Părinții mei purtau o discuție legată de muncă, în timp ce eu ascultam tăcută melodia de la radio. Am coborât din mașină, salutându-mi scurt părinții. Am intrat în corpul principal al liceului, mergând spre dulapul meu. Îmi luam cărțile pentru prima oră, când Erick și-a făcut apariția lângă mine.

- Bună, s-a sprijinit el de dulapul vecin.

- Bună, i-am zâmbit, închizând dulapul.

- Ai vorbit cu părinții tăi despre cină?

- Da, din fericire, am voie să vin, cu condiția de a veni acasă devreme.

- Încă ești pedepsită, nu?

- Da, am oftat.

- Lasă că nu mai durează mult această pedeapsă, m-a liniștit el și m-a tras de mână, într-o îmbrățișare. Și-a înfășurat mâinile în jurul taliei mele, lipindu-mă de el. I-am răspuns la îmbrățișare, ușor stânjenită de mulțimea de oameni de pe coridor.

- Pentru ce a fost asta? L-am întrebat, îndepărtându-mă puțin pentru a-l privi.

- Nu am voie să te iau în brațe? S-a încruntat el, rupând îmbrățișarea.

- În public? M-am mirat eu.

- Era doar o îmbrățișare, Edith, a râs el de mine. Nu am făcut nimic nepotrivit.