Imperiul stelei însângerate

Cum a murit lumea

     Legenda spune că cele Șapte Imperii ale Noii Ere au fost clădite pe ruinele societății ce a fost răpusă de propria umanitate. E doar o poveste, desigur. Căci adevărul e mult mai crud.

    Într-o zi, ceasul a lovit și muritorii ce nu se mai temeau demult de furia Stelei Dimineții au privit cum iadul se înalță și se coboară asupra lor. Lumea a fost scăldată în valuri de sânge, a fost pârjolită în flăcări de abis și otrăvită cu sânge de demon, iar numai cei ce au privit cu ochi de vultur și și-au ascuțit pumnalele au supraviețuit. Numai cei ce și-au întinat sufletele în străvechi păcat mai trăiesc și astăzi.

    Îngerii și-au întâlnit moartea la doar puțin timp după oameni, căci divinitatea, în aurul său purpuriu, e slabă, iar puritatea e cea mai zdrobitoare aberanță. Au decăzut în flame oarbe și în cor de țipete luciferice în frapantă asonanță. Aripile lor înflăcărate au pictat simfonii ale eternei decăderi pe cerul sângeriu a ceea ce a fost crezută a fi Apocalipsa. S-au prăbușit odată cu stelele, căci ceea ce luminează cerul Lumii Noi nu sunt astre, ci focuri iadice. Se șoptește că fiecare flacără e un rug pe care moare un suflet...

      Demonii, în viscerala lor existență indezirabilă, și-au frânt exoscheletul cu atingeri surde, devenind paraziți ai minții. Hămesiți de amorfă distrugere, devorează suflete cu o voalată și dureroasă lentoare ucigașă. S-au dezis de furiile cerului, s-au dezvrăjit de cripticul egocentrism febril și acum împing suflete damnate spre autodistrugere.

       Iar Înaltul Monarh, sub chipul unei copile cu păr alb de o afrodisiacă și zefirică inocență, stă încuiată în Turnul său suspendat din atracaz, metalul din care sunt clădite scheletele demonilor. Și ea are un ochi în pădure și unul în cer. Unul în ruine de rai, altul în spartă neființă vidică. Un ochi îi râde, altul îi plânge. Și când vede sângele curgând în râuri stacojii pe străzile de marmură ivorie ale Imperiului său, buzele-i gingașe, înflorind în roze palide, surâd. Și când privește cum zeci de trupuri se prăbușesc surd, secerate și secătuite de exaltanta viață, chicotește ca un prunc. Căci inima ei a fost vândută morții.

      Nu trebuie să mă crezi. Doar așteaptă. Vei vedea. Iar când o vei face, nu te aștepta la vreo protecție. Nu ești în niciun fel privilegiat, nu în fața haosului. Nu în fața iadului. Nu în fața timpului, care e și armă, și bandaj. Nu în fața destinului, căci soarta nu are călău.

     Deci ai grijă, mic suflet pribeag, când pășești pe străzile Imperiului Umbrelor.

    Ai grijă, căci calci pe morminte.