Imperiul stelei însângerate

24- Pasărea paradisului

    Revolta a murit așa cum începuse: într-o furtună. Cu panică, cu urlet. Cu deznădejde. Aidan știa că, odată ce rebelii s-au zbătut să scape de sub dominația lui Arsace, nimeni avea să îi mai considere inocenți. Sora lui probabil se gândise și la asta: că indiferent dacă reușea sau nu să obțină controlul asupra Imperiului de Miazănoapte, Aidan avea să reiasă ca fiind personajul negativ în acea zi.

    Oamenii înnebuniseră. Fugiseră mâncând pământul. Reacționând violent, rebelii tocmai se declaraseră parte din război sub ochii a două popoare întregi. Dar prințul nu regreta. Arsace îi înșelase, și se așteptase ca ei să se supună, se așteptase ca ei să tacă și să privească în jos, deoarece se aflau în public.

    Aidan nu mai știa ce fusese o greșeală și ce nu. Dar, văzându-i pe rebeli regrupându-se, plini de sânge, vii și renăscuți supraviețuitori, își dădu seama că nimeni nu ar fi putut să îi țină în lanțuri. Îi văzu pe Jill și Jacob ajutându-se unul pe celălalt să meargă. Îi văzu pe Darius și Anne strângându-se în brațe, șoptindu-și cuvinte tăcute și subțiri. Ei erau oamenii pentru care întemeiase Rebeliunea. Dacă acum nu luptau, atunci când ar fi meritat vreodată s-o facă?

    — Sunteți teferi, cu toții? întrebă el, atunci când au găsit din nou ascunziș dincolo de rocile ascuțite de la marginea Mormântului.

    Știa că niciunul nu răzbise fără vreo rană, dar că atâta timp cât erau în viață, nu le mai păsa de câteva zgârieturi. Își aminti de felul în care Jacob îi motivase, de îndârjirea cu care luptaseră. Aidan era norocos să îi cunoască, pe fiecare dintre ei.

    — Au ajuns toți, îi dădu Jill raportul, numărând iute. Apoi, aceasta se întoarse către Aidan, privindu-l cu îngrijorare și rușine. Știu că lucrurile n-au ieșit tocmai bine, și probabil că dacă nu veneam și noi n-ar mai fi fost așa un dezastru. A fost ideea mea să îi aduc și pe ei, deci îmi pare rău dacă...

    — Hei, e în regulă, zâmbi Aidan către ea, strângându-i cu căldură umărul, chiar dacă simțea că pământul i se răsfrângea sub picioare. Dacă n-ați fi fost voi, fac pariu că Dinasticii ăia m-ar fi făcut bucăți.

     — Nu te contrazic, chicoti Jill. Și orice-o fi fost... chestia aia, cu Asasinul...

     — Jill— începu Aidan, oftând, prea epuizat ca măcar să încerce să găsească o scuză. Le datora una, tuturor. Luptaseră alături de el chiar și după acele dezvăluiri șocante și confuze. O asemenea loialitate era aproape periculoasă, mai ales că, fundamental, Arsace avea dreptate în legătură cu un lucru: fratele ei o proteja pe Ucigașa de Regi.

    — Nici nu vreau să știu, îl întrerupse ea, clătinând brusc din cap, pășind înapoi și privindu-l cu fermitate în ochi. Tot ce îți spun e că o vom înfrunta împreună. Bine?

    — Bine.

    Aidan îi strânse mâna recunoscător înainte să se întoarcă către ceilalți rebeli, care se regrupaseră și îi așteptau acum ordinele.

    — E timpul să ne întoarcem la Rebeliune, anunță el. Acolo, vom începe să ne pregătim imediat pentru război. Fiecare dintre războinicii capabili va patrula- ne putem aștepta la atacuri din toate direcțiile încă de pe-acum. Voi alege spioni pentru a pleca în misiuni de recunoaștere în ambele Curți vecine. Singura noastră speranță e să adunăm destule informații despre strategia fiecăreia dintre ele, încât să obținem un avantaj vizavi de ambii Monarhi.

     Intensitatea vocii lui și gravitatea celor spuse păru să îi trezească din epuizare și lipsă de speranță pe cei ce rămaseră tăcuți.