black on black | taegguk RO

Capitolul 17

Taehyung se așezase lângă Jimin, fiindcă acesta îi păstrase un loc special prietenului său, iar în fața lui, lângă Namjoon, se afla Jeongguk, care părea mult mai tăcut decât înainte, ca și când se gândea constant la ceva anume. Taehyung a încercat să ignore acel amănunt, întorcându-se spre Jimin atunci când acesta i-a ciupit brațul. Prietenului lui a ridicat din sprâncene, iar Taehyung a simțit nevoia să ofteze, ceea ce a și făcut.

—Ei? Cum de vă înțelegeți brusc?

Taehyung și-a scuturat capul, fiindcă în realitate nici el nu știa de ce se simțea atât de confortabil în preajma cuiva care păruse că îl urăște.

—Cred că doar am aflat că avem lucruri în comun.

Jimin a zâmbit, iar din spatele lui Yoongi a aruncat o privire spre Namjoon, apoi spre prietenul lor, care încă se holba la propria farfurie de parca ar fi fost ceva în ea, fiind goală deocamdată din moment ce comenzile nu veniseră.

—Hei, Jeon, maine ești liber.

Jeongguk și-a ridicat privirea la auzul numelui său, atenția lui Taehyung îndreptându-se de asemenea spre Yoongi, acesta fiind cel care il strigase pe băiatul din fața lui. Taehyung i-a privit reacția celuilalt, observând că Jeongguk avea sprâncenele unite.

—Nu îmi poți da liber. Sunt unul dintre deținătorii salonului.

Yoongi a pufnit, ridicându-și brațele la piept.

—Ba pot și am să o fac. Mâine nu vii.

Jeongguk era pe cale să pună mai multe întrebări, dar Jimin l-a tras pe Yoongi de mânecă, înfruntându-se la el pentru a primi câteva răspunsuri. Partenerul lui doar a zâmbit, iar Jimin a renunțat la ideile ciudate ale lui Yoongi, întorcându-se pentru a continua discuția sa cu Taehyung, dar fiind surprins să îl găsească pe acesta zâmbind puternic în timp ce arunca cu un șervețel în Jeongguk, care, de asemenea, zâmbea.

—Ciudat.

Taehyung a auzit comentariul prietenului său, dar a ales să îl ignore, continuând să se holbeze la Jeongguk în încercarea de a părea autoritar.

—Dacă prietenii tăi vor ca tu să îți iei o zi liberă, doar acceptă și bucură-te de ea, bine? Du-te și fă ceva ce îți place.

Jeongguk încă zâmbea din cauza încercărilor lui Taehyung de a fi impunător, dar acea expresie i-a dispărut de pe chip treptat, fiindcă nu avea de gând ce îi plăcea să facă în timpul liber. Nu mai petrecuse de mult o zi doar pentru el, încercând să se înece în muncă pentru a nu avea timp de gândit, dar și pentru a câștiga bani.

—Îmi place să tatuez, deci mă voi duce la salon.

Taehyung a oftat, așezându-și coatele pe masă pentru a se apropia mai mult de Jeongguk.

—Desenezi, nu? Deci îți place arta? Ai vizitat vreun muzeu de artă de când ai ajuns?

Jeongguk a negat, iar Taehyung a oftat din nou, încercând să se hotărască dacă era corect să facă asemenea alegeri.

—Mâine vom vizita un muzeu de artă arunci. Bineînțeles, dacă ești de accord să vin, adică e ziua ta liberă, nu e nevoie să accepți dacă-

—E în regulă. Nu știu niciun muzeu oricum.

Taehyung a zâmbit, fiind fericit în interior fiindcă Jeongguk acceptase, apoi a privit în jos pentru a evita să se uite la băiatul din fața lui. Ochii lui Jeongguk erau intenși, atât de intenși încât Taehyung nu îi putea privi pentru mult timp. Din fericire pentru el mâncarea a sosit în curând, și el și Jeongguk alegând același fel fără să realizeze. Taehyung a zâmbit surprins, apoi l-a întrebat dacă și lui îi plăcea la fel de mult puiul, primind un răspuns afirmativ exprimat printr-o mișcare agitată a capului din moment ce Jeongguk deja mesteca o porție prea mare. Taehyung a izbucnit în râs, atrăgându-le atenția celorlalți. Seokjin a observat felul în care cei doi se purtau și confortul dintre ei, apoi s-a întors spre Namjoon, privindu-l cu sprâncenele unite.

—Nu ți se pare ciudat? În urmă cu o săptămână se urau și acum râd împreună.

Namjoon a schițat un zâmbet, aruncând o privire spre Yoongi înainte de a se întoarce spre perechea sa.

—Cred ca e ciudat, dar pare că sunt fericiți. Niciunul nu are pereche, deci poate că e doar destinul.

Seokjin a zâmbit, Hoseok și Jimin urmându-l, iar Namjoon și Yoongi s-au privit reciproc, cei doi deja știind că într-adevăr destinul îi adusese împreună pe prietenii lor. Ceva mult mai puternic decât ceea ce îi unise pe ei sau pe alții, fiindcă, deși doar Jeongguk era conștient de ceea ce ei erau, cei doi păreau să se potrivesscă oricum. Taehyung părea interesat de Jeongguk chiar dacă avea în interiorul său acea mentalitate legată de sufletul predestinat lui, una de care încerca să scape cât mai repede, fiindcă îi adusese mult prea multă tristețe până atunci.

Pe parcursul serii cu toții, sau majoritatea, au băut câteva pahare din vinul comandat de către Seokjin pentru a-l felicita pe acesta. Jeongguk era singurul care nu băuse, rezumându-se la apă în schimb, uneori aruncând priviri amuzate către Taehyung, ceea ce il făcea să realizeze că gândise greșit până în acel moment. Alcolul era într-adevăr periculos, dar depindea de tipul fiecărei persoane atunci când venea vorba de acest lucru. Jeongguk se așteptase ca toți oamenii care consumau alcool să devină violenți, însă Taehyung și prietenii lui erau dovada că nu mereu era așa. Taehyung, spre deosebire de tot ceea ce crezuse Jeongguk, avea obrajii roșii și o privire amuzată în ochi, râzând mult prea tare atunci când Seokjin spunea câte o glumă. Jeongguk a observat că Taehyung avea de asemenea un comportament diferit, poziția lui dreaptă fiind puțin mai confortabilă, părul răvășindu-i-se din cauza dăților în care își arunca capul pe spate, râzând puternic. Probabil că se holbase pentru mai mult timp decât crezuse el, fiindcă Taehyung și-a întors la un moment dat privirea spre el, zâmbind într-un mod care nu părea influențat se alcool.

—Jeonggukie, de ce ai fost atât de rău la început când tu ești de fapt atât de drăgălaș? Ca un mic iepure.

Jeongguk ar fi vrut să se ascundă în acel moment, însă nu era sigur dacă voia să se ascundă din fața chipului mult prea apropiat al lui Taehyung sau din fața privirilor prietenilor lor, care râdeau încet.

—Uh -

Taehyung nici măcar nu l-a lăsat aă termine înainte să se aplece mai aproape de el.

—Nu a fost frumos, să știi. Nu trebuie să fii așa repulsiv mereu, da? Sunt sigur că dacă ai face asta perechea ta nu te-ar mai accepta niciodată.

Și totuși, Taehyung îl accepta, dar oare urma să accepte faptul că el îl rănise în mod intenționat, știind prin ce trecuse, cine era și ceea ce își dorea cel mai mult? Jeongguk, în interiorul său, spera că da.

—Nu cred că -

—Dacă ai fi perechea mea eu te-aș accepta oricum, dar nu sunt, deci ai grijă, da? Sunt sigur că ar trebui să te împaci cu acea persoana despre care vorbeai. La urma urmei, poate nu va fi atât de rău pe cât crezi tu.

Oh, Jeongguk începea să realizeze că totul era și mai rău, fiindcă inima lui bătea mult prea tare, iar gândurile din mintea sa începuseră să nu mai aibă sens din cauza cuvintelor sincere ale lui Taehyung.

Nu era atât de rău pe cât crezuse el, dar tot nu putea risca să îi zică lui Taehyung. Dacă destinul îi voia împreună Taehyung îl putea accepta și dacă nu știa cine era el de fapt.

În final, destinului îi plăcea să se joace cu drumurile oamenilor.