black on black | taegguk RO

Capitolul 29

Taehyung radia de fericire și era vizibil în fiecare lucru pe care îl făcuse în ultimele zile. Trecuseră abia 5 zile de când aflase adevărul, însă putea spune că întreaga viață i se schimbase radical. Diminețile pe care obișnuia să le petreacă singur în parc erau acum pline de zâmbete și îmbrățișări, fiindcă Jeongguk era acolo, fiindcă el nu mai era singur. Bineînțeles, Jeongguk se afla de mai mult timp lângă el, însă acum Taehyung se simțea diferit, știind că ei chiar erau pereche, chiar erau meniți să fie împreună. În a cincea zi Taehyung s-a trezit de dimineață, singur, însă când și-a privit brațul a zâmbit, știind că nu conta dacă Jeongguk era acolo sau nu, fiindcă ei erau deja în inima celuilalt. Pe încheietura lui Taehyung erau desenate doua inimi legate în acel stil caligrafic al lui Jeongguk, lângă ele fiind scrise câteva cuvinte. Propia sa inima a tresărit când le-a citit, fiindcă nu se așteptase ca dimineața sa să înceapă așa, însă, mai presus, nu se așteptase ca Jeongguk să fie atât de afectuos și dulce.

"Bună dimineața, sufletul meu pereche adevărat"

Ziua lui a decurs perfect, însă totul a devenit și mai minunat atunci când s-a întâlnit cu, încă nu știa ce erau, dar nu conta, Jeongguk. Acesta îl aștepta cu zâmbetul pe buze în fața blocului, ținând între degete un termos care, Taehyung știa deja, era plin cu ceaiul lui preferat. A mers cu pași grăbiți spre el, vrând să ajungă cât mai repede în brațele sale, cei doi câini de lângă el simțind același lucru, din moment ce îl trăgeau pe Taehyung cu forța. Jeongguk a chicotit, deja având doi biscuiți pregătiți pentru a-i calma pe Muse și Onyx, aceștia acceptându-i fericiți în timp ce Taehyung se adăpostea în brațele perechii sale. Jeongguk, ca în fiecare dimineața, si-a lipit buzele de fruntea sa, făcându-l pe Taheyung să chicotească, fiindcă se transformaseră brusc în acel cuplu la care se strâmba când îl vedea pe stradă. Ridicându-și privirea spre Jeongguk, Taehyung a zâmbit când acesta a făcut același lucru. Zâmbetul lui Jeongguk era adorabil, un contrast artistic dintre tatuajele de pe pielea sa și dinții lui de iepuraș, însă nu lăsa la vedere acea trăsătură atât de des.

—Ce ai pățit azi? Un mesaj adorabil de dimineață, iar acum zâmbești de parcă ai văzut un miracol.

Jeongguk a continuat să zâmbească fără să răspundă, ceea ce era în regulă, fiindcă amândoi știau deja ce se întâmpla. Au pornit spre parc, lăsând cei doi câini liberi, degetele lor fiind împleticite și ascunse în buzunarul paltonului lui Jeongguk pentru a le feri de frig. Câteva priviri cunoscuste se îndreptau spre ei, se întâmplase des în ultimele zile, fiindcă faptul că Taehyung zâmbea atât de puternic alături de cineva era chiar fascinant. Cuplul de bătrâni care îl privea trist în fiecare dimineață îl întâmpina acum cu zâmbete largi și reale, ceea ce era încă o schimbare imensă în viața sa. Taehyung părea să privească lumea într-un mod diferit, mult mai atent, mult mai entuziasmat de toate detaliile lucrurilor și oamenilor din jur. Într-un mod clișeic ar fi putut spune că Jeongguk era cel care influența acest lucru, însă știa că, pe lângă prezența sa în viața lui, Taehyung privea lumea altfel din cauza altui motiv. Acceptase iubirea așa cum trebuia, fără așteptări și dorințe deșarte, acceptase o iubire neașteptată și reală. Plimbându-se alături de Jeongguk, Taehyung a zâmbit, apropiindu-se mai mult de acesta, de căldura emanată de corpul lui, totul pentru a se asigura că era real ceea ce simțea. Jeongguk și-a coborât privirea spre el, zâmbind înainte de a se apleca pentru a-și lipi buzele de obrazul lui destul de rece. Contrastul dintre căldura buzelor celuilalt și pielea sa înghețată era reprezentarea perfectă a vieților lor. Când s-a îndepărtat, alte câteva minute trecând pe lângă ei, fiindcă timpul părea să nu mai aibă aceași valoare când erau împreuna, fiind brusc, insuficient, Jeongguk l-a întrebat:

—Când începi să predai?

Taehyung se mai întâlnise cu Seungyoun și hotărâse să înceapă din semestrul următor, fiindcă apariția sa în colegiu atât de brusc urma să fie mult prea evidentă și stânjenitoare pentru personalitatea sa timidă. Celălalt fusese de accord, fiindcă noul semestru urma să înceapă în doar câteva săptămâni, ceea ce nu era atât de grav.