black on black | taegguk RO

Capitolul 7

Needitat.

♤

Taehyung s-a lăsat târât de Jimin a doua zi spre salonul lui Yoongi, chiar dacă nu şi-ar fi dorit să se ridice de pe canapeaua pe care adormise. A fost trezit de vocea puternică a lui Jimin, apoi a fost forţat să facă duş cât timp prietenul lui plimba cei doi câini. Taehyung se simţea gol şi trist, dar a vorbit cu Jimin normal, nevrând să îl îngrijoreze pe băiatul care deja părea mult prea stresat. El şi Jimin au intrat pe uşa salonului, observând că era mai aglomerat acum, iar Jin era aşezat în spatele biroului alături de Yoongi, cei doi notând rezervările oamenilor care aşteptau pe scaune.

—Oh, baby. Bună, Taehyung, ce mai faci?

Băiatul i-a zâmbit cald lui Yoongi, urmărind cu obrajii roşi cum el şi Jimin împart o îmbrăţişare caldă.

—Jimin m-a forţat să ies din casă.

Yoongi i-a zâmbit compătimitor, nefiind capabil să îi răspundă din cauza fetei care venise lângă ei. Seokjin i-a zâmbit, apoi s-a retras din spatele biroului pentru a veni lângă ei.

—Taehyung, ar trebui să te scoatem în oraş, să ştii. Perechea ta nici nu ştie ce pierde şi sunt sigur că mulţi oameni deja te apreciază mai mult decât el.

Cuvintele alese au fost dureroase pentru Taehyung, fiindcă starea de şoc în care se afla de când fusese refuzat nu era ceva peste care putea trece. Cuvintele pe care şi le scrisese pe încheietură ardeau, iar el şi-a strâns degetele în pumni pentru a opri acel val de sentimente. Cumva ştia că Seokjin avea dreptate, că în tot acel timp toţo avuseseră dreptate, dar el continuase să spere. Acea speranţă se spărgea încet, iar el începea să conştientizeze că poate suferise destul. Chipurile zâmbitoare ale lui Bogum şi Hoseok i-au apărut în minte, cei doi fiind într-adevăr persoane calde şi gentile, iar Taehyung i-a zâmbit apreciativ lui Seokjin.

—Da, cred că mi-ar plăcea asta.

Seokjin a zâmbit larg, apoi a bătut palma cu Jimin, însă Taehyung nu a fost atent la cuvintele împărţite de cei doi, fiindcă în dreapta lui se deschisese o uşă. Jeongguk a apărut din spatele ei, iar felul în care arăta i-a oprit respiraţia lui Taehyung. Părul lui stilat era mai degrabă răvăşit, iar ochii îi erau împânziţi de cearcăne. Băiatul şi-a ridicat privirea spre el, iar Taehyung a tresărit din cauza intensitătii pe care o purta în spatele ochilor lui negri. S-a încrunat, iar Taehyung şi-a retras privirea atunci când Seokjin l-a bătut pe umăr, zâmbindu-i când a fost întrebat dacă era de accord. Nu ştia ce acceptase şi nu îşi putea concentra atenţia pe ei, fiindcă inima încă îi bătea mult lrea tare din cauza băiatului care a trecut pe lângă el pentru a-şi ridica paltonul, dispărând din salon la fel ca o briză de vânt care a lăsat în urmă un miros ameţitor, masculin, de prospeţime şi fum de ţigară. Taehyung a tras aer în piept pentru a se calma, neştiind dacă ceea ce simţea el era ceva bun sau rău. În orice caz, era şi frica prezentă undeva, fiindcă Jeonggul oferea o aură întunecată pe care Taehyung şi-ar fi dorit sã o ignore toată viaţa. Nu voia să aibă de-aface cu cineva ca el, cineva care aducea doar veşti rele.

—Jeon, la naiba! Avea o programare acum, e idiot?

Taehyung şi-a rotit privirea spre Yoongi, observând cât de stresat părea acesta.

—Namjoon nu e aici? Nu poate el să îl înlocuiască?

—Namjoon e plecat acum, dar nu era o programare pentru tatuat oricum. Trebuia să facă design-ul unui bărbat. La naiba, era important şi eu nu pot face stilul lui.

Taehyung a aprobat pentru a arăta că înţelege, fiind pe cale să plece, fiindcă totul părea prea aglomerat pentru el. Vocea lui Jimin l-a oprit, iar Taehyung a vrut în acel moment să intre în pământ din cauza prietenului său.