𝙘𝙤𝙢𝙚 𝙬𝙞𝙩𝙝 𝙢𝙚；𝙩𝙠

𝐂𝐡𝐚𝐩𝐭𝐞𝐫 4

"E Ok, serios! Nu ma mai doare asa tare acum, dar pare ca la tine e altfel. Lasa-ma sa te ajut!" spune Jeongguk apropiindu-se de cel mare.

Taehyung isi lasa privirea în jos, fixand cu privirea parchetul maroniu. Cel mare stătea pe marginea patului si suspină sfasiat de durere.

"Hei. Uită-te la mine." spune mai mult șoptit Jeongguk si isi așeza o mana pe umărul băiatului.

Taehyung isi ridică privirea cu un ultim suspin. Ochii săi negri abisali plin de lacrimi îi intalnirea pe cei ai satenului ce îl priveau îngrijorati dar si triști.

"Știu că e greu, dar vrei sa vorbesti despre asta?" intreaba cel mic asezandu-se lângă el pe pat.

Cel mare il mai privi odată înainte ca picăturile datate de apă sa se scurgă încet peste obrajii sai rumeni. Voia să vorbească cu cel mic dar nu stia cum. Ii era frica de respingere. Ii era frica de jigniri. Ii era frica de critici.

"E-eu... nu stiu cum sa-sa i-incep..." spune brunetul suspinand făcând ca inima celui mic sa se rupă în mii de bucăți cand ii auzi suspinele pline de durere. Stia cum e, stia ce simte si stia cat de greu era.

"Hm, cred ca stiu eu cum..." spune Jeongguk si isi infasura brațele subtiri în jurul corpului brunetului, facandu-l astfel pe cel mai mare sa tresara.

"Stiu ca nu ne cunoastem, stiu ca poate ma consideri un străin si iti dau dreptate, dar vreau sa te ajut! Imi dai voie?" intreaba șatenul si ii șterse lacrimile ce continuau să îi ude chipul angelic.

Taehyung doar suspină si isi închise ochii murmurand un multumesc, facandu-l pe cel mic sa zâmbească. Brunetul se relaxa sub atingerea celui mic, iar lacrimile curgeau din ce in ce mai rar, până disparura definitiv de pe chipul frumos al băiatului.

"Mai bine te-ai odihni. Mâine trebuie sa mergem la liceu." spune șatenul departandu-se câțiva centimetri de băiat, îndeajuns cat sa il poata privi.

Taehyung deja cazuse prada somnului, dormind liniștit. Jeongguk schiță un zâmbet mic si il așeza cu grija pe pat.

După ce se asigura că băiatul are condiții bune pentru un somn bun șatenul il inveli cu un cearșaf si se îndrepta spre fereastră.

Își sprijini coatele de pervaz si suspină încet privind miile de steluță ce luminau cerul si luna ce rasarise mândră intre ele.

"Îmi poți împrumuta strălucirea ta? Vreau sa i-o dau lui. Are nevoie de o mica rază de lumina ca sa isi revina si sunt dispus să îl ajut sa o găsească!" șoptește cel mic intorcandu-si privirea spre băiatul ce dormea liniștit.

Ofta si se îndrepta spre patul sau, vrând să se odihnească si el. Niste suspine stinse il făcură sa tresara si sa il privească pe brunetul ce acum stătea pe marginea patului.

"Esti bine?" intreaba șatenul îngrijorat indreptandu-se spre el.

"Eu...cred ca nu..." spune el si suspină.

"Hai sa ne odihnim."

"Vrei...sa-sa dormi...cu m-mine...?" intreaba cel mare nesigur.

Jeongguk zâmbi si se întinse pe pat, tragandu-l pe băiat lângă el si imbratisandu-l.

"Noapte bună!" spune șatenul si isi infadura mai bine brațele în jurul brunetului.

"Noapte bună, si...multumesc!" șoptește cel mare imbratisandu-l si el.