ᴄᴏᴍᴇ ᴡɪᴛʜ ᴍᴇ | ᵈᵒ ⁿᵒᵗ ˡᵉᵃᵛᵉ ᵐᵉ ᵃˡᵒⁿᵉ
ᴛᴀᴇᴋᴏᴏᴋ
❝ - Vino cu mine și lasa-mă să îți pictez lumea ta gri în culori vibrante.❞
❝ - De ce suferim?
- Pentru că cei din jurul nostru ne rănesc...
- De ce o fac?
- Nu stiu... ❞
O poveste a doi copii n...
În ultimele săptămâni starea celui mare începuse să se degradeze. Devenise mai închis în el și vorbea mai rar. Conversațiile lor lungi, ce durau ore acum erau reduse la doar câteva minute, poate maximum un sfert de oră, înainte ca brunetul să anunțe că era tarziu și că era timpul pentru somn.
Desigur, Jeongguk observase această schimbare destul de drastică în comportamentul celuilalt, dar nu spuse nimic. Știa că ceva îl măcina, dar voia ca brunetul să fie cel care îi va spune ce îl supără, fără ca el să întrebe. În plus, iubitul său părea că avea nevoie de puțin spațiu și timp pentru a se gândi la orice situație s-ar fi aflat în, iar șatenul era dispus să-i ofere tot ceea ce avea nevoie.
Micile gesturi și atenții erau încă prezente; de la îmbrățișari pe la spate dimineața, la furtul de sărutări. Era drăguț, era încă romantic, chiar și cu diminuarea numărului de cuvinte spus de brunet.
Totul părea să fie mai bine, dar în ultimele zile șatenul observa cu îngrijorare cum comportamentul iubitului său devenea și mai rece și distant comparativ cu cel de până atunci. Răspunsurile la întrebări deveniseră seci, atenția pe care o primea până acum începuse să fie diminuată, iar timpul pe care îl petreceau împreună se reduse și el.
La început șatenul crezu că era vina sa, dar decise să nu tragă concluzii pripite și să întrebe mai întâi. Îl durea să știe că persoana pe care o plăcea se distanța de el, fără ca acesta să știe motivul. Îl durea să vadă privirea monotonă a brunetului și expresia sa neutră, iar uneori putea observa o încruntătură tristă pe chipul său. Ceva clar nu era în regulă.
Bine, nu tragem concluzii pripite și întrebam; mai ușor de spus decât de făcut. De fiecare dată când băiatul mai mic încerca să poarte o conversație cu brunetul, intervenea cea. Uneori acesta era prea obosit sau nu se simțea bine, alte ori avea de învățat și teme de făcut, iar alte ori interveneau alte persoane și uite așa timpul lor împreună dispărea. Pur și simplu nu găsea oportunitatea de a vorbi cu iubitul său, iar asta îl frustra.
Acum se întorcea în camera lor de cămin după o zi lungă de școală. Nu avuse cea mai bună zi și nici nu reușise să-l găsească pe brunet în timpul pauzelor, nici măcar în pauza de prânz.
Intră în cameră, lăsând un oftat, punându-și rucsacul pe pat. Privi spre patul celui mai mare. Acesta stătea ghemuit, cu capul pe genunchi și rezemat de perete.
"Bună." spuse șatenul, lăsându-și lucrurile la locul lor și începând să se facă comod.
"B-bună." se auzi mormaitul slab al brunetului.
Dar ce îi atrase atenția tânărului fu un suspin ce putu fu clar auzit, venind cu siguranță de la cel mai mare. Se întoarse spre el, apropiindu-se de patul său.
Brunetul tremura vizibil și își ascundea fața pe cât de bine putea. Alte câteva suspine fură auzite, iar asta doar îl îngrijoră pe șaten mai mult.
"Tae, ești bine?" întrebă, așezându-se lângă el pe pat.
"N-nu . . ." reuși să răspundă acesta printre sughituri, ridicându-si privirea plina de lacrimi pentru a o întâlni pe a celui mic.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
[n/a] : scurt, dar voi posta curând :) sper că va plăcut ♡^^
