𝙘𝙤𝙢𝙚 𝙬𝙞𝙩𝙝 𝙢𝙚；𝙩𝙠

𝐂𝐡𝐚𝐩𝐭𝐞𝐫 5

Trecuseră trei săptămâni de la, hmm, cred ca il putem numi incident plăcut. Trecuseră trei săptămâni de când Taehyung se exteriorizase în fața lui Jeongguk si dădu glas gândurilor.

Dacă Jeongguk credea că se va apropia de cel mare și vor deveni prieteni, atunci se înșelase amarnic!

Taehyung se închise în el si se racise mai tare ca inainte. Acum il batjocorea pe cel mic, deobicei pe holurile liceului. Jeongguk doar făcea si înghițea toate acele vorbe urâte, părând că nu il afectează.

Dar doar el stie cat de mult plangea. În fiecare noapte. În fiecare noapte de cand coșmarul începuse. În fiecare noapte după ce se asigura că cel mare adormea. Stătea pe patul sau, ghemuit într-un colț, infofolit cu o pătură pufoasa si plângând silentios.

Voia putina iubire. Avea nevoie de iubire. Se simțea atat de singur si era atât de trist.

Si ca treaba să fie treaba de câteva zile începuse să aibă coșmaruri, sa viseze lucruri despre părinții săi sau despre orfelinatul în care crescuse.

"Iar te-ai pierdut în spațiu, mucosule?" intreaba batjocoritor brunetul ce își tranti zgomotos palmele pe banca celui mic, facandu-l astfel să tresara.

Taehyung scoase un râsete batjocoritor si il privi ranjind, fiind gata să îl atace iar cu zilnicele jigniri. Brunetul era înconjurat de inca alți câțiva elevi, cinci la număr, toti prieteni ai sai care așteptau cu nerăbdare ca șatenul sa fie iar batjocorit.

"Si ia spune, de ce plangeai aseara?" intreaba brunetul superior facandu-l pe cel mic sa isi ridice privirea surprinsă spre el.

Nu! Nu, nu, nu! Nu e bine, deloc!

"Băiețelul a visat urat?" intreaba brunetul folosind un ton ciudat si alintat, ca si cum ar vorbi cu un copil mic.

Jeongguk isi strânse pumnii si isi lasa privirea în jos. De ce trebuia sa faca asta? De ce îl batjocorea asa?

"Oh, vrei sa fugi la mami?" intreaba brunetul pe acelasi tot aplecandu-se puțin spre cel mic.

Băieții din jurul lor începură să râdă isteric, iar privirile tuturor prezenți în clasa se atintisera spre cei doi băieți.

Jeongguk isi inclesta maxilarul si isi ridică puțin privirea spre cel mare, putând vedea satisfacția din ochii celui ce îi face rau.

"Încetează!" spune mai mult șoptit cel mic, dar Taehyung il auzi isi rase batjocoritor.

"Si de ce as face asta?! Ah, Jeongguk, în vacanță te vei duce la mami si ii vei spune că suntem răi cu tine? Va veni mami la scoala sa isi ajute copilasul care nu se poate descurca singurel?" continua cel mare cu aceiasi răutate în glas, stârnind mai multe rasete.

Jeongguk isi ridică privirea, urmând să se ridice si el, destul de brusc pentru al face pe Taehyung sa se dea câțiva pași în spate.

Privirea tristă și inocentă a celui mic se transformă intr-una furioasă și plină de ură.

"Niciodată, dar niciodată sa nu mai spui ceva despre mama mea!" scuipa aceste cuvinte printre dinți cel mic, privindu-l serios.

Taehyung rase forțat si afișa un zâmbet. Se apropie de cel mic si ii ridică capul cu mana sa dreapta, fortandu-l astfel sa il privească.

Șatenul nu era speriat, mai mult confuz de acțiunile celui mare.

"Ce mama isi abandonează copilul?" spune el zâmbind.

Vederea celui mic începu să fie blurata, semn că în curând va plânge.

Ii îndepărta brutal mana celui brunet si se îndepărta puțin de el.

"Nu vorbi despre ceva ce nu cunosti! Eu nu ma leg de familia ta, tu nu te legi de a mea! As putea sa vorbesc si eu despre mama ta, dar, spre deosebire de tine, eu ma gandesc la sentimentele celorlalți. Cum ar fi sa incep sa vorbesc despre părinții tăi?! Nu cred ca te-ai simti prea bine." spune rece toate aceste cuvinte, socandu-i pe toți cei prezenți.

"A, si data viitoare când te gândești sa iti bati joc de mine alege pe altcineva si ignora-ma! Nu voi mai suporta mult atitudinea ta si voi lua măsuri! Stiai ca poti fi exmatriculat pentru ceea ce faci tu?" intreaba șatenul si pufni nervos.

În întreaga sala se lasa o liniste de înmormântare. Cel mic si lua rucsacul de pe scaun si pași spre ieșire. Nu îi pasa ca orele inca nu se terminarea. Nu mai avea chef de nimic, voia doar să se liniștească.

Taehyung il privi oarecum trist. Ce făcuse? De ce făcuse asta? Băiatul nu îi gresise cu nimic. Atunci de ce se legase de el? Nici el nu stia.

La naiba! Ce am facut?

Cei mare isi aminti noaptea în care cel mic il ascultare si il ajutase să se liniștească. Iar el ce facu? Se purtase oribil!

Trebuie — trebuie sa îndrept asta!

Brunetul iesi din sala de clasa, intrând în a sa si isi lua lucrurile.

"Bun, unde ar putea fi?" se întreabă odată ce pași pe hol.

Ceva îi atrase atenția cand isi roti privirea prin jur. O lua la fugă spre baie. Cel pe care îl văzuse era sigur Jeongguk! Îl recunoștea după hainele colorate si rucsacul negru ce avea imprimat un iepuraș destul de micuț în partea superioară.

Intra in baie. Era liniste, dar era ceva normal daca ne gandim ca orele începuseră deja de două minute.

Auzi cateva suspine sfâșietoare venind dintr-o cabină. Se apropie si batu încet in usa albă. Suspinele se opriră si o liniste teribilă se lasa în încăpere.

"Jeongguk? Esti acolo?" intreaba brunetul lovind de câteva ori slab cu pumnul în usa.

Câteva sughituri înfundate se puteau auzi.

"Sunt Taehyung. Vreau doar sa vorbim, te rog..." spune cel mare și se îndepărta puțin de cabina ce era încuiată.

"Pleaca..." se auzi o voce stinsă, plină de durere, fin spatele ușii.

Brunetul ofta.

Te așteptau să vrea sa vorbeasca cu tine? Ce idiot esti!

"Nu-nu va dura mult..." incerca Taehyung.

"Am spus să pleci..." Se auzi iar vocea celui mic.

"Voiam doar să ști că - imi pare rau - m-am comportat ca un idiot insensibil. Nu stiu de ce am facut-o, dar imi-imi pare rau. Nu ma astept ca totul sa se șteargă cu buretele du-după niște scuze. Cum se zice; cu o floare nu se face primavara; dar vreau s-sa sti ca re-regret ca te-am făcut sa te simti rau. Acum voi pleca, daca asta e ce v-vrei..." spune cel mare și își așeza mai bine rucsacul pe umăr.

Brunetul se privi trist în oglindă de la ieșirea din baie. O da se rau în bară...

Își șterse ochii ce începeau să lacrimeze fără voia lui si iesi din încăpere.

De unde atat compasiune? Ei bine, se pare ca si cele mai înghețate inimi se pot topi, iar al brunetului se topi instant cand auzi cuvintele pline de durere ale celui mic.

[n/a] : scuzati acest capitol oribil. Nu a iesit exact cum am vrut eu, dar cred ca e cat de cat ok.