Capitolul 8

1.5K 176 56
                                    


You know I like
the devil
in your eyes."

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


„Dormi?" Mă întreabă Jimin de nicăieri, ceea ce sincer m-a mirat.

     Am ales să nu-i răspund, dându-i probabil impresia că dorm pentru că după nu a mai continuat cu nimic, dar asta pentru puțin timp pentru că adaugă după cu o voce aproape șoptită:

     „Îmi pare rău pentru azi la bar" Spune făcând o mică pauză. „Sincer."

                     -Areum POV-

      Mă trezesc din cauza luminii ce începe să devină din ce în ce mai puternică, dat totodată și din cauza ploii de afară. În mod normal mi s-ar părea relaxant, dar nu și de data asta. Mă ridic agitată în capul oaselor în momentul în care îmi dau seama că noaptea trecută mi-am petrecut-o în apartamentul lui Jungkook. Primul lucru pe care îl fac este să mă analizez pe mine din cap până în picioare și expir ușurată când observ că sunt îmbrăcată cu aceleași haine cu care am plecat aseară de la bar. Totuși nu aș avea de ce să îmi fac griji pentru că sunt mai mult decât convinsă că mi-aș fi adus aminte dacă aș fi avut parte de o partidă de sex cu el, nu era nevoie de atâta contemplare asupra propriilor fapte.

     Dau să mă ridic din pat, dar mă opresc când îl observ pe Jungkook încă dormind pe patul din stânga mea. Este învelit doar pe jumătate și trebuie să menționez faptul că nu are tricou pe el. Pare foarte liniștit în ciuda întâmplării de aseară. Are părul ciufulit, iar lumina de afară bate perfect peste tenul lui punându-i în evidență trăsăturile feței, iar totodată parul lui ce pot zice sigur că arată mai bine decât al meu. Chiar dacă abdomenul lui bine lucrat este expus complet , atenția mea este total atribuită expresiei lui. Jur că aș putea să mă uit la el în felul ăsta pentru o zi întreagă . Acum chiar observ cât e de frumos. Nu că nu aș fi observat până acum, dar în momentul ăsta , arătând atât de pur și inocent nu am cum să nu menționez asta.

     Mă dau ușor jos din pat și decid să plec până se trezește el pentru că nu știu ce aș putea să-i spun sau cum să reacționez luând în calcul și faptul că ar sta în fața mea fără tricou într-o amărâtă de pereche de pantaloni scurți.

     Cu fiecare pas pe care îl fac , îmi întorc și privirea spre el pentru a mă asigura că nu se trezește. Trebuie să schimb bluza de pe mine, mai ales pentru că am și dormit în ea. Mă îndrept spre dulapul lui și inspir adânc înainte de a deschide ușa sperând din tot sufletul să nu scârțâie.

     Am luat la nimereală un tricou alb complet și un hanorac negru .Plouă afară, deci trebuie să am ceva cu glugă , iar oricum cred că este și destul de frig.

Drunk on you // j.jk - ROM (In curs de editare) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum