Un oraș al libertății și al minciunilor... unde în libertate, majoritatea își găsesc slăbiciunile.
Un oraș în care să iubești pe cineva nu te conduce nicăieri altundeva decât la moarte.
Ghiciți unde nimerește o tânără precum Areum? Exact în mijloc...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Eu zâmbesc, iar el se uită la mine de parcă tocmai am comis o crimă și se gândește la ce pedeapsă să-mi dea.
Dă pozitiv din cap în semn că vrea să-i răspund la afirmație.
„Să dansez." Îi spun nelăsându-mi zâmbetul să piară nici măcar o secundă.
„Să dansezi?" Mă întreabă încercând să se asigure că a înțeles clar ce tocmai i-am spus.
„Da. Să dansez cu tine"
Mă privește mai confuz ca niciodată, iar privirea lui mă face să conștientizez ce tocmai am spus. Își mută greutatea de pe un picior pe altul, iar atenția îmi este total capturată de modul în care își trece părul pe spate, ridicându-și ușor bărbia și privindu-mă de sus, știind foarte bine efectul pe care îl are asupra mea. Îmi cercetează chipul încercând să deducă singur ce pas voi face în continuare, iar eu nu fac altceva decât să-l privesc înapoi, mijindu-mi ochii pentru a încerca să-i dau de înțeles că nu o să cedez în fața lui.
Cel puțin asta intenționez.
Eu sunt cea care a pornit toată scena asta, iar totodată sunt și cea care ar face orice să dea câteva secunde înapoi pentru a-și retrage cuvintele. E cu mult peste puterile mele, iar eu sunt conștientă de asta, dar mereu mă arunc în joculețele lui crezând că pot fi cea care-l controleaza. Din păcate nu e deloc așa.
Este total invers.
Mă simt ca și cum am putea comunica doar privindu-ne așa, iar eu aș minți spunând că nu-mi place tensiunea ce tocmai s-a aprins între noi. Își umezește buzele dându-mi de înțeles că e gata să vorbeasca. Trebuie să recunosc că băiatul ăsta arată al naibii de sexy fără nicio străduință.
„Chiar cred că trebuie să mergi acasă, Areum." Îmi spune având aceeași privire ca la bun început.
Părea că va veni cu o replică de-aia cu care mă va închide total, lăsându-mă complet fără cuvinte. M-am înșelat. Jimin se apropie mai tare de Jungkook până ajunge în dreptul lui, privindu-mă la fel de serios cum a făcut-o prietenul lui până acum. E intimidant, iar eu cu greu reușesc să mă țin tare în fața lor, fără a evita contactul vizual.
„De data asta o să vorbesc cu tine, ca să nu mai zici după că poate-i fac ceva Daesei." Spune în timp ce-i aruncă rapid o privire prietenei mele, iar mai apoi o fixează înapoi pe a mea.
„Dă-i drumul atunci." Îi spun cât de ferm posibil, gata să aud ce are de zis,dar totodată nelăsându-mi chipul să trădeze vreo emoție.
Jimin e gata să vorbească, dar din fericire Jungkook îl oprește, evitând o ceartă ce evident ar fi avut loc, iar eu sunt aproape sigură că la starea în care mă aflu în momentul de față, palma mea ar fi făcut contact și cu celălalt obraz al lui.
