Capitolul 4

1.6K 188 35
                                    



"Be careful. The devil has a pretty face."

Ochii mi se măresc involuntar la contactul cu bărbatul respectiv și pot vedea clar și  mirarea din ochii săi

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Ochii mi se măresc involuntar la contactul cu bărbatul respectiv și pot vedea clar și mirarea din ochii săi.

–Jeon Jungkook?

Nici nu mi-am dat seama când m-am trezit pronunțându-i numele. Se pare că orice aș face sau oriunde m-aș duce dau peste bărbatul ăsta. Pentru câteva momente îi analizez îmbrăcămintea care de fiecare dată spune multe și despre personalitatea lui. Aș putea paria că negru este culoarea lui preferată, întrucât are o pereche de blugi negri ,urmați de o maletă neagră ce îi acoperă jumătate din tatuajul de pe gât, iar deasupra are o geacă neagră de piele ce se potrivește de minune cu ghetele de culoare tot neagră. Părul lui este ușor ciufulit și nu pot ascunde faptul că arată al dracului de bine cu el așa , dar nu este momentul să mă gândesc la asta ,ci la explicația pe care eu si Daesa va trebui să o dăm celor 7 bărbați din fața noastră. O pot observa pe Daesa având privirea fixată pe mine încă din momentul în care i-am pronunțat numele lui Jungkook. Sunt conștientă că voi avea multe explicții de dat după ce toată harababura asta va lua sfârșit.

                                                          
                                                               Jeon Jungkook POV

Pentru câteva momente camera este cufundată în liniște. Nimeni nu spune nimic ,iar tot ce facem este să ne analizăm unii pe alții. Privirea mea se mută de la Areum la fata cu care este, asta  până în momentul în care atenția îmi este captivată de aspectul lui Areum. Are o bluză albă, ușor decoltată,fapt ce mi-a atras în mare parte atenția. Cu siguranță nu este prima dată când văd așa ceva,dar asta nu a stat în calea mea. Bluza este urmată de o pereche de pantaloni office , mulați pe corpul ei aproape perfect și o pereche de pantofi negri. Părul ei este roșcat, destul de lung aș putea spune, lăsat complet pe spate, fapt ce îi pune și mai bine întreaga zonă a gâtului în evidență. Ultima piesă ce îi completează perfect chipul este bretonul ei . Este unul foarte finuț, pot spune că este făcut din câteva fire de păr, întrucât chiar dacă are breton ochii ei ies în evidență la fel de bine ca și cum nu l-ar fi avut.

După câteva secunde în care toată lumea încearcă să-și dea seama ce se întâmplă mai exact aici, gândurile noastre sunt întrerupte de ușa ce se deschide încet , lăsându-ne în suspans pentru a afla cine se află în spatele ei.

Privirile noastre sunt îndreptate spre ușă, iar în acel moment o fată își strecoară capul prin ea uitându-se cu ochii mari la noi. După câteva secunde intră cu totul în încăpere și închide ușa după ea. Trece pe lângă noi ,iar apoi se oprește pe margine , dar aflându-se la mijlocul distanței dintre noi și celelate două rătăcite.

Drunk on you // j.jk - ROM (In curs de editare) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum