-Ești acceptată. Cu o singura condiție... *spune bărbatul, cu o privire pe cât de calda, pe atât de ucigatoare*
-Spuneți... *șoptește fata, puțin speriata*
-Ai grija sa te ții de ceea ce vrei.. Altfel, îți voi arăta unde e ușa... *spune acesta, plec...
Ora 23.. Atât de târziu, și încă nu am somn.. Internetul ăsta, uneori, nu ma lasă să dorm deloc. Privesc atentă ecranul laptop-ului, ținând bine cana cu ciocolată caldă în mână. Par atât de fascinată de ceea ce se întâmplă pe ecran, încât nu reușesc sa îmi retrag ochii de la acel videoclip, unde dansează el... Atât de minunat.... Atât de fantastic...... Atât de.....
Ohh! Buna!
Eu sunt Lee Eun-Hye.. Dar, îmi puteți spune Eunha.. Sună mai bine.. Și mai simplu.. Am 18 ani.. Nu va voi spune prea multe despre familia mea.. Sau, va voi spune pe scurt.. Nu am frați sau surori.. Iar eu sunt, ca să spun asa, rezultatul unei aventuri "neprevazute".. Din ce mi-a spus bunica când aveam cam 13 ani, mama m-a lăsat la ușa ei după ce m-a născut.. Desigur, curiozitatea m-a îndemnat sa aflu mai multe despre ea.. Ei bine, mare greșeală am făcut... Am aflat ca a rămas însărcinată cu mine după ce s-a culcat cu un om bogat, doar pentru a-l "stoarce" de bani.. Bunica îmi spunea ca, pe toată perioada sarcinii, ea tot repeta ca sunt în plus în viața ei.. Ca nu trebuia sa apar pe lumea asta, și ca trebuia sa fi avortat la momentul respectiv.. Însă, bunica a oprit-o sa facă asta.. Spunea ca nu e vina mea ca am apărut în viața ei, și ca era normal ca eu sa ii fi schimbat viata.. Însă, nu s-a întâmplat asta.. Ea și-a continuat viața de "divă" și după ce m-a născut, dându-mă uitării...
Și așa, rămasem cu bunica până la vârsta de 13 ani, pana a plecat și ea lângă bunicul..
Bunica, înainte sa moara, mi-a lăsat casa și averea ei mie.. Nu era chiar bogată nici ea, pentru o bunicuță de 96 de ani.. Însă, țin sa recunosc ca a fost foarte puternică la viața ei.. Din moment ce mi-a lăsat ceva avere strânsă de ea în ultimii ani de viata ai ei, plus casa mare ce a ridicat-o și a construit-o cu banii și puterile ei.. Însă, eu nu aveam ce face în ditamai casa... Sa recunoaștem.. Cine ar sta singur într-o casă ca asta? 👇
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu as putea sta nici dacă as avea 15 copii și vreo 40 de nepoti.. Era mult prea mare pentru mine, asa ca am vândut-o.. Sincer, aveam nevoie de bani pentru a intra la liceu.. Da, poate ca nu am făcut bine ca am vândut-o, însă, la o lună după ce bunica murise, aveam senzația ca cineva ma urmărea mereu în acea casă.. Îmi dădea o senzație de neliniște.. Asa ca, din banii primiți de pe vânzarea casei și a terenului, am reușit sa plătesc toate taxele de școlarizare pe parcursul liceului, iar cu banii ce mi-au fost oferiți din averea bunicii mi-am cumpărat un mic apartament, undeva la marginea orașului.. Ce e drept, era liniște în week-end acolo.. Iar la o distanță de vreo 2 km de apartament se afla un râu.. Merg adesea și ma plimb pe acolo.. E chiar frumos, când știi ca poți merge acolo, și nu te deranjează nimeni..
Huh... Am povestit mult, și am uitat unde am rămas.. E ora 23.. Vineri seara.. Mereu știu ca sâmbăta și duminica sunt acasă... Sunt liberă.. Nu ma deranjează nimeni și nimic..
