𝕾𝖊𝖋𝖚𝖑 | 𝕵𝖚𝖓𝖌 𝕳𝖔𝖘𝖊𝖔𝖐 |

⭐⭐Capitolul X⭐⭐

✴️✴️A doua zi✴️✴️
✴️✴️Eunha pov.✴️✴️

O altă dimineață... Un alt început de zi, ce pare că vrea să mă trezească.. La realitate, și nu la ficțiune..

Singurele lucruri ce par a mai rămâne reale pentru mine sunt diminețile și Min Min..

Restul, chiar până și săruturile lui, sunt ficțiune pentru mine... Nu sunt reale...

De ce am senzația că sunt blestemată să trăiesc în asemenea chin? De ce?

Însă, nu înțeleg un alt lucru...

De ce eu?

De ce tocmai eu am fost găsită, dintre toate țintele posibile ale celui din adâncurile iadului?

De ce tocmai eu aleg să mă bag în asemenea iaduri?

De ce?

Aceste întrebări păreau că îmi preluase celelalte gânduri... Părea că nu aveau de gând să îmi dea pace... Deloc..

Singurele vorbe ce îmi mai cutremurau atât mintea, cât și sufletul, erau vorbele șefului meu, Jung Hoseok, dar și ale iubitului meu, Min Min..

În minte auzeam doar "Ai grijă să te ții de ceea ce vrei! Altfel îți voi arăta ușa!", precum și acea ușă trântită, ce își făcuse ecou atât în acea încăpere, dar și în mintea mea..

În suflet, cuvintele iubitului meu sunau atât de suav și de dulce, încât, atunci când le auzeam, mi se topeau picioarele, sufletul și inima mi se înmuiau pe loc, și nu puteam să îmi revin decât în brațele lui...

"Sa nu îți fie teamă... Nimeni nu te poate doborî... Știu asta mai mult ca orice..."

Cuvintele ce mă puteau adormi într-o seară ploioasă..

Cuvinte ce mă puteau liniști în zilele în care simțeam că explodam de nervi...

Dar și cuvintele ce îmi puteau face rău în orice moment...

După aproximativ două ore în care mi-am făcut rutina de dimineață, am mâncat, am făcut puțină curățenie în camera mea și m-am îmbrăcat, am ieșit din apartament, vrând să merg puțin la râu..

Deși știam că îmi voi face rău singură, nu puteam să îl las nepedepsit..

Odată ajunsă la râu, m-am așezat la marginea întinderii de apă frumoasă și primitoare.. Așa ca și brațele lui...

Muzica din căști era singurul lucru ce îmi liniștea sufletul în acel moment.. Aș fi vrut să nu fie așa...

După câteva zeci de minute în care, dacă m-ar fi chemat și un înger, nu îl puteam auzi, o siluetă își face apariția lângă mine.. Nu lucrez cu paranormale, însă îi simțeam prezența lângă mine...

În mintea mea, speram să nu fie cine trebuia să fie..

Însă..... Astrele nu prea țin cu mine...

Acea persoană de lângă mine își așezase mâna pe umărul meu, eu tresărind..

- Wow, wow, wow... Ușurel, păpușa.. Nu te speria prea tare... spunea acea persoană, ce avea o voze izbitor de cunoscută...