𝕾𝖊𝖋𝖚𝖑 | 𝕵𝖚𝖓𝖌 𝕳𝖔𝖘𝖊𝖔𝖐 |

⭐⭐Capitolul VII⭐⭐

El..... Jung Hoseok..... Aici.... Acum.... În fața mea....

Nu multe persoane au ocazia asta... Și, deși puteam sa profit de asta și sa devin o fană înrăită, și sa ii fac multe poze, am preferat să îl privesc... Să îi privesc pentru ceva timp chipul angelic și zâmbetul ce părea că nu îl va părăsi vreodată...

Absorbită de frumusețea lui ca de frumusețea lui Dumnezeu, nu mi-am dat seama că începeam să zâmbesc tâmp în fața lui.. El își flutura mâna prin fața mea, încercând sa ma aducă cu picioarele pe pământ...

- Hei, ești bine? Totul e în regula? spuse el privindu-mă, fără să lase acel zâmbet să plece..

- Hmm? Ahh, da, sunt bine... Scuză-mă... M-am blocat puțin... spusem, încercând să par cât se poate de normala..

- Ahh... Asta explică de ce acum câteva secunde zâmbeai ca o îndrăgostită... spuse acesta zâmbind..

- Ăăămmm....... C-Cred ca da.... spusem eu, dându-mi câteva șuvițe de păr după ureche zambind ...

- Atunci, cred că ne vedem mai încolo... Sau... Poate în altă împrejurare... spuse băiatul, întinzându-și mâna spre mine...

- Jung Hoseok......

- Ahh.... Lee Eun-Hye.... Îmi pare bine să te cunosc.... spusem, luându-l la rândul meu de mână, privindu-i atentă ochii negri și pătrunzători.... Acei ochi negri ce pare că i-am mai văzut acum ceva timp....

Băiatul mă privea atent, cu acel zâmbet angelic și fermecător pe buze... Părea că mă cunoaște de undeva... Și eu aveam aceeași senzație, însă privirea lui mă făcea să uit ce aveam în minte acum...

Imediat ce acesta mi-a dat drumul mâinii, s-a înclinat în fața mea, eu făcând același gest spre el, acesta indepartandu-se de mine, ajungând imediat în capătul marelui hol...

Eu ma intoarsem cu fața spre ușa de la intrare, mergând pe hol, ajungând în fața ușii... Părea ca sunt pierdută în gânduri..

Înainte să ajung la ușa de la intrare și să ies din acea mare clădire, o mână așezată pe umărul meu mă face să tresar și sa ma întorc cu fața spre acea persoană... Era Min Min...

- Hei, Eunha... Unde pleci? Abia ai ajuns... spuse băiatul ce avea acea mască pe față, însă nu puteam uita ochii lui negri...

- Ohh, hei, Min Min... Păi, vroiam sa vin să te văd, și să îți aduc brelocul... spusem, căutând în buzunarul hainei brelocul său, dându-i-l, luandu-mi apoi masca, punându-mi-o pe față...

- Ohh, mersi.... Dar, pleci? Asa repede? spuse Min Min, luând brelocul și punându-l în buzunar...

Eu doar dădeam din cap afirmativ....

- Vroiam să mai stai... Șeful meu mai are de făcut câteva audiții, iar apoi putem merge amândoi acasă.. Ce spui? spuse băiatul ce părea că mă implora decât ma ruga..

- Hmm.. Nu știu ce sa spun.. ii spusem, încercând să par gânditoare, Min Min chicotind puțin la reacția mea..

- Te rog, te rog, te rog... Poate te înscriu și pe tine la auditiile șefului meu... Hmm.. Ce spui? Hai, ca ai putea sa le întreci pe toate cu ochii închiși....

- Eu? La audiții? Nu o să mă vezi vreodată.... În plus, nu am talent... Ce as putea face eu la o audiție, în afara faptului că m-aș putea face de râs mai tare? ii spusem, încercând să par puțin indiferenta....