𝕾𝖊𝖋𝖚𝖑 | 𝕵𝖚𝖓𝖌 𝕳𝖔𝖘𝖊𝖔𝖐 |

⭐⭐Capitolul XII⭐⭐

Acoperișul clădirii....

Cred că acela era cel mai frumos loc dintre toate pe care le văzusem până atunci..

Să privești o întindere mare de clădiri, oameni și străzi pare totuși ca și cum ai fi stăpânul lor...

Însă, să fii atât de aproape de cer...

Să simți vântul cum îți alină firele de păr..

Să simți cum aproape poți atinge norii..

Atât de mirific..

Atât de.... De nedescris...

Încep să cred că acest loc de muncă nu e rău... Ba dimpotrivă... E chiar frumos...

Mersem amândoi spre o bancă ce era așezată parcă special pentru noi... Nici prea mare, dar nici prea mică...

Priveam în jur aievea, arătându-mi  din când în când zâmbetul cald...

Nu era chiar momentul potrivit să zâmbesc.. Și nu aveam nici starea necesară... Însă, parcă acel loc îmi luase din gândurile mele urâte și neplăcute..

Așa cum săruturile lui Min Min îmi luau durerea, așa și acel loc îmi luase durerea pe loc..

Îmi închisem puțin ochii, legănându-mă într-o parte și în alta, până când ajunsesem cu capul pe umărul lui Hoseok.. Era ceva neașteptat... Nu vroiam ca șeful meu să înțeleagă altceva....

Vroiam să îmi ridic capul de pe umărul lui, însă el și-a așezat capul peste al meu, gestul lui făcându-mă să roșesc puțin..

Nu știam ce să fac... Să mai rămân așa? Sau să revin la poziția mea de ascultător?

Habar nu aveam ce trebuia să fac...

După câteva momente în care simțeam cum creierul mă părăsise, mă decisem să mai stau așa puțin.. Era o senzație plăcută.. La urma urmelor, îmi plăcea de el...

Puțin...

Bine, poate puțin mai mult...

Dar, asta nu însemna că trebuie neapărat să fim împreună sau ceva de genul acesta...

La urma urmelor, el e un idol... Iar eu sunt un nimeni în fața lui...

Nu știu ce ar putea vedea la mine, însă eu sunt sigură că nu ar avea ce vedea... Măcar dacă aș fi o celebritate... Dar, nici asta nu sunt...

În ciuda liniștii așternute peste amândoi, niciunul nu îndrăznea să scoată vreun sunet... Era o liniște mortuară așternută între noi doi... Deși, o oarecare distanță minoră se afla între noi, asta îmi dădea senzația că eram cu altcineva...

Simțind că sunt cu Min Min, mi-am închis ochii, întinzându-mi mâna după mâna lui...

Odată ce i-am întâlnit mâna caldă, mi-am împletit degetele cu ale lui, fără să imi dau seama cine era lângă mine, de fapt...

Acesta, fără să se opună, făcuse același gest ca și al meu, privindu-mă de sus pentru scurt timp...

Eu încă îmi țineam capul așezat pe umărul lui, zâmbind dulce...

La un moment dat, acesta sparse bariera de gheață, tușind puțin..

Nu vroia să mă deranjeze, după cum părea, însă, ca și mie, i se părea ciudată situația..