- Bine ai venit în clubul nostru atunci, o întâmpină doamna Mary cu zâmbetul pe buze. Ia loc şi serveşte din mâncarea asta pregătită special pentru suflete triste.
Eu nu reuşesc să părăsesc blocajul în care am intrat şi continui să o privesc. Seamănă atât de mult cu iubita mea din vis încât am tendinţa să merg la ea şi să o strâng în braţe fără să-mi pese de nimeni şi de nimic.
- Nu cred că ne cunoaştem, îmi spune zâmbind cercetându-mă curioasă.
- El este Christian, intervine doamna Mary observând tăcerea de care nu reuşeam să mă despart.
Îmi mut privirea spre nicăieri şi continui să tac neştiind cum să reacţionez în astfel de cazuri. Oare este un semn bun că nu m-a recunoscut?
- Christian şoferul lui Alex? mă priveşte uimită şi nu pot decât să-i confirm cu o uşoară mişcare a capului însoţită de un zâmbet timid în colţul gurii.
Dacă tot am fost întrerupt brusc din lecţia mea despre "cum trebuie să zâmbim" măcar să nu o las să vadă cât de tare mă afectează prezenţa ei aici în bucătărie. Locul unde doar eu şi doamna Mary obişnuim să ne petrecem dimineţile.
- Chiar el este. Dar stai liniştită că nici eu nu l-am recunoscut azi dimineaţă şi îl ştiu de mai bine de cinci ani, spune doamna Mary abţinându-se cu greu să nu izbucnească în râs atunci când se uită la mine.
Instinctiv duc mâna la claia mea de păr ştiind că ar putea fi singurul lucru care m-ar transforma într-un om caraghios datorită felului dezordonat în care stă atunci când nu-l aranjez. Gestul meu nu a trecut neobservat, ba chiar pot să spun că a dat curs unui interminabil şir de hohote de râs la care s-a alăturat şi Valeria.
Îmi trece prin cap să alerg imediat spre uşă dar renunţ la idee atunci când îi văd strălucirea din sferele verzi care mă privesc. Niciodată nu am văzut atâta lumină în ochii ei şi niciodată nu am văzut atâta fericire pe chipul ei.
Este greu să înţelegi cum de un simplu zâmbet poate provoca toate astea. O prefer aşa. Râzând de felul în care îmi stă părul decât să fie tristă.
- Stai că ţi-l aranjez eu pentru că altfel o ţinem aşa toată ziua, se oferă doamna Mary să aranjeze şuviţele de păr care se încăpăţânau să stea la locul lor.
Sunt luat pe nepregătite de cuvintele ei şi nu reacţionez deloc atunci când se apropie de mine şi îmi atinge uşor părul netezind şuviţele rebele.
- Gata. Acum stă la locul lui. Bine că nu a apărut și domnul Rossi. Deși nu-i strica nici lui o partidă de râs. Poate așa devenea și dânsul mai vesel.
Îşi coboară mâna pe faţa mea unde poposeşte câteva secunde. Clipeşte des pentru a-şi ascunde lacrimile şi oftează uşor când îşi retrage mâna şi se aşează înapoi pe scaun. Cu siguranţă îi este dor de baiatul ei şi o doare că nici măcar nu îşi vorbesc.
Mă întreb cum e mai bine. Să fi singur pe lume sau să ai pe cineva care este departe de tine?
- Şi îţi place camera? îşi îndreaptă atenţia spre Valeria care ciugulea cuminte din farfurie.
- Foarte mult. Mulţumesc pentru pont. Chiar este o cameră pe gustul meu.
- Mă gândeam eu că este cea mai bună alegere pentru tine şi îmi pare bine că ai acceptat să rămâi aici peste noapte.
- Şi eu mă bucur pentru că am rămas. Cel puţin am scăpat de cicăleala mamei.
- Aşa sunt mamele. Mereu cicălitoare. Dar e bine să le ai aproape pentru că nu se ştie niciodată cand ai nevoie de ajutorul lor.
CITEȘTI
Părăsit de propriul destin
Romans"Abia atunci când am plecat lăsându-l lângă mașină, am simțit că o bucățică din mine s-a rupt și a rămas cu el. A fost momentul în care am realizat că am pierdut pe cineva foarte important din viața mea." Destinul l-a purtat prin cele mai întunecat...
