Redă-mi libertatea

Cap 15 : Ba te vreau , ba nu te vreau

— Ce naiba faci ? Mârâi furios când o văd făcând semne cu degetul spre stradă.

— Ce crezi că fac ?!

— Încerci să le faci semne obscene șoferilor ?

— Dacă așa se numește să faci autostopul , atunci da. Îmi răspunde fermă.

   Aproape că nu trece nicio mașină , e nebună dacă se așteaptă să o las să plece cu un necunoscut.

— Urcă-te în mașină !!

— Nu.

    Deodată , o mașină de teren cu muzica bubuind , se apropie de ea.
Conducătorul își lasă geamul în jos și ochelarii de asemenea pentru a o studia mai bine. Tipul pare că are în jurul vârstei de 35 de ani și o groază de tatuaje , iar după ochii ce par a fi injectați nu cred că era cazul să se afle la volan.

— Frumoaso , te duc undeva ?

    Deși modul în care i se adresează mă scoate din minți , n-am cum să nu remarc că îmi creează o senzație de deja-vu.

— Ai putea , te rog , să mă duci până pe strada Fall Away Lane ?
Îl întreabă ea cu un zâmbet naiv pe buze. Ce , e oarbă , nu vede cum arată ?!

— Ce primesc în schimb ?

— Îți pot da 20 de dolari când ajungem.

— Cred că ne putem înțelege în alt fel.
   
     Ok , nu pot să mai asist la circul ăsta...

— Chiar mă urăști așa de rău , de nu vezi ce apropouri îți face , îi spun apropiindu-mă de ea.

— Aa , e iubita ta...Îmi pare rău tipule.
Reacționează acesta părând intimidat.
Și nu mă mir , la înălțimea lui ce pare a fi de 1.65 în comparație cu 1.90 al meu.

— Soția , îl corectez eu. Acum valea.

   Doar atât e de ajuns să-i spun , că a și fugit cu mașina mai ceva ca la o cursă.
   "Tembelul" îmi spun în gând.

— De ce ai făcut asta ? Cu ce o să plec ?

— Poate cu mașina ce se află în spatele tău... Și în loc să apreciezi că te-am scăpat de el , tu mă cerți.

— De ce nu mă scapi și de tine ?

    Orice gând de răfuială îmi dispare și mă întorc , dezamăgit de vorbele sale , la mașină. Când am ajuns așa de disperat după o femeie ?

***

  * Din perspectiva lui Kath *

     Am regretat cuvintele încă din clipa în care le-am rostit. O privire ispectatoare asupra feței lui și mi-am dat seama că l-am rănit.
Dorința mea a fost doar aceea de a mă lăsa în pace. Dar din păcate lucrurile au mers prea departe. Totul a început cu un joc , la care am fost obligată să particip , iar acum oricât aș încerca să mă eliberez , nu voi putea.
Pur și simplu nu pot să accept ideea de a fi soția lui.

    Acum m-a lăsat de una singură , în câmp. Nu am semnal la telefon și nu trece nici măcar o mașină amărâtă care să-mi garanteze întoarcerea acasă.

    Mergând fără oprire , simt cum un stop de apă îmi aterizează pe buze. Apoi altă picătură , și altă picătură , până când norii devin negri în totalitate , iar fulgerele și tunetele răsună necontenit.
   Ador ploaia...Se simte ca și cum natura devine liberă , plângându-și toate păcatele adunate.

    Îmi ridic brațele ca și în scena de pe Titanic și mă învârt ca un copil care tocmai a descoperit zăpada.
Râd și mă plimb în ploaie nestingherită , nepăsându-mi că sunt udă până la piele și cel mai probabil o să mă aleg cu o răceală.

— Tu chiar ești nebună. O să răcești groaznic. Ba chiar o să faci pneumonie.

     Nici n-am realizat când Harris s-a apropiat cu masina de mine și a ieșit grăbit din aceasta cu umbrela.

— Ai venit...

— O spui ca pe o constatare sau te bucuri ?

— E o întrebare capcană.

— Fată înțeleaptă , schițează el un zâmbet.

    Mă împotrivesc când vrea să mă tragă spre mașină.
Îmi pun mâna pe mâna lui care ține umbrela și i-o îndepărtez ușor , lăsând ca ploaia să ne atingă trupurile cu revigoranta apă de vară.

— Ar trebui să intrăm.

   Zâmbetul începe ușor să-mi dispară când mă apropi cu buzele de obrazul lui pentru a rosti :

" Vreau să-ți spun că-mi pare rău"

— Poftim ? Se aude glasul lui prin ploaia care lovește puternic asfaltul încins din cauza căldurii.

— Îmi pare rău , repet a doua oară.

— Nu te aud. Cred că e de la ploaie.

— Atunci du-te la un control. Eu nu-ți repet pentru a treia oară.

— Cam atât a durat... Spune Harris mai mult pentru el când ne urcăm în mașină.

     Drumul cu mașina decurge chiar ok , amândoi fredonând melodia de la radio "Someone you loved" a lui Lewis Capaldi. Descopăr că cu încântare că nu ne încurcăm la niciun vers , știindu-le pe toate pe de rost.

— Încotro ? Mă întreabă Harris cu un zâmbet ștrengar pe buze , când ajungem la șoseaua principală.

— Mai întrebi ?! Spun dându-mi ochii peste cap.

    În scurt timp suntem deja ajunși în fața casei lui , care ca și data trecută îmi pare la fel de incredibilă.

— Am uitat. O să trebuiască să mă duc să-mi iau lucrurile din apartamentul meu.
Îmi reamintesc eu când ne îndreptăm spre ușa de la intrare.

— M-am gândit la asta dinaintea ta , păpușă.

    Nu știu de ce , dar apelativul lui îmi face obrajii să se înroșească , iar pielea să mi se facă ca de găină.
Doar bunicii îmi mai spuneau din când în când că arăt ca o păpușă și mă numeau așa.
Nu mă deranjează faptul că el mă strigă ca acele persoane dragi mie , din contră , pare atât de familiar...

    Intrăm în casă uzi leoarcă din cauza ploii care își continuă rafala de mai devreme.
În hol , ne întâmpină o brunetă înaltă , cu ochi căprui și cu tocuri mai înalte decât capul meu. În ciuda aspectului ei ușor exagerat , nu am cum să nu admit că este frumoasă și pare încrezătoare în ea.

— Scuză-mă că te întreb , dar tu cine ești ? Mă interesez încercând să par cât mai draguță și ignorând fața lui care arată ca și cum mai are puțin și-și dă duhul.

— Logodnica lui Harris. Iar tu ești...?

* Bunăăă , m-am reîntors cu un nou capitol ca în fiecare zi. Vă las din nou în suspans...ce să fac ?! 😅🙈
Pe această cale vreau să-i răspund unei prietene (AncutaCostache2)care îmi tot spune : "Fă-i să se îndrăgostească. Ea e prea rece".
Vreau să-ți spun că lăsând la o parte ce i-a făcut el ei și bla, bla, bla... ești și tu fată. Nu e normal ca noi să ținem piept bărbaților și să nu ne lăsăm așa cu una cu două ?!
Cam atât am avut de spus. Ne auzim mâine ❤️❤️❤️ *