Un sărut de Ajun (Completă)

Holly nu știe să patineze

- Te ajut? întrebă o fetiță de 6 ani, întinzându-i o mână lui Holly, uitându-se la ea cu amuzament.

Holly îi zâmbi oarecum forțat, iar în acea secundă Holly se dezechilibră, și se duse cu ambele picioare în diferite părți și stătu prinsă de balustradă, ținându-se strâns ca atunci când intrase. Se întoarse cu privirea înspre ea.

- Nu, mulțumesc. Mă descurc, spuse Holly dând din cap.

  Fetița dădu din umeri. Nu păru să o creadă pe Holly, nici măcar Holly nu se credea pe sine, dar în niciun caz nu avea să accepte ajutorul unei fetițe de șase ani. Era prezentă pe patinoar de aproximativ o oră de minute, iar tot ce făcuse în acea oră fusese să vadă cum  copii de la centru cu vârste curpinse între 5 și 10 ani râdeau de ea și făceau glume pe seama felului ei de a patina. Acceptase cu greu să intre pe patinoar după o discuție aprinsă cu Veronica, care îi spusese că venise la centru ca să ajute și să-i facă pe copii să simtă atomsfera Crăciunului., iar Holly îi spusese că dacă patinează avea să ajungă cu piciroul  rupt, iar atunci Veronica o denumise egoistă, ceea ce îi închise gura lui Holly și o convinse să meargă chiar dacă exista o probabilitate de 80% ca Holly să nu mai iasă vie de acolo sau măcar întreagă. 

  Holly se menținu de bară, apoi își târî picioarele mai încolo cu doi centimetri. Vru să se întoarcă cu spatele și ajunse cu cracii lungi în sus. Se poziționă în fund, nu înainte să îl verifice dacă era în regulă. Avea dureri mari. Se prinse de balustradă și încercă să se ridice, dar tot ce făcu era să se miște cu picioarele dintr-o parte într-a alta, să se lovească cu buzele de balustradă și să doboare un cuplu de îndrăgostiți care începură să o înjure chiar dacă Holly își ceruse scuze de trei ori pe secundă. Acum, chiar se simțea prost și avea să părăsească patinoarul. După ce cuplul plecă, încercă din nou să se ridice, dar de data aceasta abia mai reuși să se prindă de bară.

  Se puse în fund, sprijinită de bara patinoarului din Central Park, apoi își puse mâinile în sân cu gândul de a sta așa. Avea să se răcească și să atât de bolnavă încât să o convingă pe bunica să nu o mai trimită, și să se îndure și poate chiar să o trimită în Seattle. Studie persoanele de pe patinoar, Aiden era acolo și făcea trenulețul cu copii, iar Veronica se jucă ”cursele” cu copii. Înjură în gând la ei. Din cauza lor era acolo, în starea aceea. Și copii îi promiseseră că aveau să o ajute și să nu râdă de ea, dar ei făcuseră exact opusul, iar prin acestea Holly deduse că erau chiar malefici. Începând să îi înghețe fundul, Holly încercă din nou să se ridice, punându-se în genunchi și cu mâinile de balustradă, apoi ridicând un picior pe rând, până se ridică în picioare. Se sprijini de balustradă și avu impresia că se poate ține pe picioare, dar aceasta nu dură mult și luă o trântă.

   Poate ar fi trebuit să nu mai fie atât de înfumurată și să accepte ajutorul fetiței de șase ani. Holly își dădu o palmă ușoară peste frunte, apoi bombăni singură acolo. Murmură o înjurătură, apoi nervoasă încercă să se ridice din nou. De data aceasta, din dreapta ei apăru o mână mare. Holly o apucă și reuși să se ridice, ca abia mai apoi să observe cine îi oferise mâna. Era Aiden, băiatul de la cafenea, cel cu care Holly se certase. Încercă să nu se strâmbe sau măcar să aibă o expresie de dezgust și enervare, dar nu știa cât îi reușise. Aiden îi zâmbea.

- Mulțumesc, spuse Holly apoi își luă mâna și și-o puse pe balustradă, alături de cealaltă.

- Plăcerea a fost de partea mea, replică Aiden zâmbindu-i și având un licăr de amuzament în ochi pe care Holy nu-l înțelegea.

  Atitudinea lui o enerva la culme pe Holly. Nu înțelegea de își bate joc de ea, apoi dintr-o dată se poartă ca și cum ar fi prieteni. Îl cunoștea abia de câteva ore și deja putea spune că era sătulă de el. Până peste cap. Se uită la el în speranța că avea să plece, dar el doar stătea acolo și se uita la ea. Cu siguranța avea să-i spună ceva.