Un sărut de Ajun (Completă)

Holly își revede părinții și are inima frântă

Holly stătea pe canapeaua din living room cu ochii roșii, înfofolită până în gât cu mâneca bluzei din melană de pijama, umedă din cauza lacrimilor care le dăduse pe ascuns, când bunica ei se întorcea în bucătărie, iar ea putea să plângă liniștită și să se șteargă rapid când bunica ei se întoarce. Era ziua de 3 ianuarie, asta însemnând că urma să se întoarcă la Seattle. Holly avea un gust amar în gât, și nu era de la ciocolata caldă amestecată cu lacrimi, ci era din cauza gândirii că avea să se întoarcă la Seattle. Simțea un fior în stomac, îi se părea că trecuse o eterninate de când nu mai fusese acasă, deși fusese doar o vacanță. Ce avea să facă ea acolo? Ce avea să facă când părinții ei urmau să ajungă aici?  Holly era îngrozită, părinții ei urmau să-și dea seama că nu e bine, întotdeauna o făceau. Oricum, nu-i păsa, tot ce voia ea să facă era să plângă și să se gândească la inima ei frântă și că fusese o fraieră și o proastă cu litere mari, iar acum nu știe ce să facă, din cauza inimii frânte.

Aiden plecase. Plecase ieri. Se reîntorsese în California. Doamna Thompson venise ieri să o întrebe dacă vine să-și ia rămas bun de la Aiden, dar Holly venise cu o scuză banală că nu se simte bine, așa că doamna Thompson o lăsă în pace și plecă, reîntocându-se iărăși după două ore în vizită. Bunica o pusese să îi țină companie, iar Holly aflase în timp ce asculta cu o ureche la frânturile de conversație dintre doamna Thompson și bunica, de schimbarea radicală de spirit a lui Aiden. Își dorea să mai stea, dar ceva se întâmplase și plecase, astea fuseseră cuvintele doamnei Thompson. Holly se simți înfuriată de dreptul atunci, gândindu-se la nenorocitul acela, care probabil era așa nervos din cauza că aflase că Holly îl descoperise și nu mai era așa maleabilă în fața lui. Gândindu-se la asta îi veni să plângă. Își șterse o lacrimă de pe obrazul stâng, apoi se acoperi și mai tare cu plapuma. Luă cana cu ciocolată caldă, de pe masa de lângă canapea și sorbi o înghițitură.

Se strâmbă. Nici măcar ciocolata caldă  nu mai avea gustul  ciocolatei. Holly o puse la loc pe masă și încercă să nu se mai gândească la Aiden. De trei zile numai la asta se gândea. Adormea plângând, trezea tristă și avea ditamai cearcănele, poate un pic de somn, iar prinde bine. Holly se întinse pe canapea și închise ochii, apoi îi deschise la loc. Nu putea să doarmă. Nu avea somn, nu  avea gândirea limpede. Holly își luă telefonul și apelă pe Ivy. Ivy îi răspunse, dar Holly închise apelul, închizându-și mai apoi repede telefonul. Nu putea să-i spună încă lui Ivy. Mintea ei avea nevoie să proceseze, avea să-i spună când ajunge la Seattle și se află față în față. Mintea ei era dată peste cap și nici măcar nu fusese împreună, dar Holly își făcuse destule speranțe, iar acum toate erau năruite. Începu din nou să plângă, dar se opri și se prefăcu doar că-și suflă nasul când bunica venise în cameră. Bunica o privea ciudat, știa că este ceva în neregulă cu Holly. Nici măcar nu mai era răutăcioasă sau irascibilă...Era doar seacă, parcă știa că se întâmplase ceva cu Holly.

-          Holly, te simți bine? o întrebă ea,  așezându-se pe un fotoliu cu o ceașcă de cafea în mână, sorbi o înghițitură apoi o așeză pe masă. De câteva zile ești cam abătută.

Holly încuviință, în timp ce se uita spre bunica.

-          Sunt bine, spuse Holly cu glasul tremurând, și dacă nu sunt voi fi, șopti Holly.

-          Ce s-a întâmplat în noaptea de anul nou, Hollly? întrebă bunica îngrijorată.

Holly abia acum remarcă că nu-i mai spusese Charlotte, îi spusese pe nume, pe numele pe care ea era obișnuită. Ar fi zâmbit, dar acum nici să zâmbească nu putea. Ce ar fi putut să-i spună bunicii sale? Că are inima frântă, că este într-o stare de disperare unde îi se pare că nu mai are fund, iar ea se afundă încontinuu decât să urce. Holly oftă și tresări. Nu voia să vorbească despre asta. Voia să-și adune gândurile. Voia să doarmă și să se trezească când avea să uite de tot și să nu o mai doară. Oare asta era dragostea? Oare îl iubise pe Aiden. Posibil, dacă o durea atât de tare. Holly stătea prea mult să se gândească la un răspuns, era prea prinsă în gândurile sale. Mai bine ar schimba subiectul.

-          Mama și tata când vin? Au ajuns? vorbi Holly pe un ton mohărât.

Bunica se uită la Holly , apoi dădu din umeri.

-          Sunt în New York, au sunat acum o oră. Ar trebui să ajungă dintr-un moment în alta.

Bunica plecă, lăsând-o pe Holly din nou singură în cameră, tristă și prinsă în gândurile sale. Zâmbi la gândul că mama ei urma să ajungă, avea nevoie de ea. În momentul acesta  avea nevoie măcar de o îmbrățișare din partea părinților ei. Avea nevoie să se știe plecată de aici, nu mai voia să stea în New York. Primul lucru pe care avea să-l facă când aveau să ajungă era să le ceară să se reîntoarcă la Seattle, în momentul acesta Holly nu-și dorea nimic mai mult  decât să se afle acasă. Chiar dacă să plece de aici îi dădea fiori în stomac, nu o interesa. Trebuia să plece. Trebuia să plece.

Soneria ușii se auzi. Bunica începu să meargă cu pași grăbiți către ușă. Holly știa că ajunseseră, erau aici. Inima începu să-i bată tare și parcă soarele începe să răsară. Doar în sensul metaforic. Se ridică din pat, luându-și papucii de casă cu Winnie The Poof galbeni, și-și luă halatul ce stătea pe dunga canapelei, ridicându-se imediat în picioare. Își târî până în pragul ușii ce dădea spre coridor și putu să observe din pragul ușii care dădea spre hol și spre ușa deschisă, cum bunica merge și cară niște sacoșe portocalii, alături de mama și tatal său.

Mama ei și tătăl ei se schimbaseră. Erau radianți, Holly putea să jure că erau mult mai frumoși, uitându-se la ei și la cât de fericiți erau, Holly lăcrimă fară să vrea. Mama ei avea părul roșcat proaspăt vopsit făcut cu ondulatorul în bucle lungi, avea machiaj pe fața și era îmbrăcată cu un palton scump, care îi spusese lui Holly înainte să plece la New York că-l găsise la reducere 50% de la un magazin de  pe Champs-Élysées, iar tătal ei arată mult mai bine, avea părul dat într-o parte, un palton crem pe el și bocancii lui favoriți. Holly nu putu să nu-I admire. Păreau atât de fericiți, atât de fericiți. Holly începu din nou să lăcrimeze, se bucura că părinții lor se împăcaseră, era foarte bucuroasă, dar nu putea să uite de durerea ei, pur și simplu nu putea. Holly se afla în prag de disperare.

Mama ei intră în casă, când o văzu pe Holly lăsă catrafusele, care probabil erau cadouri pentru ea și bunica, și  zâmbi, venind înspre ea cu brațele deschise, urma să o îmbrățișeze.

-          Holly, iubita mea! strigă mama ei într-un glas, sărutând-o pe frunte.  Mama se desprinse din sărutul de pe frunte și se uită la Holly, cu îngrijorare, când văzu expresia de pe fața lui Holly. Holly, mamă dragă, ești bine?

Holly doar o strânse din nou în îmbrățișare și spuse:

-          Mami, putem să ne întoarcem acasă? scânci ea. Te rog! șopti ea încă o dată.

Mama ei doar se uita ciudat și îngrijorată, în timp ce o strângea pe Holly într-o îmbrățișare, în timp ce îi ștergea lacrimile șoptindu-I cuvinte liniștitoare și mângâind-o pe frunte, apoi sărutând-o iar și iar încercând să o facă să-I simtă caldura și iubirea, ca măcar să nu mai plângă.

_____________________________________________________________________________

ASTA A FOST ULTIMUL CAPITOL PAM-PAM , URMEAZA EPILOGUL SI ANUNTUL CU DESCRIEREA LA SARUTA-MA DIN CAND IN CAND  SI CRED POSTEZ SI SARUTA-MA DIN CAND IN CAND AZI SI POATE MAINE PRIMUL CAPITOL O SI TREBUIE SA CONTINUI SASSY GIRLS SI LA EA MA APUC DE SCRIS, OKAY PA