Un sărut de Ajun (Completă)

pregătiri cu 6 ore înainte de Anul Nou

Holly își dădu un fir de păr rebel, după ureche reîndreptându-și mai apoi atenția către serialul de la televizor, luându-și cu pumnul floricele cu cașcaval făcute la microunde, din bolul alb rotund. Aruncă câte cinci floricele în gură și se uita la televizor, fară să-i pese că mai sunt doar 6 ore înainte de Anul Nou, iar ea nici măcar nu era pregătită pentru evenimentul la care urma să meargă. Bunica ei venise acum 30 de minute și acum mai înainte de 30 de minute și mai înainte de cele 60 de minute să o bată întruna la cap să se pregătească, că o să fie frumos unde merg și este important să fie aranjată, nici măcar după ce Holly o întrebase de mai mult de trei ori, bunica nu-i dăduse un răspuns, așa că Holly se lăsase păgubașă.

Pașii bunicii se auziră venind spre cameră, iar Holly aruncă repede floricele rămase  în pumnul strâns în bolul rotund și se întoarse în poziție de culcat, punându-și pleoapele geană pe geană, prefăcându-se că doarme. Holly putea simți privirea bunicii ațintită asupra ei și se chinuie să nu-i tremure pleoapele și să o dea de gol. Bunica se apropie de ea, mai exact ajunsese să-și sufle respirația chiar spre chipul ei. Holly nu reacționă, deși nici măcar nu-și înțelegea comportamentul. Bunica o zgâlțâi, strigându-i numele de mai multe ori, Holly zâmbi slab cu colțurile gurii, crezând că o păcălește pe bunica. Holly avea impresia că nu mai simțea prezența bunicii în cameră, deschizând ochii larg, auzind niște pași grăbiți întorcându-se spre cameră. Holly se prefăcu din nou adormită deși îi se părea ceva ciudat la bunica.

Și bam un castron plin de apă fu aruncat spre Holly, de fapt nu castronul, apa din castron fusese aruncată către ea. Holly se ridică speriată într-un țipăt și o sperietură groaznică, acum tremurând din toate încheieturile țintuind-o cu o privire amenințătoare pe bunica. Holly dacă ar fi putut în momentul acesta, ar fi strangulat-o și ar fi îngropat-o în curtea din spate și ar fi fugit din America, fiind singură cu o cagulă pe față. Holly tresări din nou la gândurile sale. Își reîndreptă atenția către bunica care stătea rezemată de masă privind-o și caută cu buricul degetelor ceva care să o acopere și să o facă să-i dispară tremuratul și starea de îngheț.

- Ești nebună ?! țipă Holly către bunica.

- Trebuie să te pregătești pentru Anul Nou, în plus în Ajunul Anului Nou nu se doarme.

- Și cine spune asta? E o regulă? O lege?

- E doar puțină apă. Relaxează-te.

De ce toată lumea îi spunea să se relaxeze? Și Aiden când o cunoscuse pentru prima dată i-a spus același lucru ”relaxează-te”, dar nu era așa fiindcă, la naiba ea era cea care fusese lovită cu un castron plin de apă pe față. Holly se uită la bunica, apoi se ridică și plecă furioasă din cameră încercând să închidă ușa, trântind-o, ea de fapt doar lovindu-se de perete. Holly lovi cu palmele ambele picioare, apoi urcă pe scări oftând și bolborosind în bărbie ceva, corpul ei încă fiind într-o stare foarte proastă. Împinse ușa cu putere, apoi intră în cameră ca un vârtej, aruncându-se direct pe ușa dulapului de lemn, răscolind după haine uscate.

Își luă rochia ce i-o cumpărase bunica ei, jignind-o în gând, observând deja rochia șifonată, apoi își aruncă îmbrăcămintea de pe ea pe podea. Își îmbrăcă rochia pe picioare, rochia ajungându-i până la călcâie, Holly doar ajungând în oglindă, nervoasă și aproape pe cale să plângă. De ciudă, de furie, de nervi pe bunica sa. Holly putea să jure că bunica ei o făcuse intenționat și că știa că se preface. Într-un fel era și vina ei, dar mai mult al bunicii. Plus, rochia asta nici măcar nu arăta bine pe ea. Era până la podea și largă că naiba și arăta urât pe ea, iar lui Holly îi era ciudă că trebuia să o poarte și să mai meargă și la naiba în praznic.

Holly se holbă în oglindă la ea, părăsind camera cu ușa trântind-o. Urma să meargă la bunica ei și să țipe, iar mai departe, ei bine mai departe, nu mai știa ce urma să facă. Aproape se împiedică de lungimea rochiei de bătrâne sau cel puțin de vârsta mamei sale, dar reuși să-și mențină echilibrul, ca apoi să-și agățe rochia, fiind pe cale aproape să o rupă, când o agățase în clanța celei de-a treia uși. Holly își scoase materialul rochiei din clanță, apoi o așeză cu ambele mâini, continuându-și mai apoi drumul către bunica ei.

Coborî scările în grabă, apoi o găsi pe bunica ei făcând tartă cu dulceață de mere în bucătărie. Holly tuși sec, astfel încât bunica sa să o observe și într-un  fel să-i facă în ciudă, deși nici măcar nu avea cu ce. Bunica se întoarse cu spatele, licuri de sudoare îi se scurgeau pe frunte, iar un fir de păr îi era pe frunte, ținea niște mănuși arse în mâini, chiar părând o bunicuță harnică și bună. Holly se chinui mintal să nu îi pară rău pentru ea și să revină la atitudinea ei normală, dar nu reuși și făcu acele două lucruri. Își ridică ambele mâini în sus, într-un fel arătându-i bunicii că era gata. Își lăsă mânile în jos, iar bunica reuși să se uite la ea în sfârșit, după ce își șterse picurii de sudoare de pe frunte.

Holly se sprijini de pe un picior pe altul, spărgând într-un final tăcerea:

- Deci cum arăt? schiță un zâmbet , sub semn de stânjeneală, după ce-și termină întrebarea.

Bunica se uită la Holly cu o privire ciudată, ducându-și o mână la buză. Holly începu să se foiască mișcându-și mâinile și zâmbind cu colțurile gurii, în timp ce se  muta de pe un picior pe altul, așteptând răspunsul bunicii.

- Bine.

Holly răsuflă ușurată și vru să plece, dar își aminti că încă nu știau unde urmau să meargă. Holly se întoarse, introducându-și doar capul pe ușă, apoi decizându-se să intre și ea în bucătărie, postându-se în centrul camerei.

- Și unde mergem?

Bunica se întoarse și păru ca și cum își aminti ceva.

- La doamna Thompson. Ea cu Aiden ne-au invitat. Și a zis ca atunci când ești pregătită, adică îmbrăcată și aranjată să mergi. Așa că du-te! bunica o împinse pe Holly afară din bucătărie.

Holly se întoarse cu capul înspre ea, dar bunica îi făcu semn să tacă, la un moment dat, chiar punându-i mâna pe gură. O conduse până la ușa de la intrare, Holly neavând timp nici măcar pentru a protesta sau altceva, iar atunci îi îmână un palton ce-l luase de pe cuier și îi aruncă o pereche de cizme cu toc micuț și îi zâmbi. Holly nu protestă nimic, doar își luă cizmele, iar bunica chiar o ajutase să-și îmbrace paltonul. Îi deschise și ușa și o împinse afară, apoi îi închise ușa în nas, iar Holly chiar auzi cum o închide cu cheia.

Holly scoase un țipăt, apoi se văzu înghețând de frig afară. Afară ningea și era ger, iar Holly nu voia să înghețe. Mai scoase încă un țipăt de frustrare. Îi era rușine să meargă până la Aiden, la naiba, ce urma săi zică și felul în care era îmbrăcată, adică nu era îmbrăcată chiar nașpa și rochia nu arată ca naiba pe ea, decât pe aproape, doar că Aiden tot timpul o văzuse îmbrăcată numai cu haine normale, nu formale, iar acum... Holly ura că-i păsa atât de părerea lui și chiar ce credea, Holly continuă să bombăne în barbă în timp ce mergea spre casa doamnei Thompson.

Holly se trezi în fața drumului, pardon cărării pietrificate și plină de zăpadă ce ducea spre scările micuțe ce duceau la terasa strâmtă, aspectul casei doamnei Thompson îi aducea aminte lui Holly de casele din Sims 2 și 3 și urma ușa, exact ca în acel joc. Începu să meargă, fiind atentă să nu se împiedice pe drum. Nu voia să apară cu nasul spart în fața lui Aiden. Holly urcă cu grijă scările, ajugând la ușă, apăsând o singură dată pe sonerie, sunetul răsunându-i în urechi lui Holly. Holly nu putu să se abțină să-i tremure picioarele sau măcar să-i bată inima mai tare la gândul că Aiden chiar ar putea să deschidă ușa. Spuse un ”fie ce-o fi” și așteptă, un glas auzindu-se dinspre ușa.

- Te așteptam, se auzi glasul lui Aiden, trezind-o pe Holly la realitate din gândurile ei.

Holly nu spuse nimic, parcă își înghițise limba, picioarele îi tremurau, iar Aiden era mai frumos ca niciodată. Ăăă, avea să leșine.

________________________________________________________________________________

e scurt, dar am vrut să vă îmbunez ziua de mâine și să vă urez succes la școală, okay pa.