Holly își îndesă în gură pumnul de floricele din castronul albastru, apoi se șterse la ochi de plâns și se uită la Ivy care era și ea în aceeași stare ca și ea, diferența dintre cele două fiind faptul că lui Ivy îi se scurse rimelul, iar Holly era nemachiată, deși amândouă aveau aceeași stare, ambele erau plânse avea cearcăne și totul se întâmpla din cauza filmului acela, plus Holly mai plângea și din cauza părții care i-o povestise lui Ivy, înainte să se uite la The Fault In Our Stars, chiar dacă-l mai văzuseră în jur de cinci ori. Holly venise cu ideea, din cauză că începuse să plângă în timp ce-i povestea ce s-a întâmplat la New York lui Ivy, iar ea a spus că face ceva să o înveselească și Holly i-a spus să se uita la un film, propunând Sub Aceeași Stea.
Ivy acceptase, în cele din urmă, deși nu-și dorise să se uite, dar oftase și încuviință. Și acum din cauza lui Holly amândouă se aflau în stare proastă. De fapt, motivul pentru care Holly vruse să se uite la film, fusese să amâne inevitabilul. Nu voia încă să-i povestească totul, deorece îi povestise marea majoritatea a evenimentelor, dar nu totul. Ivy când venise fusese fericită, dar când o văzuse pe Holly în acea stare se îngrijoră. Holly aflase motivul pentru care nu răspunse la telefon. Își rupse o mână la schi și mersese până la spital și se certă cu iubitul său, dar până la urmă se împăcaseră din nou. Ivy se uită înspre Holly, Holly privea în gol. Se așternuse o liniște de un minut, în care Holly iarăși își aduse aminte de Aiden.
- O să treacă, Holly, spuse Ivy, parcă citindu-i gândurile lui Holly.
Holly nu spuse nimic, doar tresări, și se șterse la ochi. Ivy continuă să se uite la ea. Nu mai spunea nici glume, nu mai râdea, era serioasă. Ivy întotdeauna se comporta așa când avea probleme sau încerca să consoleze pe cineva, dar imediat făcea o glumă, care indiferent cât de seacă era, totuși Holly tot râdea la ea, numai ca să se simtă mai bine.
- Îl urăsc, spuse Holly răspicat.
- Toate spunem asta, dar nimeni nu o face, râse și Holly râse împreună cu ea.
- Chiar îl urăsc.
- Nu-l urăști, dacă l-ai urî n-ai mai plânge atât.
Holly se uită urât la ea, iar Ivy ridică mâinile sub semn de pace, apoi zâmbi către ea. Ivy se apropie de ea și o cuprinse într-o îmbrățișare. Holly se simțea ca în filmele sau cărțile acelea clișeice, dar în acest moment nu-i păsa. Avea nevoie de o îmbrățișare. Avea nevoie de Ivy. Toată lumea trece pintr-o problemă cu ajutorul celorlalți. Devenim puternici prin puterea celorlalți, iar la rândul lor ceilalți devin puternici prin puterea noastră. Asta a înțeles Holly, acum.
Urma să treacă peste. Nu acum, poate nu peste o lună, poate nu peste cinci luni. Dar, avea să treacă peste.
_____________________________________________________________________________
asta a fost epilogul, postez în cinci maxim zece minute anunțul cu sărută-ma din când în când și descrierea și pe la ora cinci prologul la sărută-mă din când în când pa
-
CITEȘTI
Un sărut de Ajun (Completă)
Romance{COMPLETĂ} Când părinții pierd avionul, iar până de 1 ianuarie nu mai sunt bilete de avion, toate avioanele fiind pline de pasageri care nu vor să-și cedeze locul, Holly Richards este obligată să-și petreacă Crăciunul cu bunica ei la New York...